Lungul drum de la CSR la adevărata Responsabilitate Socială
Mari mi-au fost surpriza și bucuria să văd autocolantul din imagine în bătrâna telecabină care ne-a coborât duminică de pe Tâmpa până la aleea din spatele zidurilor cetății Brașovului. Am regăsit cu mare drag unul dintre cele mai frumoase și mai vesele mesaje publicitare pe care le-am scris vreodată.
Era vara lui 1997 sau 1998 și eram director de programe la Radio Brașov. Ne pregăteam să organizăm un mega-concert aniversar al postului de radio în Piața Sfatului și să dăm drumul unei campanii de auto-promovare, ca să consolidăm cele 80 de procente de cotă de piață cu care ne creditau sondajele (studiile de audiență locale erau și sunt și azi trucate masiv, dar cifra este credibilă, deoarece concuram doar cu România Actualități și un post local cu frecvență în banda Est).
La acea vreme departamentul de marketing se ocupa exclusiv cu vânzarea de servicii de publicitate și era condus de o pațachină stupidă și agramată pe care o recomanda doar calitatea de amantă ocazională a patronului și a celor mai bănoși clienți ai companiei. Așa că, pe principiul vrei – nu vrei bei Grigore agheasmă, mi-a fost repartizată sarcina de a concepe și realiza materialele de prezentare și promovare, precum și producția evenimentelor aniversare. Nu aveam habar de nicio lege, regulă sau secret de copywriting, dar am avut mare noroc să fiu pus să lucrez cu un grafician excepțional, un tip hâtru, perfecționist și cu mult umor, Dan Dumitrescu, mai cunoscut ca și caricaturistul care semnează UXI sau ca și grafic designerul de la firma LUXIMAGE.
Uxi a venit să lucrăm la materialele de prezentare aducând câteva desene în care pinguinul care era mascota postului de radio apărea în diverse ipostaze tipic umane. Am văzut desenul cu pinguinul transformat în șofer și, nici acum nu știu cum, mi-a venit în cap problema traficului auto din oraș, care la acea vreme era infernal, numărul de autoturisme crescuse foarte mult după 1989, nu exista șosea de centură și nici nu se făcuse nimic pentru optimizarea și fluidizarea deplasării motorizate. Se mergea bară la bară pe niște drumuri pline de gropi și zeci de semafoare prost sincronizate te făceau să stai minim 30 de minute în mașină pe drumul spre serviciu, dacă locuiai în cealaltă parte a orașului. Mi-am amintit de claxoanele, înjurăturile și comportamentul taximetriștilor care mă aduceau la serviciu în fiecare dimineață, așa că textul mi-a venit aproape de la sine. Nu puteai face nimic mai util decât să dai radioul mai tare, ca să scapi de stres și să evadezi pentru moment din infernul din trafic.
Anii anteriori se tipăriseră autocolante pe care apăreau doar mascota fără mașină, frecvența și numele radioului și care erau destinate lipirii la interior, prin casele oamenilor și pe coperțile caietelor fanilor copii și adolescenți. Acum am decis să producem colante de exterior care să fie lipite pe bara spate, portbagajele sau lunetele autoturismelor și să mărim suprafața tipărită, ca să se poată citi mesajul de la minim doi metri, din mașina din spate. Paparuda șefă la marketing, care gestiona contractul cu tipografia care producea autocolantele, nu a priceput conceptul și nu a dat doi bani pe datele tehnice legate de dimensiuni și destinație, pe care le prevăzuserăm în documentele Corel livrate pe CD. Așa că a produs materialul la aceleași dimensiuni, în același tiraj uriaș și pe același suport ca și în anul anterior. Cu toată prostia cucoanei, colantele și mesajul lor haios au fost bine primite de șoferi și mii de exemplare au fost lipite pe mașini, în diverse poziții. Am cucerit rapid tagma șoferilor din oraș, le-am câștigat simpatia și așa am lansat apoi o serie de emisiuni radio bazate pe comunicare și colaborare în direct cu ascultătorii de la volan, pe teme de trafic, amplasare aparate radar și idei de scurtături pe străzi secundare. Chiar dacă mesajul era destul de greu de citit de la distanță și suportul nu a rezistat prea multă vreme la intemperii și spălările repetate ale mașinilor, produsul și-a atins ținta, de vreme ce Radio Brașov a rămas pentru încă niște ani cel mai ascultat și iubit post de radio din regiune.
Știu că azi unora acest print le poate părea un mic nimic. Da, poate s-a mai făcut și pe altundeva înainte, dar la vremea aia Internetul era ceva destul de aproximativ, iar Google era doar o idee a unor studenți. Da, știu, Renfrew și Arial Black sunt mult prea banale, dar la acea dată am avut de ales pentru headline între patru sau cinci fonturi instalate, iar Renfrew fusese deja ales ca font al logoului radioului încă din 1993, Atlassib s-a luat după Radio Brașov, nu viceversa. Sunt convins că bietul autocolant nu este chiar 1984 al lui Apple, dar am și azi sentimentul unei trebi bine făcute, în care am investit puțină inspirație, ceva suflet și umor și o oarecare empatie cu brașovenii acelor vremuri. Iar faptul că a rezistat peste 15 ani într-o telecabină în care urcă zilnic zeci de oameni spune ceva. Voi ce ziceți, vă place?
Citește și dă mai departe
