Cum se aruncă la gunoi un blog intern

Distribuie articolul

mouth shut

La începutul anului 2011, într-un grup de companii specializate în construcții și instalații, angajații TESA aveau la dispoziție un blog intern, realizat pe o platformă WordPress și găzduit pe serverul firmei. Blogul fusese inițiativa unor băieți de la IT, exista de circa doi ani și avea peste 100 de cititori potențiali, exclusiv angajați ai companiei. Pe blog începuseră de patru-cinci luni să scrie mai mulți dintre angajați, mobilizați într-o mică echipă de redacție, iar subiectele variau de la urări la aniversările colegilor, prezentări și mesaje ale noilor angajați, imagini și date de referință din șantierele pe care lucrau companiile din grup, articole despre hobby-uri, bancuri decente, povești din concediu, recomandări de lectură și drumeție etc.

Frumos, nu? În fiecare zi apăreau pe blog două, maxim trei articole, erau programate la ore  rezonabile, astfel încât angajații să nu piardă prea mult timp cu socializarea și informarea și să își vadă de treburile cu care se îndeletniceau pentru firmă. Peste 90% dintre angajații de la birouri aveau acces restricționat la Internet, astfel că acest blog era singura lor sursă de informare și divertisment online, la serviciu. Articolele reușeau în mare parte să creeze și engagement, cititorii căpătaseră curaj și postau comentarii, idei, glume, mici ironii, ca între colegi. Toate bune și frumoase, până într-o zi, când apare un articol elogios la adresa uneia dintre echipele de proiect, care finalizase o lucrare importantă. Una dintre secretarele din sediul principal al companiei scrie un comentariu apreciativ la adresa colegilor performeri și menționează că și echipa de la sediu a avut un rol în succesul proiectului, ducând de exemplu greul comunicării cu furnizorii, către care plățile întârziau în mod constant.

A fost ultima zi de activitate pe blog, deși adresa online a rămas activă. Secretara a fost concediată instantaneu, la două ore după postarea comentariului avea lichidarea făcută. Toată lumea a înțeles motivul real, deși proprietarul companiei s-a chinuit să propage o minciună pe post de justificare. Din ziua aceea, nimeni nu a mai avut poftă, idei, inițiativă sau timp pentru a scrie vreun articol sau vreun comentariu pe blog.

Grupul de firme despre care v-am povestit avea în 2011 peste 100 de angajați și o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro. El aparținea lui Nenea Mișulică, despre care v-am mai povestit una-alta. Astăzi, toate firmele din acel holding sunt în insolvență, Mișulică și-a făcut o altă firmă, mai are doar vreo 20 de angajați și continuă să dea țepe furnizorilor naivi. Lui Mișulică, un artist al Manelegementului, îi plăcea să creadă că seamănă ca stil de conducere cu Steve Jobs și adora să fie comparat cu șeful de la Apple. Din ziua în care a băgat buldozerul în blogul intern, lui Mișulică i s-a inventat în secret o poreclă printr-o paralelă cu celebrul James Bond. Cunoscătorii codului vorbeau despre Jobs. Blow Jobs.

Foto: digitaltrends.com

Distribuie articolul
Doru Șupeală
Doru Șupeală
Articole: 501

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *