Firmele de IT outsourcing: companii de tehnologie sau bișnițari de oameni cu ora?

Distribuie articolul

Am primit zilele trecute o scrisoare de la un cititor al blogului. Virgil a fost manager într-o companie mare multinațională de IT outsourcing, care are birouri în România în mai multe orașe.

Știm cu toții că firmele IT de outsourcing trec printr-o perioadă dificilă, în care volumul contractelor și proiectelor a scăzut dramatic. În astfel de condiții afacerile se restructurează și unele dintre ele sunt nevoite să regândească relația cu angajații.

Virgil a decis să își dea demisia și să plece din acea companie, fiind revoltat de practicile pe care le-a văzut puse în aplicare, în momentul în care businessul a început să scârțâie.

O serie de abuzuri și acțiuni dictate de conducerea firmei și de situația economică l-a făcut să realizeze că, dacă rămâne, va fi părtaș la unele decizii și acțiuni inacceptabile, iresponsabile, uneori ilegale și lipsite de etică.

După ce a citit articolele pe care le-am scris recent despre cazurile Atos Timișoara și MDPI România, Virgil a decis să își spună povestea, pentru a aduce în atenția publicului fenomenul comportamentelor toxice și iresponsabile ale unor companii și manageri din sectorul de outsourcing IT.

Virgil crede că simpla aducere a acestor subiecte la cunoștința publicului și pornirea unei dezbateri pe aceste teme este un mare pas înainte.

Eu am decis să dau curs ideii lui Virgil, fiindcă știu că acest fenomen nu este izolat, ci are amploare. Nu știu cât de mare este amploarea acestui fenomen extrem de dăunător, dar sper că o să reușim împreună să ne facem o imagine corectă, de ansamblu.

Nu vreau să se înțeleagă că în TOATE companiile mari, multinaționale sau locale, se petrec astfel de lucruri. Dimpotrivă, cunosc foarte multe organizații în care oamenii sunt tratați corect și responsabil.

Nu vreau să se creadă că lucrurile relatate mai jos sunt o practică uzuală în organizațiile din sectorul IT care activează în outsourcing, în servicii de producție software sau soluții digitale la comandă pentru clienți. Dimpotrivă, știu multe organizații din acest sector care au o cultură foarte sănătoasă și un climat de lucru minunat.

Însă cred, pe de altă parte, că acțiunile și comportamentele descrise în această scrisoare nu sunt izolate sau accidentale, ci reprezintă practici frecvente în organizațiile cu culturi toxice și lideri neinstruiți, nesimțiți sau neisprăviți.

Cred că este foarte important ca oamenii să știe că exista și astfel de situații, să aibă așteptări realiste când se alătura acestor companii, să fie pregatiți mental să întâlnească și situații de nedreptate și abuz, care pot să îi șocheze.

Este mare nevoie să discutăm aceste subiecte și teme, să dezbatem pe larg, în societate, aceste situații și să ajungem să evoluăm în mentalitate și comportamente, astfel ca tragedii precum cele recente din Atos și din MDPI sau cea din urmă cu cîțiva ani de la biroul Ernst & Young din București să nu se mai repete.

Să citim așadar scrisoarea lui Virgil (un nume ales la întâmplare de mine, pentru a ascunde identitatea autorului) și apoi haideți să vedem care sunt experiențele voastre:

  • ați întâlnit și voi astfel de situații? puteți să descrieți concret ce s-a întâmplat?
  • cât de frecvente sunt acestea și cât de amplă credeți că este anvergura lor?
  • care este opinia voastră despre aceste situații? sunt normale, acceptabile, sunt practici etice și responsabile sau nu?
  • ați observat și alte tipuri de situații, mentalități și comportamente de acest gen prin companiile de IT din România?
  • de ce credeți că angajații români, în uriașa lor majoritate, ezită să apeleze la avocați și să ducă aceste cazuri în justiție?

Vă rog să vă exprimați civilizat și cu argumente opinia și perspectivele în secțiunea de comentarii. Iată scrisoarea:

Lucrand pentru o companie de IT Outsourcing, o „pepiniera” a unei companii multinationale, am luat cunostinta de multe cazuri in care, clientii renuntand la colaborarea cu aceasta, angajatii implicati in proiectele respective se trezeau brusc fara activitate. In aceasta situatie, se intamplau urmatoarele:

  1. In termen de cateva zile dupa informarea primita de la client, angajatii erau contactati si chemati la sediu fara sa li se comunice de ce
  2. O data ajunsi la sediu, erau tinuti ore bune pe degeaba prin sediu fara a li se permite sa plece, nu li se comunica nimic pana la finalul programului, pentru a intari ingrijorarea si temerile acestora
  3. La finalul programului erau chemati intr-una din salile de sedinta din nou fara a li se comunica de ce
  4. In sala de sedinta erau asteptati de catre Chief Happiness Officer, responsabilul de People Management si/sau reprezentantul HR si reprezentantul furnizorului extern special contractat in acest sens care ii comunicau angajatului ca trebuie sa isi dea demisia.
  5. Cand situatia devenea tensionata, li se alatura avocatul companiei, care enumera posibilele consecinte ale unui refuz de a demisiona, culminand cu amenintari de tipul „stii ca industria este mica si oricand ne putem reintalni”, „companiile vorbesc intre ele”, „este bine sa lasi loc de buna-ziua”, „nu cred ca iti doresti sa incheiem colaborarea printr-un conflict de munca” etc., ca si cum angajatul era responsabil pentru situatia respectiva.

Aceasta este si in prezent procedura standard. Intalnirile dureaza in jur de 1h 30′ in functie de cat de mult rezista presiunii psihice angajatii. In niciun moment nu se pune problema salariilor compensatorii.

Angajatilor li se comunica faptul ca si-au asumat la angajare riscul ca proiectul sa se incheie, „suntem o companie de outsourcing”, in conditiile in care atat in mod direct, in procesul de recrutare, cat si prin canalele de promovare, compania este prezentata in mod inselator ca fiind una de tehnologie, cu propriile proiecte IT.

Majoritatea angajatilor cedeaza, obiectivul asumat al reprezentantilor companiei fiind sa ii convinga sa demisioneze. Putinii angajati care nu cedeaza aducand in discutie salariile compensatorii si contractul colectiv de munca sunt supusi in continuare unor masuri discriminatorii, umilitoare si unei presiuni psihice uriase, astfel:

  • Sunt brusc rechemati la birou, desi unii dintre ei locuiesc in afara localitatii, angajarea in regim full-time cu contract de telemunca fiind una din conditiile agreate de parti inca de la inceputul colaborarii
  • Li se aloca sarcini derizorii, chiar din afara domeniului de expertiza, iar acestea sunt schimbate frecvent
  • Li se fac evaluari negative verbale in mod repetat, fiind astfel hartuiti, jigniti sistematic si demolati psihic pe principiul picaturii chinezesti
  • Li se reaminteste constant ca nu mai sunt doriti in companie, li se pun la indoiala competentele, li se denigreaza activitatea in cadrul companiei etc.
  • Sunt amenintati cu desfacerea contractului de munca folosindu-se prevederile penalizatoare referitoare la indisciplina, incompetenta sau comiterea de acte antisociale

Un singur astfel de caz a ajuns in instanta, din cunostintele mele, in compania in care am lucrat.

Au existat insa si alti angajati ce au apelat la reprezentarea legala in vederea respectarii drepturilor lor, iar in aceasta situatie tonul adoptat de catre reprezentantii companiei s-a schimbat, optand pentru medierea conflictului in vederea pastrarii aparentelor de bun angajator.

Atunci cand angajatii in replica solicita reprezentare legala, compania le ofera brusc un tratament mai prietenos si plata a 1-3 salarii compensatorii, cu obligatia de a nu se mai prezenta la sediu ulterior pentru a nu comunica cu ceilalti angajati.

Din cunostintele mele, firma realizeaza in continuare profituri consistente. Asadar nu a existat in niciun moment temei financiar pentru neacordarea salariilor compensatorii in situatia „restructurarilor”.

De asemenea, desi compania declara public ca are in prezent sute de angajati, mai bine de  60% din acestia lucreaza cu contracte de munca mascate, detinand SRL-uri pe care factureaza orele lucrate.

In fapt, compania nu este una de tehnologie asa cum pretinde, ci un intermediar ce incaseaza comision din subinchirierea serviciilor angajatilor catre terti, un fel de leasing de personal, un „impresariat” de IT-isti.

Pentru fiecare angajat „plasat” la client compania incaseaza acest comision ce variaza in functie de rolul si competentele acestuia. Atunci cand proiectul se incheie, compania renunta la angajat, demarand procedura descrisa mai sus.

Totodata, in ciuda existentei unui contract colectiv de munca si a obligatiei legale a infiintarii unui sindicat, acesta din urma exista exclusiv pe hartie, fiind format din acoliti ai conducerii.

De „problema” sindicatului se ocupa din ce stiu acelasi avocat al companiei, ceea ce constituie practic un conflict de interese. In mod real angajatii sunt privati si de acest mijloc legal de protectie a drepturilor.

Desigur, exista nenumarate alte practici ce incalca drepturile angajatilor: ore prelungite de lucru peste program neplatite, transferarea angajatilor de pe un proiect pe altul fara consultarea acestora etc., insa cea a fortarii demisiilor este in opinia mea cea mai grava.

Acestea nu sunt situatii singulare, ci o practica generalizata in cadrul acestei companii si nu numai. Industria IT locala este dominata de filiale ale unor companii multinationale de IT Outsourcing cu practici asemanatoare celor descrise mai sus.

