Specialiștii de la MIT au analizat 1,4 milioane de recenzii, pe care oamenii le-au lăsat pe Glassdoor, cu ajutorul instrumentului NELU (Natural Employee Language Understanding, dezvoltat de MIT CultureX). NELU a făcut o treabă bună și a strâns peste 150 de elemente specifice culturii organizațiilor din care specialiștii MIT au extras un top 10. Elementele din top au fost alese în funcție de frecvența cu care au fost menționate și de importanța pe care oamenii au acordat-o acestora. Le-am prezentat și noi succint, în cele ce urmează:
1. Oamenii vor să fie respectați
Oamenii vor să fie ascultați, să fie tratați cu bunăvoință și cu respect de șefii lor, dar și de colegii lor. Își doresc să fie tratați cu demnitate, iar ideile, opiniile și interesele lor să fie luate în considerare. Este cel mai prețios lucru pe care oamenii care au lăsat recenzii pe Glassdoor și-l doresc.
2. Manageri care să-i sprijine
Angajații își doresc lideri care ajută, sprijină, răspund solicitărilor, se adaptează la nevoile individuale și îi încurajează. Vor manageri implicați, competenți și empatici, care să vadă mai presus de funcția pe care o au și care să le ofere siguranță psihologică.
3. Lideri care trăiesc în mod real valorile organizației
Mai precis, sunt în perfectă aliniere cu ideologia companiei. Însă, de cele mai multe ori, această ideologie este realizată superficial sau doar în scopuri de marketing sau de recrutare. Iar în comportamentul de zi cu zi al managerilor, al conducătorilor organizației, dar și al oamenilor din acea organizație, aceste valori nu se regăsesc sau de multe ori sunt încălcate.
4. Oamenii își doresc să nu aibă manageri toxici
Uneori, liderii creează un mediu de lucru toxic și sunt descriși ca fiind extrem de negativi. Tensiune, presiune, amenințări, strigăte, zgomot, agresivitate, reproșuri, pedepse – toate acestea creează un mediu în care oamenii nu au cum să se simtă bine, nu au cum să performeze și nu au cum să aibă încredere că li se dă șansa să demonstreze ceea ce știu să facă.
5. Oamenii își doresc ca ceilalți să aibă un comportament etic
Etica presupune respectarea unor principii. Comportamentul incorect, comportamentul lipsit de integritate, tentațiile de a abuza de putere, de a fi mai șmecher decât ceilalți, de a fura din timpul, din banii, din energia sau din meritele altora sunt lucruri pe care oamenii nu și le doresc în organizațiile în care lucrează.
6. Beneficii extrasalariale
Oamenii vor beneficii și avantaje mai presus de salariu. Și cu cât sunt mai importante, mai ample și mai diverse, cu atât oamenii devin mai fericiți în acele organizații. Aici putem lua în considerare numărul de zile de concediu, bonuri de masă, bonuri de vacanță, condiții foarte bune de lucru, instrumente bune cu care angajații să își desfășoare activitatea, colegi înțelegători, flexibilitate.
Pe măsură ce piața muncii evoluează așteptările oamenilor se dezvoltă, iar cu cât organizațiile oferă mai multe astfel de beneficii, cu atât satisfacția și interesul oamenilor cu care lucrează vor fi mai mari.
7. Avantaje și o experiență de lucru plăcută
Aici regăsim lucrurile pe care oamenii le primesc pentru că merg la birou. De exemplu, lumină naturală în spațiul de lucru, coșuri cu fructe, curățenie foarte bună. Tot ceea ce ține de probele fizice, de lucrurile cu care oamenii se întâlnesc, de modul în care miroase în încăpere, de căldura pe care o au în hala de producție, toate lucrurile acestea țin de avantaje extra materiale și de deschiderea angajatorului de a oferi o experiență de lucru plăcută oamenilor.
8. Învățare și dezvoltare
Oamenii vor să învețe și să crească. Viteza cu care tehnologia impactează joburile, se schimbă, dispar sau apar noi profesii, iar asta îi face pe oameni să își dorească oportunități de învățare și dezvoltare. Însă, își doresc o învățare structurată și mai ales relevantă pentru domeniul profesional în care este activă compania. Vor să învețe lucruri care realmente o să le fie folositoare din punct de vedere profesional și care să le ofere un traseu de carieră ascendent.
9. Siguranța locului de muncă
Sunt oameni cu educație înaltă care nu întâmpină dificultăți în a-și găsi un alt job, dacă se întâmplă să îl piardă pe cel actual sau dacă își doresc să facă o schimbare. Însă, cei mai mulți oameni nu fac parte din această categorie. Aici ne referim la oamenii care fac muncile mai puțin elegante și confortabile, ca cele din procesele de producție sau din procesele economice. Iar cei mai mulți dintre ei au nevoie de siguranță și stabilitate.
Însă, este foarte important că întreaga echipă să aibă stabilitate, indiferent de rolul pe care îl îndeplinește fiecare. Degeaba are unul dintre membrii echipei liniște și stabilitate dacă ceilalți sunt agitați.
10. Oamenii își doresc stabilitate
Momentele de restructurare, de fuziune, de achiziții, de schimbare de proprietar aduc mereu tensiuni în organizație. Mai mult, orice schimbare în ownership și în strategie are un impact asupra oamenilor și de cele mai multe ori se întâmplă ca experiența pe care oamenii o au cu aceste schimbări să fie una negativă. Aceștia sunt afectați direct, își pierd o parte din avantaje, o parte din drepturi, își pierd siguranța, stabilitatea și încrederea în viitorul organizației.
Vrem foarte tare ca în România să fie tot mai mulți oameni care se duc cu drag, cu plăcere la serviciu și tot mai puțini oameni care se duc la scârbiciu. Iar pentru asta, sunt necesare organizații sănătoase și durabile, în care așteptările angajaților sunt îndeplinite la cote cât mai înalte.
La tine în companie cum stă treaba?
Câte dintre cele 10 dorințe ale angajaților a bifat angajatorul tău? Așteptăm răspunsurile și mențiunile tale în comentarii.
Avem și o versiune video a acestui articol, publicată în cadrul serialului ”Make It Work”, parte a proiectului nostru multimedia Hacking Work. Vă oferim aici acest video, invitându-vă să descoperiți podcastul Hacking Work și să vă abonați la newsletterul Hacking Work, pentru a primi în fiecare joi dimineață cele mai proaspete știri și analize din piața globală a muncii. Să vă fie de folos!
***
Acest articol vă este oferit de MedLife, furnizorul național de sănătate al României.
Pentru că știe că sănătatea înseamnă echilibru pentru minte și trup, MedLife a lansat singurul abonament medical 361 de grade. Un abonament complet, cu acces la servicii de prevenție, sport, nutriție, dar și asigurare medicală inclusă. Prin intermediul acestuia, MedLife susține dezvoltarea unui mediu de business sănătos în România.
Iar împreună cu MedLife, prin articolele scrise și publicate de echipa Hacking Work, vă oferim inspirație, prin idei valoroase pentru organizații sănătoase.
***
Sursă foto copertă: Freepik.