Super-spot: Mini-Darth Vader și noul Passat

Distribuie articolul

Acum trei ani, Volkswagen lansa în America, în seara de Super Bowl, un spot care a făcut senzație pe întreaga planetă și de care multă lume își aduce aminte cu plăcere și cu zâmbetul pe buze. Este un clip înduioșător și entuziasmant, care vorbește altfel, cu discreție și empatie, despre prezența și importanța automobilului ca membru important al familiei, așa cum este el văzut în special peste Ocean.

În 2011, spotul a adus și succes pe piața americană pentru Volkswagen și noul său model de Passat de atunci, dar anul trecut marca germană a înregistrat un recul de peste 5 procente în volumul vânzărilor, motiv pentru care se fac pariuri asupra succesului spotului de anul acesta (Merele Meci e pe 2 februarie). Nu se știu încă multe lucruri despre spotul cu care VW va ieși în public anul acesta, dar așteptările sunt mari. Haideți până atunci să ne bucurăm de minunăția asta de copil și de inspirația scenariștilor din 2011:

http://youtu.be/R55e-uHQna0

 

Date fiind rezultatele financiare ale VW de anul trecut, concluzia este că spotul din 2013, pe care l-ați mai văzut în cadrul acestui serial, nu prea și-a făcut treaba. Eu cred că nu spotul a fost de vină, ci modelul ales. E greu de crezut că poți avea succes la americani cu Broscuța remodelată, fie ea și roșie și fie ei și sub influența binevoitoare a sonorităților muzicii jamaicane sau chiar sub spectrul unor substanțe producătoare de veselie.

http://youtu.be/9H0xPWAtaa8

Distribuie articolul

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *