Noi mărturii din infernul MDPI: abuz psihologic, hărțuire, epuizare, comportamente de peșteră, demisii forțate și micromanagement

Am discutat în ultima săptămână cu foarte mulți oameni care lucrează sau au lucrat la compania de publishing academic MDPI. Toate aceste discuții au confirmat că modul în care proprietarul chinez și managerii din China impun un regim de lucru bazat pe suprasolicitare, epuizare, tracasare, hărțuire și abandonarea oricăror standarde de lucru decente.

Am primit acceptul câtorva dintre persoanele cu care am discutat, pentru a le publica mărturiile, care să se adauge astfel la cele deja publicate săptămâna trecută, când am scris despre decesul la biroul MDPI din București al tinerei de doar 27 de ani.

Continui să public aceste mărturii fiindcă situația înregistrată la MDPI este una extraordinar de gravă, iar cei mai mulți dintre angajații acestei firme își pun în pericol sănătatea și sunt ținuți într-un regim de teroare și amenințare care este inacceptabil.

Cred că este nevoie să facem un val de presiune publică, pentru a cere autorităților să se sesizeze și să intervină. De asemenea, mă bucur că situația a fost seziată pe plan internațional și a devenit subiect de discuție la nivelul comunității academice internaționale.

Totodată, știu că mai mulți jurnaliști români și străini documentează situația din cadrul filialei MDPI din România, dar și practicile lipsite de etică ale acestei firme, la nivel internațional.

Mărturia 1: „Fac micromanagement, te discriminează și „te fierb la foc mic’’ până îți iei inima în dinți și îți găsești alt loc de muncă”

„Bună ziua! Vă scriu acest mesaj în speranța de a trage un semnal de alarmă tuturor angajaților și superiorilor din cadrul companiilor. Cred că acesta este singurul mod de a putea ajunge la urechea conducerii MDPI și de a scoate la iveală o parte din abuzurile fizice și psihologice care au loc în această companie.

Din păcate sesizările la ITM și la autoritățile din domeniu ar atrage asupra mea repercusiuni din partea firmei. Și mă bazez acum pe acest instrument social de a responsabiliza angajații din corporație. E foarte greu să vorbești public despre aceste lucruri din cauza temerii de repercusiunile asupra carierei tale, motiv pentru care vă scriu sub anonimat.

Îmi pare extrem de rău de situația colegei mele de la București. Îi doresc liniște sufletească, iar părinților le urez „Condoleanțe!” Deși știu că nimic nu le mai poate aduce fiica înapoi. Nu este zi în care să nu mă gândesc că puteam fi eu în situația ei. Ceea ce mă motivează și mai mult să scot la iveală abuzurile care au loc în corporații.

Lucrez la MDPI Cluj de aproximativ 4 ani. (MDPI România a început activitatea acum aproximativ 5 ani.) În primii ani de după angajare am lucrat remote, iar în urmă cu un an am fost obligați să mergem să lucrăm de la birou.

Ori de câte ori ne plângeam de această cerere ni se spunea că „suntem singurul office care lucrează remote”, deși știam și de la alte office-uri (printre care și cel de la București) că ei continuă să lucreze într-un sistem hibrid (de exemplu: o săptămână de acasă, una de la birou).

Ba chiar la un moment dat am primit faimosul e-mail de la patron în care ni se spunea că „fie ne întoarcem să lucrăm de la birou, fie ne dăm demisia”.

Din păcate, în această companie suntem tratați ca numere și de multe ori cei de la conducerea din China nici nu se sfiesc să ne spună asta în conversațiile face-to-face. Pentru ei fie performezi și aduci profituri companiei, fie e mai convenabil să pleci. În această firmă empatia se cere doar, nu se și oferă și suntem adesea priviți de sus de group leaderii noștri atunci când ne luăm zile de concediu sau de sick leave (pentru că ei nu primesc bonus în acea perioadă).

Nu o dată a încercat group leader-a/ul meu să mă convingă să îmi amân concediul sau mi se cerea să lucrez în timpul concediilor „ca să îmi mențin performanțele”. Da, avem un algoritm intern de acțiune pentru acest tip de contexte și lipsa mea nu ar trebui să afecteze compania, dar group leader-a/ul nu ar mai primi bonusul.

Zilnic merg la birou cu multă anxietate deoarece știu că o să găsesc pe Teams mesaje de la superiorii din China și nu din cauză că sunt un angajat problematic sau pentru că nu performez bine. Ci le place să facă micromanagement constant tuturor angajaților.

Te întreabă de mai multe ori pe zi despre aceleași manuscrise și probleme, deși pot verifica statusul lor în sistem. Primești liste peste liste de completat, apoi ești „shout out” în grupul de Teams dacă ai făcut o greșeală. Dacă te cerți cu vreun coleg chinez, ei te iau în ochi răi și te discriminează când vine vorba de a-ți da manuscrise.

Datorită crizei de publicații cauzată de pandemia de COVID-19, în ultima perioadă a anului 2023, numărul global de articole științifice era scăzut. Compania este privită cu ochi răi în domeniul său de activitate și mulți cercetători din Europa și America de Nord (știu din surse sigure, confirmate de participanții la conferințe) refuză să publice la această casă editorială.

Dacă nu se publică articole, înseamnă că profitul companiei scade. Iar în contextul în care compania a deschis un nou sediu în China, aveau nevoie să taie din costuri. Astfel, în ultimul trimstru al anului 2023 s-a introdus sistemul de quarterly assessment în care fiecare membru al companiei urma să fie evaluat în funcție de anumiți parametrii stabiliți „convenabil’’ de către conducerea din China.

De pe o zi pe alta s-au trimis formulare de evaluare cu formule de calcul greșite, iar colegii din conducere care trebuiau să se ocupe de managerierea acestui proces erau incapabili să țină pasul cu problemele de calcul raportate de către group leaderi.

Cred că mulți dintre colegii mei au fost evaluați greșit din erori umane deoarece update-urile la formulele de calcul se făceau cu greu și anevoios, iar group leader-ii erau presați să dea rezultatele formularelor cât de repede.

S-au făcut grafice și calcule ca să vadă care colegi se abat de la specificațiile „rezonabile” ale colegilor din China. Iar apoi urmau să participe la o discuție cu HR, group leaderi și superiorii din China. În cadrul acestor discuții, se punea presiune pe tine să demisionezi.

Atât HR-ul din România, cât și superiorii din China se aliau ca să te „convingă” că așa ar fi mai bine. Uneori doar amenințările cu implicarea avocaților reușeau să oprească o parte din presiunea psihologică care era pusă asupra ta. Adesea credeam că aveau target de câți oameni trebuiau concediați până la finalul anului.

Mulți colegi părăseau meeting room-ul cu lacrimi în ochi, un sentiment de profundă dezamăgire și o foaie pe care scria „Demisie de comun acord”.

Colegii mai tupeiști care voiau să continue să lucreze la MDPI și știau că au legea de partea lor erau puși într-o perioadă de Observație în care primeau mai mult de lucru, dar erau presați constant de superiorii din China și HR-ul din Cluj să își dea demisia.

Acela a fost momentul în care am realizat că departamentul de HR nu e angajat ca să ne ajute să gestionăm problemele angajaților, ci ca să protejeze interesele companiei – în această situație – îmbunătățirea bugetului.

Din păcate profitul companiei continua să scadă, moment în care patronul (un domn la vreo 70 de ani care face decizii radicale în companie fără să se consulte cu nimeni și fără să țină cont de sfaturile colegilor) a decis că e nevoie să avem mai mulți angajați în companie, așa că a oprit valul de concedieri în masă și a început reversul procesului – angajări în masă.

Deși acum firma angajează persoane noi, conducerea locală a decis să păstreze sistemul de quarterly assessment și să continue să pună oamenii în perioade de observație. Dar stresul mintal și abuzul psihologic e departe de a se termina. Acum nu te mai presează să îți dai demisia, ci doar „te fierb la foc mic” până îți iei inima în dinți și îți găsești alt loc de muncă.

Una dintre tacticile noi de targetare a angajaților este de a întocmi rapoarte „secrete” pentru anumite persoane. Mulți colegi s-au trezit cu pdf-uri trimise din partea Chinei cu rapoarte despre cu greșelile din ultimele 3-6 luni.

Aici nu ne referim la notarea greșelilor majore, ci a fiecărei probleme: ai uitat să dai reminder la timp, ai uitat să completezi un tabel din cele 3 sau 4 pe care trebuie să le completezi zilnic, ai avut probleme la manuscrise, deși acestea nu erau cauzate de către tine, ci de un cumul de factori.

Iar apoi urmează să ai un meeting cu superiorii din China în care tu trebuie să le explici de ce ai făcut acele greșeli acum 6 luni la niște manuscrise despre care nici nu îți mai aduci aminte dacă au fost ale tale.

China te targetează ca fiind low performer, iar apoi te discriminează prin munca pe care ți-o oferă (îți dă manuscrise de proastă calitate care cel mai probabil vor fi respinse, deci nu vei primi puncte de performanță pentru ele, la aceste manuscrise este destul de greu să cauți revieweri, deci vei pierde mai mult timp pentru această acțiune și te scoate des din listele de a primi manuscrise care ți-ar putea îmbunătăți situația), te ia la puricat zilnic și îți critică greșelile, te pune să pregătești rapoarte zilnice sau săptămânale despre munca ta și să motivezi amănunțit de ce nu poți rezolva anumite probleme care de multe ori nu țin de tine.

Colega mea care a decedat cred că era într-una din aceste perioade de observație. Sinceră să fiu, cred că oricine care este pus în acest tip de situație și cu o asemenea presiune asupra ta ar rămâne cu câteva sechele, dacă nu chiar traume. Și nu e de mirare de ce mulți dintre noi suferim de anxietate, depresie sau probleme de sănătate. Group leaderii continuă să ne asigure că nu vom fi presați să ne dăm demisia, dar având în vedere evenimentele anterioare, mă simt foarte pesimistă legat de aceste promisiuni.

MDPI-ul nu a fost capabil să ne asigure condiții de muncă mai puțin stresante până acum, e clar că nici angajații lor de la conducere nu gestionează prea bine problemele, deoarece la un moment dat a venit un reprezentant al MDPI-ului să aibă o discuție cu noi.

Acesta nu a apucat să expună toate punctele de vedere ale companiei și a fost bombardat cu o serie de întrebări din partea angajaților. Nu cred că era pregătit să se lovească de atât de multă frustrare, așa că reprezentantul a închis brusc laptopul și s-a refugiat într-o sală de meeting refuzând să mai răspundă oricărei alte întrebări.

În orice zi și la orice oră te poți trezi că a venit un coleg din China de pe secțiunea ta în vizită fără ca măcar biroul sau secțiunea să te anunțe dinainte. Doar vezi cum într-o dimineață se așează lângă tine un coleg pe care îl cunoști doar după nume și pentru prima dată în câțiva ani ai ocazia să asociezi numele online cu o față. Urmând ca apoi să fii anunțat dacă acest coleg va sta 2 săptămâni (cazuri fericite) sau 6 luni.

Poți avea norocul să dai și de oameni înțelegători sau de treabă, dar este destul de rar. În toată perioada petrecută la Cluj, aceștia se uită insistent la ecranele colegilor, lucrează peste 10h/zi și se ridică de pe scaun doar la prânz sau când au vreun meeting, ei nu cred în existența pauzei de mers la toaletă în afara pauzei de prânz.

Adesea se ascund când stau pe social media sau vorbesc cu rudele prin mesaje. Dar nu sunt deloc reticenți să te pozeze în timpul programului de lucru când: vorbești cu colegii, stai la masa ridicată, stai pe beanbag-ul companiei (dacă cei de la companie nu voiau să stăm pe beanbag, de ce le-au mai cumpărat?!), că ai Youtube-ul pornit pe ecranul secundar (deși se vede clar că lucrezi pentru companie pe ecranul principal) sau să noteze câte pauze de țigară ai.

Iar toate acestea urmează să fie comunicate colegilor și superiorilor din China în rapoarte interne care nu sunt făcute publice colegilor români.

Colegii din China vin cu bugete pentru ieșit în oraș cu secțiunea din care fac parte, dar de multe ori folosesc banii în interes propriu. Și când ies în oraș cu colegii din România se așteaptă ca românii să le plătească masa. Ba chiar uneori cheamă cu ei și colegi de pe alte secții, masa acestora fiind suportată tot din bugetul propriu al colegilor noștri români (salarii care sunt de vreo 2 ori mai mici decât cele ale colegilor asiatici, plus că ei primesc bonusuri consistente pentru rezultatele noastre).

Colegii veniți din China sunt ca o „cutie cu cadouri’’ deoarece nu știi niciodată ce nivel de cultură și educație au, așa că te poți trezi cu surprize de orice tip. Uneori dimineața trăiești cu scârba de a-ți vedea unul dintre colegii din China cum își suflă mucii sau scuipă în chiuveta din bucătăria comună. Uneori doamnele de la curățenie se sperie de mizeria pe care colegii o lasă în baie și nu o dată i-au amenințat pe cei de la administrație că nu ne mai fac curățenie.

Din păcate, cele mai mari „cadouri” provin de la colegii cu roluri de conducere care vin în România să impună ideile și dorințele Chinei. Unul dintre acești colegi cu cadouri a fost a lăsat în toaleta de la cazare un cadou atât de mare încât cei de la curățenie au alertat administrația locală a companiei.

Pe perioada organizării noului sediu al biroului, acest domn a refuzat să cumpere mese care puteau să se ridice (care ne-ar face viața la birou mai sănătoasă) din cauză că „voi nu știți ce e aia muncă în condiții neprielnice, nu ați trecut prin ce am trecut eu”.

Astfel, 80% din angajați sunt acum predispuși la probleme cu coloana pe toată perioada lor de muncă la MDPI din cauză că un bărbat care a stat în România mai puțin de un an nu a vrut să pună o semnătură pe câteva acte și să cumpere cu ajutor din bugetul companiei (care slavă Domnului este unul destul de mare) niște mese ergonomice adaptate muncii de corporație a anului 2024.

O altă colegă care își exercita puterea este K care atunci când MDPI avea sediul în Florești, mulți colegi din China se plângeau de gălăgia de la etajul 3 (nimeni nu îi obliga să stea la acel etaj, dar le plăcea că nu sunt sub ochii superiorilor chinezi).

Ca să oprească gălăgia, într-o dimineață K s-a așezat într-o poziție strategică de unde să nu poată fi văzută de colegii de la birou și apoi mergea la fiecare grup în parte care vorbea (chiar dacă vorbeau despre subiecte legate de job) și le spunea să facă liniște sau să meargă pe balcon să vorbească. Uneori doar tușea sau mârâia mai strident, iar liniștea se impunea din nou.

Bomboana de pe colivă e faptul că după revenirea la birou în sistem hibrid, la câteva luni de la încheierea pandemiei, domnișoara K nu știa regulile europene de igienă și curățenie, așa că de câteva ori a scuipat pe jos și și-a suflat nasul cu mâna, conținutul urmând să fie împrăștiat pe covor cu ajutorul pantofului.

Dar cel mai interesant dintre toți este un membru actual conducerea MDPI Cluj care a venit la Cluj cu scopul clar de a impune noua politică de quarterly assessment. Fiecare meeting cu acest individ este un adevărat război purtat împotriva morilor de vânt.

Întreaga companie știe faptul că este foarte greu de convins să asculte sau să urmeze părerea europenilor. Își obligă colegii veniți din China să participe la întâlniri de gătit împreună sau să mănânce în localul lui preferat, iar majoritatea chinezilor se plâng de aceste interacțiuni.

Uneori merge cu tine la baie și lasă ușa de la toaletă deschisă ca să vorbiți, în timp ce tu, biet angajat, te speli pe mâini. Uneori în discuțiile de zi cu zi te ia pe după umeri și te bate „prietenește” pe spate dacă ești un bărbat mai solid. De multe ori când este singur în meeting room-uri sau cu puține persoane, nu se sfiește să scuipe pe covor.

Fiecare persoană care ajunge în poziții de conducere (atât român, cât și chinez) la MDPI ține să își impună propria agendă. Din păcate, după un an de muncă de la birou, mulți colegi și-au dat deja demisia pentru că nu mai suportau frustrarea. Iar dintre cei rămași, mulți sunt extrem de obosiți și frustrați că sunt nevoiți să vină la birou pentru o muncă pe care o poți face de acasă.

Din păcate cei din China ne-au doborât, mulți din cei care am rămas suntem sătui de a ne mai răci gura de pomană împotriva deciziilor care se iau în favoarea companiei. Mulți ne căutăm deja joburi și participăm la interviuri de angajare. Sper ca cei de la conducere să facă o schimbare majoră pentru generația de noi angajați care va urma, dar nu pot decât să am o viziune pesimistă asupra viitorului acestui loc de muncă.

Mulțumesc pentru atenție! Sper ca acest mesaj să ajungă la cât mai mulți oameni și să convingă cât mai mulți angajați să raporteze abuzurile, ca aceste întâmplări să nu se mai repete.”

Mărturia 2: „Fiecare dintre noi s-a gândit că putea fi în situația respectivă și că MDPI ar fi tratat situația la fel de inuman și fără empatie.”

„Bună ziua,

Vă scriu sub anonimat în legătură cu situația de la MDPI.

Vreau să știți faptul că felul în care compania gestionează intern toată situația lasă de dorit. Doamna HR Manager este incredibil de focusată pe imaginea pe care o are compania în toată chestia asta. Grija ei actuală e cum arată compania în exterior.

A încurajat personalul să lase recenzii pozitive pe undelucram.ro și alte platforme pentru a acoperi multele reacții și recenzii negative care survin în urma decesului colegei noastre din biroul din București. O să observați că în ultimele zile sunt înregistrate o mulțime de reviews negative și câte unul de 5 stele venit de nicăieri, fără comentarii sau conținând câteva cuvinte vagi.

Cei din București am primit liber zilele astea, însă intern nu se vorbește oficial despre situație, nici măcar nu am fost informați intern că ar fi dat compania un comunicat de presă (ceea ce a făcut aparent prin Mediafax). Toată lumea din conducere tace, chinezii se comportă de parcă plouă și nu știu nimic. Ni s-a zis să ne vedem de treabă toți, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Acest eveniment tragic scoate la iveală multe alte probleme, majoritatea fiind direct corelate cu managementul, HR și superiorii chinezi.

Nu ni se oferă spațiu de discuții. Doamne ferește să te audă conducerea că menționezi sau deschizi subiectul. Nu se ia în calcul deloc că noi suntem afectați de ce s-a întâmplat și că, cel mai probabil, fiecare dintre noi s-a gândit în ultimele zile că oricare dintre noi putea fi în situația respectivă și că această companie ar fi tratat în felul ăsta inuman și lipsit de empatie angajații.

Din ce am înțeles, colegilor din Cluj nici nu li s-au pus la dispoziție mijloace prin care să își arate respectul și empatia față de familia și apropiații Mariei.

Legat de situația colegilor din China – mulți dintre ei ni se „lăudau” nu demult, când încă România nu făcea parte din spațiul aerian Schengen, că vin prin acest tip de viză pe teritoriul țării (nu știm dacă legal), ba mai mult se „lăudau” cum că autoritățile noastre sunt foarte permisive.

Când ne-au mutat biroul, recent, ne-au chemat să venim când încă nu era amenajat complet. Nu funcționau nici măcar băile. Toate la deciziile chinezilor și executate de managementul românesc.

Probabil primiți multe astfel de informații. O parte dintre noi au ales și să plece deja, o parte ia în calcul acest lucru.

Compania nu va lua în serios și nu îi pasă de intern și nici de extern câtă vreme nu e afectată financiar. Cum mulți colaboratori sunt vorbitori de limba engleză, la ei nu prea ajung aceste informații. Dacă aveți prieteni sau asociați / colaboratori ce pot prelua cazul, ar fi momentul ideal să fie informați.”

Situația tragică de la MDPI este în discuție la nivel internațional

Matt Hodgkinson, specialist în integritatea cercetării și politica editorială la COPE și EASE, a scris despre cazul MDPI România într-un articol de blog și pe Linkedin, aducând această situație tragică în discuție la nivel înalt: 

„Știri șocante de la MDPI: o tânără româncă, Maria Alexandra Anghel, a decedat la biroul de la locul de muncă în urma unui atac de cord. Se pare că nu i s-a permis să plece acasă când s-a simțit rău, iar acest incident vine după ce munca de acasă a fost aparent interzisă [edit: în 2022, nu la începutul acestui an]. Există acuzații de presiune extremă și micromanagement din partea sediului central chinez al MDPI, în detrimentul calității și autonomiei. Sunt profund îngrijorat de decesul Mariei și de circumstanțele acesteia, precum și de acuzațiile legate de acest mediu de lucru.

Sunt membru al consiliului COPE, dar postez acest mesaj ca opinie personală. Cu toate acestea, oricine de la MDPI sau din alte locuri, care are cunoștință despre condiții și practici de muncă nesigure și neetice, mă poate contacta pe mine și/sau COPE în mod confidențial.”

***

Am primit zeci de mesaje de la oameni care sunt hărțuiți zilnic la locul de muncă și care ne arată că ceea ce se întâmplă la MDPI și la Atos nu sunt cazuri izolate.

Din acest motiv, am făcut un inventar al persoanelor specializate care s-au oferit să acorde sprijin celor care se află în astfel de situații și al resurselor aflate la dispoziția tuturor celor aflați în dificultate. Vom continua să completăm această listă, pe măsură ce ne scrieți despre nevoile, dar și despre disponibilitatea voastră.

Dacă ai nevoie de ajutor sau vrei să oferi ajutor, scrie-ne aici.

Sursa imagine: Francisco De Legarreta C. on Unsplash.