Știu, astă-noapte a fost Super Bowl și, vă promit că în zilele ce urmează vă voi aduce în serialul de la ora 18.00 toate spoturile difuzate acolo care merită atenție și care ajung în bune condiții tehnice în mediul online. Pentru că acest serial este scris acu câteva săptămâni, astăzi veți vedea cum înțelege Pepsi să se prezinte la Super Bowl. prezența băuturii răcoritoare în spațiul publicitar de la marele meci este una cu lungă tradiție și de multe ori această ocazie unică a fost folosită pentru răfuieli spectaculoase cu dușmanul de o viață, Coca Cola.
Anul acesta însă, Pepsi a ales calea pașnică a absenței referinței la competitor, dar s-a gândit să confiște și să își treacă întrucâtva în palmares unul dintre momentele importante ale meciului, pauza. Spotul produs anul acesta și difuzat online începând cu mijlocul lunii ianuarie povestește istoria imaginară a inventării pauzei din jocul de fotbal american, chestie pentru care, evident, Pepsi este merituosul vinovat. Tot Pepsi reușeșete să facă și puțin entertainment sub propria marcă la acest eveniment, aducându-l să cânte, live, pentru o scurtă repriză, pe Bruno Mars. Frumoasă ideea și destul de bună execuția tehnică a spotului :
http://youtu.be/ZriOFhfnZLI
Că tot vorbim de pauză și de Pepsi și suntem în anul 2014, când interactivitatea și engagementul sunt cuvinte-cheie și apar la categoria „musai” în geanta cu scule a unui marketer, iată ce idee (nu foarte originală) a avut Pepsi anul trecut: în vreme ce Coca Cola a pus numele consumatorilor pe ambalajul sticlelor, adversarul său albastru a luat figurile adepților săi, postate sub format foto pe o pagină web special deschisă în acest sens și le-a prezentat pe ecranele gigantice și pe toate receptoarele TV care urmăreau meciul, ca background în momentul artistic susținut de Beyonce. Se cheamă crowdsourcing și e o idee faină.
http://youtu.be/DqHflxuEvlk
Sunt curios ce va face Coca Cola anul acesta, deocamdată nimic nu răsuflă pe net, la momentul scrierii acestui articol.