Feedback-ul negativ la serviciu– cum îl primim și lucrăm cu el?

Fie că ești la început de carieră sau ai experiență solidă în domeniu, feedback-ul negativ poate fi o provocare cu care ne confruntăm cu toții la un moment dat. Însă în loc să privim aprecierile critice ca pe-o tragedie sau ca pe un catalizator de autoflagelare ori să activăm sindromul impostorului, stă în puterea noastră să transformăm situația într-un proces constructiv.
Distribuie articolul

Avem câteva sfaturi valoroase despre cum să abordezi feedback-ul negativ și să transformi această experiență într-un pas înainte în reziliența și evoluția ta profesională.

Lasă-ne și tu ideile tale, mai jos, în secțiunea de comentarii.

Abordează critica ca pe o oportunitate de învățare și dezvoltare

Ori de câte ori primim feedback negativ de la superiori, reacția noastră naturală poate fi să ne apărăm (de multe ori, chiar agresiv), ori să ne întristăm și să ne închidem în noi înșine, dezamăgiți de propria persoană.

Dar adevărul este că feedback-ul negativ poate fi o sursă neprețuită de învățare și creștere, dacă îl abordăm cu mintea deschisă, dintr-o perspectivă sănătoasă de învățare continuă și cu determinarea de a ne dezvolta abilitățile, pe mai departe. Până să atingem însă atitudinea potrivită, trebuie să învățăm ce să NU facem.

Lucruri de evitat imediat după primirea feedback-ului negativ:

  1. Prima și cea mai importantă regulă este să evităm să fim defensivi. Nu încerca să justifici imediat acțiunile tale sau să cauți scuze. Ascultă feedback-ul cu atenție și încearcă să înțelegi perspectiva oferită. Poate fi dificil să primești critici, dar este crucial să le vezi ca pe o oportunitate de a învăța și de a deveni mai bun în ceea ce faci.
  2. Pe lângă evitarea unei reacții defensive, este important să nu ignori feedback-ul. Chiar dacă inițial pare greu de acceptat sau neplăcut, ia-ți timp pentru a-l analiza în profunzime. Reflectează asupra acțiunilor tale și comportamentului și gândește-te sincer la modul în care acestea se aliniază cu feedback-ul primit. Încearcă să vezi dincolo de cuvinte și să înțelegi intenția și motivația din spatele criticii – de cele mai multe ori, nimeni nu are nimic personal cu tine.
  3. Un alt aspect crucial este să nu recurgi la a-ți bârfi superiorul. Chiar dacă ești tentat să te plângi sau să te descarci în fața colegilor, acest lucru nu aduce nimic constructiv și poate afecta relațiile tale de lucru. Încearcă să păstrezi un nivel înalt de profesionalism și să discuți problemele direct cu superiorul tău, într-un mod respectuos și deschis la dialog.

După ce am reușit să înfrângem primul instinct, care de cele mai multe ori funcționează în defavoarea noastră, aflăm cum putem să folosim, realmente, critica, în avantajul nostru:

6 pași concreți pentru a valorifica feeback-ul negativ

Pasul 1: Schimbă-ți mentalitatea. Începe prin a renunța la ideea că superiorul tău este un inamic sau că feedback-ul negativ înseamnă că nu ești suficient de bun. Gândește-te la feedback ca la o modalitate de a-ți îmbunătăți performanța și de a crește profesional. Munca ta nu definește cine ești ca persoană.

Pasul 2: Lasă feedback-ul să se așeze. Nu reacționa impulsiv, nu te grăbi să răspunzi imediat feedback-ului primit, să te plângi, să te scuzi sau să te justifici. Ia-ți timp pentru a-l analiza și a înțelege în profunzime ce anume se cere să îmbunătățești. Reflectează asupra acțiunilor tale și cum se potrivesc cu feedback-ul primit.

Pasul 3: Identifică exemple specifice. Pentru a înțelege mai bine feedback-ul, caută momente specifice care au dus la acesta. Analizează în detaliu ce s-a întâmplat și gândește-te la alternative de abordare sau acțiuni pe care le poți lua în viitor pentru a evita aceleași erori.

Pasul 4: Discută cu cineva imparțial. Dacă simți că feedback-ul este greu de înțeles sau ai nevoie de o altă perspectivă, nu ezita să ceri sfatul unei persoane de încredere, din afara locului de muncă. Aceasta îți poate oferi un punct de vedere obiectiv și te poate ajuta să înțelegi mai bine feedback-ul primit.

Pasul 5: Identifică acțiuni concrete. După ce ai înțeles în ce domenii poți să te îmbunătățești, elaborează un plan de acțiune. Stabilește obiective clare și gândește-te la acțiunile specifice pe care le poți întreprinde pentru a te dezvolta profesional. Fie că implică implementarea de noi procese sau înscrierea la niște cursuri, acțiunile concrete te vor ajuta să înfrângi sentimentul de stagnare.

Pasul 6: Creează un ciclu continuu de feedback și o cultură a încrederii. Nu aștepta momentele formale de evaluare pentru a primi feedback. Menține o comunicare deschisă și constantă cu superiorul tău. Informează-l cu privire la schimbările pe care le-ai făcut și caută în mod activ feedback-ul său. Astfel, vei obține sugestii în timp util și vei avea ocazia de a te adapta și de a te îmbunătăți în mod constant, consolidând în definitiv și încredere reciprocă.

pași valorificare feedback negativ
Sursa: 6 Positive Ways to Manage Negative Feedback at Work – Enhance Training

Există, bineînțeles, însă, și șefi abuzatori (ai auzit de sindromul Hubris?), Bo$$ulici și tot felul de incompetenți ajunși în vârful ierarhiilor fără să știe măcar că sunt incompetenți (ai auzit de sindromul Dunning-Kruger?), care nici măcar nu își dau interesul, de cele mai multe ori, să formuleze un feedback corect și util.

De aceea, este important să aflăm și ce ne facem în momentele în care feedback-ul nu e bine formulat, e livrat incomplet sau chiar complet nesincer, nedrept ori incorect.

5 pași de urmat când primești feedback prost formulat

  1. Numește-ți emoția. Stabilește cum te simți și nu te judeca. Nu lăsa ca emoția să te controleze complet, este esențial să-ți acorzi un moment de răgaz pentru a-ți regăsi echilibrul emoțional și a te concentra asupra pasului următor.
  2. Separa grâul de neghină. În ciuda modului în care a fost livrat feedback-ul, încearcă să găsești ceva util în el. Caută informații care pot contribui la îmbunătățirea ta. Chiar și în cele mai proaste formulări, s-ar putea să găsești un aspect corect pe care să îl folosești în avantajul tău.
  3. Apreciază sinceritatea, chiar dacă nu ești de acord. Dacă ești de acord cu o parte din feedback, fă schimbări și informează persoana în cauză despre ce acțiuni întreprinzi pentru a face lucrurile diferit. Dacă nu ești de acord, oferă o explicație respectuoasă a motivelelor tale.
  4. Oferă feedback despre feedback. Discută cu persoana care a oferit feedback-ul și explică-i cum te-a afectat modul în care a fost formulat. Comunicarea sinceră și deschisă poate ajuta la îmbunătățirea relației și la evitarea unor astfel de situații în viitor.
  5. Decide dacă continui sau renunți. Analizează dacă poți să îmbunătățești relația cu persoana în cauză sau dacă este mai bine să o eviți. Dacă conversațiile și feedback-ul continuu nu aduc nicio îmbunătățire și situația devine insuportabilă, poate fi momentul să cauți o altă oportunitate, într-un mediu mai favorabil.

Dacă ai stabilit că merită totuși să continui această relație, informațiile de mai jos te vor ajuta cu siguranță să-ți ții partea ta de învoială în consolidarea unui parteneriat onest:

Sfaturi suplimentare pentru o relație de lucru cât mai bună cu șefii

  • Vezi-ți serios de sarcinile tale și comunică în mod regulat progresul. Este important să fii organizat și să-ți îndeplinești responsabilitățile la timp. Fii proactiv în a comunica despre stadiul proiectelor și rezultatele obținute. Astfel, vei demonstra că ești implicat și că îți pasă de succesul echipei.
  • Întreabă despre așteptările clare și clarifică orice nelămuriri. Este esențial să înțelegi clar ceea ce se așteaptă de la tine. Nu ezita să ceri lămuriri atunci când ceva nu este clar. Aceasta arată că ești interesat să îndeplinești așteptările și să livrezi rezultate de calitate.
  • Fii deschis la feedback și află cum poți să te îmbunătățești. Ascultă cu atenție feedback-ul pe care îl primești și demonstrează că ești dispus să înveți și să crești. Întreabă despre exemple și sugestii concrete care pot ajuta să-ți îmbunătățești performanța și ia în considerare aceste recomandări în mod constructiv.
  • Rămâi respectuos și privește obiectiv perspectivele superiorului tău. Manifestă un comportament profesional și respectuos în relația cu superiorul direct. Pune-te în pielea lui, încearcă să-i înțelegi punctele de vedere și să-ți pui în valoare abilitățile de ascultare activă. Arată că îți pasă de opinia și preocupările sale.

În concluzie, nu uita că feedback-ul negativ poate fi un catalizator al succesului tău, dacă alegi să îl abordezi cu maturitate și determinare.

Cum spunem noi, în echipa Hacking Work: „Vom mai face multe greșeli. Important e să nu le mai facem pe aceleași.” Greșeala e esențială pentru creștere, la fel este și procesul de îmbrățișarea a acesteia – inclusiv atunci când e marcată de un feedback negativ.

Capul sus, acceptă, învață ce e de învățat, treci peste, mergi și fă alte greșeli, învață și din ele, crești, dezvoltă-te.

Nu critica va face diferența între eșec și reușită, în viața ta profesională, ci ceea ce tu alegi să faci cu ea.

***

Idei valoroase pentru organizații sănătoase.

Avem și o versiune video a acestui articol, publicată în cadrul serialului „Make It Work”, parte a proiectului nostru multimedia Hacking Work. Vă oferim aici acest video, invitându-vă să descoperiți podcastul Hacking Work și să vă abonați la newsletterul Hacking Work, pentru a primi în fiecare joi dimineață cele mai proaspete știri și analize din piața globală a muncii. Să vă fie de folos!

Acest articol vă este oferit de MedLife, furnizorul național de sănătate al României.

Pentru că știe că sănătatea înseamnă echilibru pentru minte și trup, MedLife a lansat singurul abonament medical 361 de grade. Un abonament complet, cu acces la servicii de prevenție, sport, nutriție, dar și asigurare medicală inclusă. Prin intermediul acestuia, MedLife susține dezvoltarea unui mediu de business sănătos în România.

Iar împreună cu MedLife, prin articolele scrise și publicate de echipa Hacking Work, vă oferim inspirație, prin idei valoroase pentru organizații sănătoase.

***

Foto copertă: Rawpixel on Freepik.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *