
La fiecare 38 de secunde, pe planetă se vinde câte o Toyota Corolla nouă. Și asta nu de ieri, de azi, ci din 1966. Este cea mai vândută mașină din lume, care a înregistrat în iulie 2013 un record greu de egalat, trecând pragul de 40 de milioane de unități comercializate în cei 47 de ani de existență.
Care să fie secretul acestui succes total al mărcii japoneze, ajunsă astăzi la a unsprezecea generație? Fiabilitatea, veți spune și nu veți greși. Frumusețea, veți spune și veți avea perfectă dreptate. Adaptabilitatea, iar veți nimeri la țintă. Puteți adăuga și elasticitatea, futurismul și curajul designului, diversitatea modelelor (aproape fiecare generație a inclus variante limuzină/sport în 2 sau 4 uși, kombi, coupe sau liftback), accesibilitatea sau performanța. Pragmatism, acesta este cuvântul care caracterizează perfect atât acest model auto, cât și pe cel sau cea care își cumpără așa o mașină. Cât despre preț, să ne amintim că suntem prea săraci ca să mai cumpărăm chestii ieftine.
Hai să parcurgem împreună un scurt istoric neconvențional, colorat și doar puțin speculativ al acestui model:
1966.
Apărea prima generație Corolla, care s-a vândut până în 1970. Se spune că un italian, Franco Cristaldi, a condus o Corolla în seara când a cerut-o de nevastă, în 1966, pe cea mai frumoasă femeie din lume de la acea oră, Claudia Cardinale. Ea a spus DA și s-au căsătorit după câteva săptămâni.
1970.
Generația a doua a Toyota Corolla are o viață mai lungă, fiind vedeta pieței auto până în 1978. Trupele americane invadează Cambodgia în acest an, iar domnișoara din imagine este arestată după ce participă la un miting de protest cu scop pacifist. Numele ei este Jane Fonda, iar fotograful care a realizat imaginea a păstrat filmul vreme de mulți ani în portbagajul mașinii sale, o Corolla sport în două uși.
1974.
În paralel cu generația a doua, Toyota își valorifică popularitatea și scoate pe piață a treia generație Corolla, care va atrage atenția automobiliștilor până în 1978. În acest an, o echipă formată exclusiv din femei, cele patru alpiniste japoneze Kyoko Sato, Naoko Nakaseko, Masako Uchida și Mieko Mori, a escaladat pentru prima dată în istorie un vârf montan de peste 8000 de metri, masivul Manaslu din Nepal (foto). La întoarcerea acasă, alpinistele au fost conduse de la aeroport la o recepție oficială cu automobile Toyota Corolla.
1979.
A patra serie Corolla iese din fabrica japoneză și cucerește lumea, realizând vânzări-record până în 1984. Tot în 1979, grupul suedez ABBA rupe gura târgului și toate topurile cu melodia “Voulez-vous”, care avea să fie folosită mai târziu ca fundal muzical al unui spot publicitar pentru Toyota Corolla.
1983.
Toyota lansează generația a cincea a modelului Corolla, iar actrița americană Kelly LeBrock face un rol extrem de sexy în comedia romantică The Lady in Red, film în care Gene Wilder chiar conduce o Corolla de culoare maron.
1987.
Este anul în care Toyota vine cu a șasea serie a modelului Corolla, iar românca Aurelia Dobre devine, la numai 14 ani, cea mai tânără campioană mondială la gimnastică artistică. După doar patru ani, ea va apărea într-un foarte controversat pictorial în Playboy Olanda, după care se va stabili în Statele Unite, unde se va căsători cu Boz Mofid, posesor al unei Toyota Corolla Sport-Coupe.
1992.
Generația a șaptea a modelului Corolla își începe cariera de lider al pieței auto, pe care o va încheia în 1997. În acest interval de timp, foarte popularul automobil apare în mai multe videoclipuri muzicale difuzate de postul american MTV. Una dintre vedetele care își declară simpatia pentru Corolla este Madonna, care în acest an scoate albumul “Erotica”.
1997.
Corolla ajunge la seria a opta, care va rămâne în vitrinele reprezentanțelor auto până în 2002 și în sufletele iubitorilor de motorsport pentru totdeauna. La volanul unei Toyota Corolla WRC, francezul Didier Auriol domină competițiile automobilistice ale acestei perioade.
2002.
A noua generație a Corolla pornește la drum și va rămâne în showroom până în 2007. Este anul în care se filmează celebrul “2 fast 2 Furious”, în care apar și câteva mașini Toyota, dar în care se face remarcată frumoasa Eva Mendes.
2006.
Generația Corolla cu numărul 10 își începe dominația. Este anul în care apare pe marile ecrane cel mai îndrăgit film despre mașini, prietenie și fair-play realizat vreodată, Cars. Nu are nicio legătură cu Corolla, dar putem fi generoși și cretivi și putem să ne închipuim că Fulger McQueen sau unul dintre tovarășii lui întruchipează mașina japoneză.
2013.
Se lansează a unsprezecea serie a modelului Corolla, care pleacă la drum cu sloganul “Frumoasă cu un scop precis”. Așa și arată, ca în slogan.
2014 (asta-i doar o glumă, deocamdată).
La începutul lunii iunie 2014, câteva mii de absolvenți de liceu din România nu reușesc să treacă de proba de limbă și literatură română a Bacalaureatului. Din cauza notorietății și popularității unei mărci auto, ei scriu în lucrările de examen că în poezia “Eu nu strivesc Corolla de minuni a lumii” este vorba probabil despre un accident auto.
COROLLAR: O femeie frumoasă va alege să conducă noua Corolla știind sigur că va ajunge unde și-a propus și că va ieși în evidență. Iar un bărbat care conduce o Corolla are un scop precis: să se facă remarcat. În special de către femeile frumoase. Asta se cheamă pragmatism. Sau Corolla.
PS: După atâta poveste, vă ofer și clipul de prezentare al noului model Corolla, difuzat de două săptămâni în Statele Unite. O să vă placă, în mod sigur.
http://youtu.be/VwSNRlNUNEI
PS2: Acest articol participă în cadrul competiției SuperBlog 2013. Articolul conține foarte multe date exacte (90%), dar și cîteva informații speculative. Chiar dacă acesta este doar un material publicitar, sunt sigur că Toyota Corolla chiar este o mașină excepțională. Recunosc că articolul este puțin cam lung, dar numai așa puteam duce ideea până la capăt. Vă mulțumesc pentru înțelegere, dragii mei cititori.
Succes 🙂