Poștărița din sat mi-a adus azi un pachet suspect. Un plic B4 alb, pe care erau trecute doar datele mele ca destinatar, trei timbre de un leu cu niște ștampile ale poștei indescifrabile și atât, niciun fel de informație despre expeditor. Nu așteptam niciun colet/pachet/plic de la nimeni, iar expediția părea tare dubioasă. Plicul avea cam 300 de grame și, la pipăire, se simțea că are un conținut cu o grosime de câțiva centimetri. Mi-am luat inima în dinți și m-am apucat să îl deschid, gândindu-mă oare ce dușmani mi-am făcut în ultima vreme, de i-am determinat să îmi trimită colete-capcană.
În plic era ceva ca un cadou, împachetat în două pagini din ziarul Bursa, o ediție din septembrie anul trecut și legat cu o fundă roșie destul de amărâtă. Mi-am mai făcut o cruce și am rostit începutul unei rugăciuni până când am desfăcut funda și am descoperit conținutul și implicit expeditorii: băieții de la Casa Jurnalistului, despre care v-am mai povestit într-un articol acum ceva vreme și pe care îi susțin ca sponsor cu o prea modestă contribuție recurentă lunară mi-au trimis un cadou, probabil de Crăciun, care a ajuns abia acum în satul meu uitat de lumea poștei române, în Maramureș.
Cadoul lor, modest ca și conținut dar deosebit de bogat ca și conotație și extraordinar de emoționant, ca și gest, a reușit să mă facă să zâmbesc și să mă gândesc cu mult drag la ei. Am primit o mică agendă de buzunar, de care soacră-mea e tare bucuroasă, fiindcă o să își transfere acum în ea toată agenda telefonică, două fotografii ale unor momente memorabile relatate de băieții de la Casa Jurnalistului în reportajele lor, o foaie volantă „online pe hârtie” care povestește câteva dintre cele mai bune scrieri ale lor și o reclamă tare haioasă, în care băieții parodiază mesajele fostelor cooperative Munca Manuală. Reclama chiar merită să fie citită și savurată, pour les connaisseurs are multe sonorități și vocabule ce aduc aminte de perioade de acum peste 20 de ani.
Trăzniții ăștia de copii curajoși, creativi și ambițioși au imitat atât de bine tehnica pachetelor-capcană, că au reușit să îmi dea ceva palpitații. Până la urmă, pot spune cu mâna pe inimă că a fost cel mai tare și cel mai memorabil cadou-surpriză pe care l-am primit vreodată. Cât despre prietenii mei de la Casa Jurnalistului, pe care nu i-am întâlnit fizic niciodată, dar de care sunt foarte bucuros și mândru, vă îndemn și pe voi să îi citiți online, să îi susțineți prin orice mijloc aveți la dispoziție și să îi încurajați să își continue munca și visul de a oferi jurnalism independent de calitate. Îi găsiți pe CasaJurnalistului.ro și pe mai multe medii și rețele sociale. Le mulțumesc mult pentru cadou și mai ales pentru că au curajul și energia de a duce mai departe un vis, care demult a fost și al meu.
