Mi-a scris ieri o foarte bună prietenă din Statele Unite, încântată de mesajul automat de confirmare pe care l-a primit de la un magazin online de unde și-a cumpărat niște deodorante naturale. Mi-a trimis și o copie a mesajului, am citit-o și mi-a plăcut tare mult, așa că îl împărtășesc și cu voi.
Este ilustrarea perfectă a faptului că, până și în cele mai insignifiante detalii și în zone unde tentația sau rutina comunicării birocratice este foarte mare, creativitatea poate schimba lucrurile, umorul și autoironia fac minuni, iar o abordare nonconformistă, prietenoasă, jucăușă poate face diferența și poate ajuta la crearea unei relații puternice între o marcă, un produs și consumatorul său. Practic, prietena mea era mai încântată de mesajul de confirmare decât de faptul că și-a cumpărat un produs care îi face plăcere.
It was just a regular day at the warehouse, when suddenly a voice cried from the order desk:
– „Oy, guys! We got an order from J.F.!…”
…but no one could hear the rest of the sentence over the thunderous applause.
– „Don’t Stop Believing”, blared from the speakers.
Tears of joy were shed, champagne bottles popped. Even our veteran packer Eric cracked a smile-and he never smiles. Simply put, your order caused a clamor. We’re all thrilled that you’re a customer. Thank you!
Once we clean up our celebration mess, we’ll start working on getting your order packed and shipped to you as soon as possible. We’ll follow up with tracking information as soon as your package ships. If you have any questions or problems, you can email us at support@nativecos.com.
Share Your Native Experience With Hashtag #GoNative. Thanks!
În traducere liberă și adaptată, pentru cei care nu știu engleză:
Era o zi ca oricare alta în depozitul nostru, când se auzi deodată un strigăt de la biroul de comenzi:
– Ioooi, oameni buni, am primit o comandă de la J.F….!
… dar nimeni nu a mai auzit restul propoziției, din cauza aplauzelor furtunoase.
– Așadar, nu vă pierdeți credința și speranța!, zbierară difuzoarele din depozit .
Au curs râuri de lacrimi de emoție, au pocnit dopurile de la șampanii. Până și cel mai morocănos angajat al nostru, veteranul Eric, zâmbea cu colțul gurii, deși el nu zâmbește niciodată. Ce mai încolo-încoace, comanda ta a declanșat haosul aici la noi.
Imediat ce facem curățenie după această petrecere, o să ne ocupăm să îți împachetăm comanda și să o expediem către tine cât de repede. Vom reveni cu un mesaj și un cod de tracking imediat ce coletul este predat curierului. Dacă ai probleme sau întrebări, dă-ne un e-mail la support@nativecos.com.
Împărtășește experienta ta Native și cu prietenii tăi, folosind hashtagul #GoNative. Mulțumim!
Native este un producător de deodorante naturale din California, găsiți site-ul lor aici. Poate faceți shopping și dați și de alte mesaje faine inventate de copywriterii lor. Enjoy!