Nu beau Coca-Cola decât foarte rar, în special când am drumuri lungi de făcut cu mașina. Știu că nu e cea mai sănătoasă opțiune, că de fapt nu potolește setea și că sentimentul răcoros vine la pachet cu o mulțime de toxine. Dar nu pot să nu îmi exprim admirația pentru modul în care această marcă știe și înțelege să (se) comunice public.
Coca-Cola inventează mereu și se reinventează, construiește idei, visuri, aspirații, sentimente, povești și oferă senzații, dincolo de cele percepute atunci când îi bei sucul. Deși știu că băutura lor nu e cea mai fericită alegere, mai ales pentru copii, nu am cum să mă alătur celor care duc o campanie împotriva acestei mărci, ca exponent al multinaționalelor care ne umplu magazinele și organismele de tot felul de compuși chimici. Prefer să conviețuim în pace și să mă bucur de geniul, generozitatea și imaginația oamenilor care fac marketing pentru Coca-Cola.
De câteva zile a apărut pe Youtube un filmuleț făcut în România, la Caracal, la ora la care scriu acest text are puțin sub 900 de vizionări, dar cred că în câteva zile va face o audiență puternică, pe care o merită pe deplin. Câteva minute de reportaj realist dintr-o mahala țigănească, finalizate cu un sentiment de bucurie atât de puternic, încât numai pentru treaba asta te simți dator să ridici pălăria și să aplauzi spiritul care face din Coca-Cola un produs periculos de inteligent și prietenos.
Vedeți filmul, merită, așa se face marketing la case mari. Mi-a adus aminte de titlul cărții lui Tony Hsieh, adică de filozofia simplă și totodată atât de greu de asimilat a succesului de piață al companiei Zappos: a livra fericire e cea mai curată și mai sănătoasă cale spre inimile fanilor.
