Inovația românească în lupta împotriva cancerului: soft dezvoltat la Cluj, testat cu succes în 12 clinici din țară

Software-ul Mediq destinat eficientizării tratamentului de cancer, creat de startup-ul clujean Synaptiq, a demonstrat o eficacitate remarcabilă și este testat acum de specialiști în 12 clinici din România. Soluția software bazată pe inteligență artificială a fost dezvoltată pentru a scurta timpul în care medicii radioterapeuți delimitează volumele-țintă la nivelul ariilor ganglionare și organele aflate la risc.
Distribuie articolul

Aplicația Mediq, dezvoltată de clujenii de la Synaptiq.io, vine în ajutorul medicilor și al bolnavilor, reducând semnificativ timpul necesar pentru analiza imagistică medicală, de la o medie de patru ore la mai puțin de un minut.

Motivația noastră este să îi ajutăm pe cei care sunt diagnosticați cu cancer să primească cât mai repede acces la tratament. Venim în ajutorul medicilor, oferindu-le posibilitatea să salveze cât mai multe vieți”.

Dragoș Dușe, co-fondator și CEO al Synaptiq

Synaptiq a obținut recent un grant suplimentar din partea Innovation Norway

În urma succesului inițial în testarea aplicației și a impactului semnificativ asupra eficientizării tratamentelor de radioterapie, Synaptiq a obținut recent un grant suplimentar în valoare de 103.000 de euro, care s-a adăugat finanțării inițiale în valoare de 158.000 de euro obținută din partea fondului norvegian Innovation Norway. 

Proiectul susținut de Innovation Norway a fost un catalizator crucial în acest progres și în obținerea puternicei expuneri internaționale, oferind finanțare și sprijin pentru dezvoltarea și implementarea Mediq. Finalizat cu succes în martie 2024, proiectul a atins obiectivele cheie, confirmând capacitatea clujenilor de la Synaptiq de a aduce inovație în domeniul medical. Proiectul a cuprins dezvoltarea arhitecturii tehnologice a software-ului Mediq, acum complet funcțional, dar și integrarea cu succes a interfeței cu software-ul și hardware-ul clinicilor. 

Soluția Mediq este în prezent adoptată în 12 clinici, unde 71 de medici sunt implicați în testarea și rafinarea produsului. În plus, participarea la conferințe prestigioase, învățarea continuă și angajamentul Synaptiq față de îmbunătățirea constantă a îngrijirii pacienților îi aduce tot mai aproape de extinderea pe plan mondial. 

Lucian Bicsi, CTO al echipei de dezvoltare, vorbește despre progresul realizat în cadrul proiectului susținut de Innovation Norway:

„Într-un timp surprinzător de scurt, am reușit să antrenăm algoritmii noștri performanți pe mai mult de 140 de structuri din toate zonele corpului, ceea ce înseamnă că munca de evaluare a medicului poate fi realizată acum în mai puțin de un minut. Pe lângă aceasta, am construit o interfață plăcută și ușor de utilizat, în care medicul poate vizualiza, edita, revizui și consulta alți medici în legătură cu structurile afectate. În tot acest proces datele pacientului sunt securizate și confidențiale”.

Implementarea Mediq în clinici demonstrează nu doar avansul tehnologic, ci și o îmbunătățire remarcabilă în îngrijirea pacienților.

Remus Stoica, medic specialist în radioterapie și consultant al echipei Synaptiq, care a testat software-ul, explică impactul semnificativ al utilizării soluției:

„Posibilitatea de a folosi inteligența artificială în clinică de-a lungul ultimului an înseamnă o reducere considerabilă de timp, în faza de planificare a tratamentului. De obicei, îmi ia câteva ore să delimitez și să controlez un plan pentru un pacient. Așadar, această reducere de timp se traduce în timp mai mult petrecut cu pacientul și capacitatea de a avea grijă de acesta. De asemenea, precizia software-ului înseamnă că organele la risc sunt delimitate tot mai bine, iar în final acest lucru se traduce în mai puțină toxicitate în tratamentul efectiv pentru pacient,” spune medicul Remus Stoica.

Aceste dezvoltări și finanțări suplimentare marchează un pas important în aspirația Synaptiq de a extinde utilizarea Mediq la nivel global. Cu o viziune ambițioasă și o echipă dedicată, clujenii continuă să împingă limitele inovației în domeniul medical, contribuind semnificativ la îmbunătățirea tratamentului cancerului la nivel mondial.

„Cea mai mare reușită de până acum este faptul că algoritmii noștri de inteligență artificială sunt foarte competitivi la nivel internațional, aflându-se în top 3 cei mai performanți algoritmi de pe piață. Synaptiq a reușit, cu buget limitat și acces redus la date medicale, să creeze o soluție care depășește în acuratețe soluțiile multor producători de dispozitive medicale cu renume”.

 Dragoș Dușe, co-fondator și CEO al Synaptiq
Dragoș Dușe și Remus Stoica Synaptiq
Dragoș Dușe și Remus Stoica

Care sunt următorii pași?

Pentru ca aplicația să poată fi distribuită la scară largă și să ajute la salvarea câtor mai multe vieți la nivel mondial, mai este necesară obținerea certificării și marcajului CE. „Primele rezultate în urma studiului clinic sunt deja disponibile, iar mare parte din documentația necesară pentru obținerea acestei aprobări europene este realizată. Lucrăm la acest obiectiv de mai bine de doi ani și sperăm că în următoarele 6 luni să finalizăm și acest proces”, completează Dragoș Dușe.

Cel mai recent raport al Organizației Mondiale a Sănătății estimează 20 de milioane de cazuri noi de cancer la nivel global, doar în 2022. Mai mult, se preconizează că aceste cifre vor crește cu circa 60% în următoarele două decenii. În România, numărul de noi cazuri de cancer a crescut cu 21% în 2023, până la 550.000 de noi pacienți care luptă pentru viața lor.

Soluția creată de clujenii de la Synaptiq luptă pentru un viitor în care tratamentul cancerului e mai rapid, mai precis și mai accesibil. Prin integrarea inteligenței artificiale în asistența medicală, aplicația Mediq oferă fiecărui pacient cele mai bune șanse de luptă împotriva cancerului. 

Compania Synaptiq a fost fondată în 2020 la Cluj de Dragoș Dușe, Roxana Săbău, Diana Andrițchi, Dragoș Grama, Marius Stănescu și Lucian Bicsi, iar la momentul actual echipa este formată din 18 membri. Echipa Synaptiq reunește ingineri și specialiști în business, cu studii și doctorate la facultăți din țară și străinătate, precum Universitatea din București, Amsterdam, Munich și Heidelberg, dar și 10 medici radioterapeuți cu înaltă  competență și experiență în domeniul inteligenței artificiale aplicate în radioterapie, toți din România. 

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *