Am avut parte săptămâna trecută de o neplăcută revelație. Mi-am scos soția la o plimbare de seară prin Baia Mare, pe un traseu ales la întâmplare. Treceam zilnic cu mașina pe aceleași străzi, dar nu am observat adevărata amploare a unui fenomen care spune multe despre țara și zona în care trăim. Pe o distanță de 1,8 kilometri, calculată după cum vedeți din harta Google, am numărat, la parterele blocurilor, 21 de magazine cu haine și încălțăminte second hand, dintr-un total de circa 40 de spații comerciale.
Pe drumul de întoarcere am avut vreme să fac și niște calcule și observații la fel de amare ca și certitudinea sărăciei, compromisului, precarității și deficitului de demnitate care s-a instalat în mediul social în care trăim:
- După cum puteți observa pe hartă, traseul parcurs acoperă o parte infimă din Baia Mare, așa că putem extrapola și afirma lejer că în capitala Maramureșului sunt cel puțin 150 de magazine de acest tip. Eu aș miza chiar pe 200, dar ar fi nevoie de câteva măsurători mai detaliate, prin cartiere.
- Raportul între magazinele second hand și cele alimentare calculat pe traseu este de 3 la 1.
- Traseul urmat parcurge artere rutiere principale ale orașului, iar magazinele second hand sunt mai dese pe străzile secundare cu multe blocuri, din pricina chiriei reduse și a densității mai mari de locuitori, dar și a expunerii mai puțin riscante la controale ale autorităților.
- Prețurile obiectelor de vestimentație și al perechilor de încălțăminte pornesc de la 1 leu și ajung în general la maxim 10 lei. Excepție fac hainele mai groase sau confecțiile considerate mai pretențioase și destinate ocaziilor speciale (costume, rochii), care pot ajunge la 20-30-maxim 40 de lei.
- Unele magazine realizează venituri atât de mici, încât sunt nevoite să împartă chiria cu afaceri la fel de tulburi, cum sunt păcănelele fără de noroc, un alt simbol al sărăciei și lipsei de educație. Într-un alt caz, în același spațiu poți găsi haine vechi și pește proaspăt, o potrivire senzațională, la fel de inspirată ca și cea unde vechiturile se vând laolaltă cu termopanele.
Publicitatea acestui tip de business se face exclusiv prin comunicarea a două informații simple: înnoirea permanentă a stocului și prețurile mici. Cele mai multe vitrine conțin mesajul de o amară ironie „am primit marfă nouă”. Lipit în geam, textul este destul de mincinos, de vreme ce aprovizionarea nu se face chiar zilnic, dar acesta este un detaliu care nu mai are nicio relevanță în relația comerciant-client, de vreme ce clientul lasă deoparte orice mândrie și standard personal și plonjează în cutiile sau rafturile cu haine purtate, pentru a își îmbrăca membrii familiei.
Chiar și piața asta a suportat o segmentare, o să râdeți, dar există și second hand premium, care aduce haine și papuci vechi, dar de firmă, pentru amărăștenii cu pretenții și care țin la blazon. Acest comerciant este chiar excepțional, adică face excepție de la regulă și folosește publicitatea la postul de radio local, ca să anunțe deschiderea de noi locații sau înnoiri/lichidări de stoc. Iată, cele mai cunoscute mărci îți fac cu ochiul din acest magazin, la numai 44 de lei kila!
Despre fiscalizarea acestui tip de business și veniturile încasate de stat de la acești comercianți cred că nu e cazul să vorbim, treaba este extrem de aproximativă. Marfa vine în general la baxuri și, în faza ei en-gros, se vinde la kilogram. Abia la retailer (ha!) ea capătă un preț per unitate, deși sunt destule magazinele care o vând tot pe bază de cântar. De vreme ce nu poți identifica din acte câte obiecte s-au comercializat și cum în magazinele cu pricina singurul obiect nou-nouț și neatins este casa de marcat, e limpede că avem de a face cu o activitate economică total neproductivă pentru bugetul de stat.
Datele statistice indică un număr de circa 120.000 de locuitori în Baia Mare, dar cred că, din cauza șomajului, sărăciei și migrației cifra reală nu depășește în prezent 100.000. Șase din cele 40 de spații comerciale numărate pe acest traseu găzduiesc agenții de voiaj care oferă transport auto către Spania, Franța și alte țări vestice, așa că pronosticul meu poate fi destul de exact. Nu cred că avem la Baia Mare 100 de unități de învățământ preuniversitar (școli generale, profesionale și licee) și nici 100 de companii care să aibă peste 100 de angajați. Avem un mall care are aproape jumătate din spațiile comerciale neocupate, iar mărcile de modă premium nici nu se gândesc să deschidă reprezentanțe aici. Jumătate din reprezentanțele auto s-au închis sau s-au grupat câte dou-trei în același show-room. Dar avem în schimb o puzderie de vitrine în care sărăcia, deznădejdea și neajunsurile iau locul manechinelor și ne oferă un fashion-show sinistru.
Acum trei ani, când m-am mutat în Baia Mare, fenomenul secondhand era unul marginal, așa cum l-am observat și la Brașov, Cluj sau București. De ceva vreme, aproape pe nesimțite, acest simbol al neajunsurilor, neputinței și depresiei a pus stăpânire pe oraș. Primarul și politrucii orașului preferă să ignore deocamdată evidența, să pavoazeze bulevardele cu lumini multicolore și să organizeze în fiecare anotimp o mare sărbătoare populară, cu mici, bere și concerte gratuite. Până acum, evenimentul s-a numit Sărbătoarea Castanelor, dar în curând o să vă invităm la Baia Mare la Jocurile Foamei. Și tare mă tem că nu e singura zonă din țară unde fenomenul este la fel de vizibil și, mai rău, trendul este în expansiune și către alte regiuni.
Tu ai numărat câte magazine second-hand sunt în jurul locuinței tale? Se extind sau dispar? Ce îți spune ție treaba asta?
[…] acum ceva vreme despre invazia magazinelor second hand, care au acoperit aproape un sfert din totalul spațiilor comerciale disponibile și vizibile din […]