Infarct la birou. Moartea răpește din nou o tânără angajată. Dezvăluirile angajaților MDPI acuză grav managerii.

Am primit în urmă cu 45 de minute un e-mail de la un angajat al companiei MDPI România, firma în birourile căreia, în cursul zilei de vineri, o tânără de 27 de ani și-a dat ultima suflare. Evenimentul a fost deja relatat, destul de clar, dar cu lacune, de presa online și de un post de televiziune național.

De-a lungul nopții și dimineții, la mine au ajuns mai multe mărturii de la actuali și foști angajați, colaboratori și parteneri ai acestei firme. O parte dintre acești oameni mi-au dat acordul să public mărturiile lor, protejându-le identitatea.

Toate aceste mărturii explică decesul tinerei de 27 de ani prin climatul stresant, volumul uriaș de muncă, managementul terorizant și comportamentul agresiv, brutal și iresponsabil al conducătorilor acestei companii, atât al celor din România, dar mai ales al celor de la centru, din China și Elveția. MDPI este, fără putință de tăgadă, un angajator criminal.

Nu am avut intenția să abordez acest subiect, fiindcă eu și colegii mei suntem deja mult prea încărcați, solicitați și marcați de cazul Atos, de care ne-am ocupat în ultimele două săptămâni. Avem foarte mult de lucru la proiectele noastre uzuale, care nu au nicio legătură cu investigațiile și jurnalismul focalizat pe astfel de evenimente tragice.

Am decis însă să public mărturiile primite de la cei care mi-au scris pe tema decesului de la MDPI București, din dorința de a pune aceste informații la dispoziția jurnaliștilor, autorităților și tuturor celorlalte persoane care vor să investigheze în mod real acest caz. De aceea, vă rog să le dați mai departe, oricui vrea să se lămurească ce s-a întâmplat acolo.

Nu am nici intenția, nici energia, nici autoritatea pentru a investiga cazul de la MDPI București. Dar nici nu am cum să las să se piardă aceste informații, fiindcă ele sunt extrem de relevante și utile pentru clarificarea acestui nou și dureros eveniment, care mai pune o viață de om tânăr și talentat pe lista tragediilor cu care ne întâlnim tot mai frecvent în mediul profesional din corporații.

Adevărul trebuie să iasă la lumină, iar managerii, angajații și proprietarii acestei firme trebuie să explice cât se poate de clar și cinstit de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat în biroul lor din România. Astfel de evenimente sunt de neacceptat și vedem că se petrec tot mai frecvent. Tirania, abuzul, hărțuirea și epuizarea oamenilor trebuie să înceteze.

Poate de data asta decidenții politici de la vârf își dau seama că trebuie să facă o curățenie generală în instituțiile statului, care nu își fac datoria și și-au abandonat practic cetățenii.

Ce au făcut inspectorii ITM București și ITM Cluj, la MDPI?

Ce au făcut inspectorii ITM Timișoara, la firma Atos?

Vedem tot mai clar rezultatele ”muncii” lor.

Aceasta este scrisoarea care m-a determinat să public acest articol:

Vă scriu (momentan sub protecția anonimatului) în legătură cu presiunile constante, lipsa de empatie, pasivitatea și obediența managementului MDPI din România. Mai mult, vă voi explica și consecințele acestui climat organizațional toxic asupra publicării articolelor științifice. 

Pierderea colegei este extrem de dificilă și cred că e o datorie morală să raportăm neregulile, să încercăm să ne luptăm cu ele și să întreprindem orice acțiuni necesare pentru a face din lumea noastră un loc mai bun. Mă simt oribil că am eșuat să schimb climatul și cred ca e nevoie și de o intervenție exterioară care să producă o mișcare.

 În linii mari, managementul din România privește pasiv problemele angajaților și permite managementului din China* (pentru că acolo de fapt, se iau deciziile) un control exagerat și nejustificat asupra activității angajaților din România. 

Relația dintre managementul din China și (toate) birourile pe care le vedeți listate pe site-ul MDPI nu e neapărat una de colaborare și armonie ci supunere și obediență.

Veți observa pe site-ul lor că MDPI are sediul central in Basel, Elveția dar managementul de acolo nu are în sine vreo putere de decizie, maxim ce pot face este să negocieze (aparent sau nu). Directorul este un cetățean chinez care conduce din Basel dar toate “ordinele” sunt trimise către China, iar apoi, prin China se “distribuie” către fiecare secțiune task-urile zilnice (valabil pentru România și toate celelalte birouri din lume). 

Problemele de aici ar putea fi descrise pe deplin în zeci de ore de relatări dar voi încerca să cuprind esența:

•  Biroul din România (la fel ca toate celelalte din toată lumea) nu are o autonomie reală. E o muncă sisifică să explici constant managementului chinez legile din Europa, respectiv România. Dacă directorul decide orice, la orice oră, decizia se execută imediat fără întrebări sau negocieri. Un exemplu este ceea ce s-a întâmplat acum 2 ani, când directorul a dat mesaj întregii companii și ne-a transmis două variante: să revenim la birou sau să ne dăm demisia. 
• Managerii din Cluj/ București, respectiv majoritatea group leaderilor din fiecare section sunt obedienți și lipsiți de inițiativă pentru a lupta împotriva nedreptăților, și protecția sănătății mentale a angajaților. Pare că fiecare își protejează propriul spate. Oricum, cine “iese din linie”, fie se mută pe alt departament, fie pleacă la un moment dat. Deci nu se mai luptă nimeni pentru schimbare, sau cine vrea să o facă, nu își poate găsi aliați 
• Pentru China noțiunea de “sănătate mentală” e un concept abstract și nu se pot avea asemenea discuții cu echipele jurnalelor științifice din China. Ei sunt cei care, de fapt lucrează cel mai mult cu colegii din România. Repet și subliniez: se lucrează zilnic cel mai mult cu colegii din China care alocă task uri și apoi controlează zilnic fiecare pas al acelui task. Uneori te întrebi care e rolul unui group leader în afara simplelor rapoarte pe care trebuie să le facă sau să te întrebe de ce nu e finalizat task-ul. Ceea ce oricum colegii chinezi fac zilnic. Managementul din România pare a fi doar o fațadă, în special de când s-a schimbat managerul care pare că îndeplinește majoritatea ordinelor primite cu strictețe.
• Micro-management la micro-management. În fiecare zi, colegii din China fac liste la liste, și subliste la liste, pentru a verifica fiecare task, ca mai apoi să le raporteze către group leaderi și să îi întrebe de ce X sau Y angajat nu a terminat un task sau altul. Acest proces este o reala epuizare pentru toți: manageri, group leaderi, editori. În loc să te focusezi pe taskurile tale, trebuie sa dai explicații peste explicații de ce nu ai terminat amalgamul de taskuri.
• Quantity over quality. Acesta este un aspect extrem de grav, deoarece managementul chinez vrea să publice cât mai multe articole științifice fără să se gândească prea mult la care este calitatea acestora, respectiv care e impactul unei cercetări false sau eronate asupra societății. Imaginați-vă că sunteți tratat de un medic care își actualizează cunoștințele dintr-un articol științific eronat sau fals (fără ca măcar medicul să fie conștient de așa ceva).
• Overtime work. Acest subiect este extrem de complex pentru că propriu zis nu ți se spune să lucrezi peste program. Cu toate acestea ești luat la rost (in mare parte de managementul din China, și anumiți leaderi din RO care au dezvoltat sindromul Hybris) și trebuie să explici de ce nu ai terminat anumite taskuri. Mai mult decât atât: dacă dorești să faci o treabă de calitate, trebuie să dedici oricum mai mult timp și energie. Explic mai jos de ce
• În principal, cea mai importantă parte a rolului de asistent editor (același rol pe care colega din București l-a avut) este să găsești cercetători și profesori calificați (din diverse domenii) care să facă o evaluare detaliată a lucrărilor de cercetare pe care compania le primește de la autori pentru a putea fi publicate. Procesul acesta de evaluare se numește peer review și este o etapă esențială a procesului editorial. În timpul acestui proces, evaluatorii (reviewers) verifică lucrările de cercetare și stabilesc dacă ele sunt corecte din punct de vedere științific și dacă respectă standardele de publicare. Pe lângă multe alte aspecte ale procesului editorial care trebuie făcute, procesul de căutare a acestor evaluatori este extrem de time-consuming, în special dacă vrei să lucrezi calitativ și etic. 
• Pasivitate generalizată. Au existat câteva tentative, propuneri de a ne uni forțele pentru a determina schimbarea: atât în ceea ce privește climatul organizațional cât și calitatea științifică a lucrărilor publicate dar acestea nu au dus nicăieri. Oamenii sunt fie speriați de consecințe, fie au ajuns în punctul în care nu le mai pasă de ceea ce se întâmplă și își direcționează eforturile pentru a schimba locul de muncă în cel mai scurt timp posibil. 
• Înlăturarea (mai ales din poziții de management, leadership) sau marginalizarea celor care vor să facă o schimbare, a celor care nu prezintă semne de obediență.

În legătură cu ce am scris mai sus, anumite lucruri pot fi confirmate de multe comentarii de pe undelucram.ro. Cât despre calitatea lucrărilor publicate: există multe site-uri (în lb engleză) unde se pot identifica preocupările și plângerile pe care comunitățile academice le au în legatură cu anumite jurnale MDPI sau anumite publicații (pubpeer, retractionwatch)

Desigur, există și multe publicații de calitate dar să nu uităm că toate acestea sunt posibile și datorită angajaților care vor să lucreze calitativ și etic, iar asta vine cu un preț destul de mare uneori (muncă suplimentară, stres, anumite tensiuni și conflicte cu cei ce vor “mult și repede”). 

Îmi exprim o imensă îngrijorare asupra faptului că nu ne protejăm proprii oameni în propria țară. Îmi exprim o imensă îngrijorare asupra faptului că o companie internațională cu rădăcini adânci în doctrina comunistă încearcă (și pare să reușească) să implementeze reguli și proceduri imorale pe care le utilizează într-o țară lipsită de libertate reală și drepturi. 

Mesajul trimis de domnul CEO/președinte al MDPI, menționat un pic mai sus, este acesta, a fost trimis către toți angajații, fără vreo intenție de negociere, acum un an și jumătate:

Alte cinci mesaje primite în cursul dimineții confirmă cele scrise mai sus. Voi publica doar două fragmente din alte două mărturii, care susțin cele scrise mai sus:

Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat putere și înțelepciune și am plecat de la MDPI. Simțeam că este posibil să mor la birou, iar lor nu le păsa deloc de treaba asta. Departamentul HR nu face nimic pentru oameni și pentru a îi proteja, ci doar acoperă managementul, încălcarea legislației și abuzurile. Când am plecat, deja făceam munca a cel puțin patru oameni. îN cel mai put stil chinezesc de abuz și distrugere psihică. Sper ca această tragedie să fie un wake-up call pentru toți. Abuzurile trebuie să înceteze!!!

O altă mărturie spune cam așa:

Am lucrat timp de aproape 3 ani pentru compania în cauză și pot spune cu mâna pe inimă că mi-a afectat întru totul sănătatea fizică și mintală. Ajunsesem să am atacuri de panică regulate când mergeam la birou, iar managerii aveau ZERO empatie și înțelegere pentru noi ca angajați. Erai un simplu număr pentru ei, iar eforturile tale nu erau niciodată îndeajuns. A fost cea mai bună decizie să plec. M-a mâhnit teribil această știre și sper să se facă o anchetă mai amănunțită cu privire la abuzurile existente.

Închei acest articol cu o fotografie, luată de pe paginile din rețelele sociale aparțânând firmei MDPI. Vedeți în poză o parte dintre angajații firmei MDPI, fotografiați acum un an, în sediul din Cluj. Am decis să public această poză ca să ne dăm cu toții seama că sunt tineri, educați și merită să fie sprijiniți și susținuți acum.