Ești marketer la Iulius Mall Cluj și treaba ta este să aduci tot mai mulți vizitatori-cumpărători în complexul comercial. Ai auzit sau ai citit tu undeva că una dintre metode este să organizezi mereu evenimente. Corect. Ceea ce nu ai înțeles încă este că aceste evenimente trebuie să fie relevante, interesante, utile pentru publicul pe care dorești să îl convingi să te viziteze.
Spun că nu ai înțeles fiindcă tu, marketer la Iulius Mall Cluj, organizezi de multă vreme, în fiecare lună, un târg jalnic de vechituri, pe care îl amplasezi în atriumul central și reușești nu numai să dai peste cap traficul pietonal intern, să maschezi vitrinele magazinelor care plătesc bani grei pentru acea locație și să pui la cale o mare babilonie, dar și să iriți clientela uzuală a mall-ului.
Oare ai făcut tu, marketerule, vreodată, un profil al vizitatorului tău? Sau măcar al celui pe care tu și cu chiriașii tăi îl vizați? Și, dacă ai aceste date, scrie undeva acolo că acest vizitator ar vrea să găsească, lângă arteziană, mese de plastic acoperite cu cârpe șifonate, tarabe cu tablouri, statuete, oale, ulcele și bibelouri de un gust îndoielnic, bijuterii și brizbrizuri gipsy, maldăre de cărți prăfuite și niște comercianți încălțați cu șlapi și cu niște figuri de locatari la stabilimentul cu haine dungate de la Gherla?
Oare dealerii auto care plătesc ca să își afișeze noile modele acolo apreciază faptul că mașinile lor sunt înconjurate și uneori zgâriate de comercianții ambulanți cu sarsanaua? Oare chiriașii tăi Sephora, Zara, H&M și ceilalți ar fi încântați să afle că domnii ăștia cu tarabele nu plătesc chirie ca să ocupe spațiul inutil? Oare tu nu observi, de atâta vreme, că nici vânzările de vechituri nu merg defel, fiindcă nu e locul lor acolo?
Oare nu ai putea, tu, marketer de Iulius Mall, să iei exemplu de la colegii tăi de la Iași și să pui la cale evenimente realmente utile pentru publicul tău țintă? Ești amplasat lângă o mulțime de facultăți și cămine studențești, n-ar fi oare util să faci lucruri interesante pentru ei, așa cum fac colegii tăi de la Iași? Uite, ei au făcut chiar zilele astea un Târg de oferte de cazare pentru studenți, la care agențiile imobiliare au adus bazele de date cu apartamente de închiriat și au redus comisionul de tranzacție cu 50%. Asta e o idee cu adevărat bună, de om de marketing inteligent.
PS: Fotografiile sunt din iunie 2013, dar înțeleg din pagina web a organizatorului că țigănia asta va continua să se desfășoare lunar la Iulius. Avantaj Polus.
[…] trei săptămâni am scris un articol despre unul dintre evenimentele organizate lunar la Iulius Mall Cluj Napoca, acel târg de artă […]