Desigur, daca nu ai lucrat efectiv in una din ele, este usor sa le confunzi cu companile IT reale, cu proiecte proprii, stabile.

Asemenea altor firme de outsourcing, si aceasta are o buna imagine de angajator, fiindcă se cheltuie sume uriase pentru propaganda si comunicarea unei realitatiprofund cosmetizate.

Au si certificari de ”best employer”, desi acestea sunt obtinute in fapt pe baza unor chestionare pe care oamenii sunt instruiti sa le completeze avand grija sa puna compania intr-o lumina pozitiva.

Cand am citit despre fata din Atos, am realizat cat de departe se poate ajunge acceptand si tacand. Fiecare are propria experienta intr-o companie, insa este foarte important ca atunci cand ne alaturam ei sa avem asteptari realiste, Sa stim ca sunt si situatii mai putin placute de care ne putem lovi. Sa fim pregatiti. 

Distribuie articolul

10 comentarii

  1. Sefutii astia locali de la companiile de outsurcing sunt oameni de cea mai joasa speta. Toata lumea stie ca sunt promovati datorita lipsei de integritate si slugarniciei(cei care ati vazut Succession stiti despre ce vorbesc). Singurul loc unde ar mai fi potriviti sa lucreze ar fi in pozitia de politruc sau tortionar pe vremea lui Ceasca. Felicitari acestui „Virgil” pentru caracter si integritate, se pare ca acea companie a facut o greseala promovandu-l.

  2. Problema e ca daca esti avertizor de integritate esti nevoit sa-ti dai demisia din start, din proprie initiativa, nu stai printre zdrente. E total altundeva problema. In SISTEM sunt vai si amar de capul lor. Ori sunt foarte prosti de nu stiu de ei, ori corupti, ori si una si alta. II cumperi imediat si le inchizi gura. Ce e pe la periferie, si firme de doi bani, nu prin multinationale, pe acolo se lasa si cu infractiuni de drept comun…si justitia nu face nimic. Trebuie sa ai o doza de ironie, sarcasm si cinism in sange, adanc. Intre prosti si hoti…problema este cand dai peste hotii prosti. E hilar!!!

    • Orice ar fi nu iti da demisia!

      Cand încep manevrele necinstite ale angajatorului incepe imediat sa iti cauți alt job dar nu iti da demisia.

      • Nu e vorba neaparat de manevre, care sunt extrem de amuzante pentru cei cu experienta, cat este vorba de incalcat legea…Nu lucrez in IT, ci in domeniul economic, iar daca lucrez (si) pe partea de salarizare si descoper nefacute, le raportez. In caz contrar, trebuie sa incalci tu legea in numele firmei. Lasand la o parte ca ii mai inveti si pe altii meserie, la ce dezastru este si cati idioti utili.

  3. In principiul, firmele de outsourcing fix asta sunt, bisnitari cu ora. Nu e ok ce fac firmele, insa cred ca mult mai constructiv ar fi ca in loc sa ne victimizam, sa recunoastem ca treaba asta era cunoscuta de foarte mult timp (de cand exista IT la Cluj se stia clar diferenta dintre firma de outsourcing si firma de produs, inclusiv partile nasoale).

    Oamenii trebuie educati in privinta domeniului in care activeaza. Outsourcing NU e un model de business in care sa fi angajat. Drepturi, protectii, garantii de la ITM? Praf de stele. When shit hits the fan, cand pleaca clientul, ai zburat. Ca zbori cu abuzuri, ca zbori legal, nu conteaza, de zburat tot zbori. Job-ul in outsourcing si in general in servicii NU ti-l poate garanta nimeni. Perioada nedeterminata nu e totuna cu perioada nelimitata.

    Nu exista „bench”. In secunda in care te-au pus pe bench, iti cauti de lucru. Nu stai 6 luni pe bench linistit pana esti chemat de Happiness Officers in birou. Nu tratati bench-ul ca o recompensa, vezi Doamne, pt profitul castigat de firma pe spatele vostru, ca nu e deloc asa.

    Asa ca angajati-va in domeniu, invatati cat puteti, invatati o limba straina bine, pe langa engleza (sau daca stiti doar engleza, macar aia sa fie de nivel C1+, nu cu greseli de „life it’s nice” si „I didn’t knew”) si dupa aia mergeti pe cont propriu. Trebuie sa mai mentionez ca „pe cont propriu” nu inseamna sa mergi sa dai bani pe cursuri de freelancing?!

    Mult succes tututor.

    • Vezi cam mult victimizare prin jur, se subintelege pozitia ta, ceea ce tu nu prea reusesti sa intelegi pozitia altora. S-ar putea sa fii tu victima, cand nu percepi un refuz. Nu toti au calitatea de angajati, iar unii pe unde au fost, daca nu s-a respectat legea au raportat mai departe, atat intern cat si prin sesizari, ITM, ANAF. Unii nu prea stiu cum functioneaza institutiile statului. Exact la servicii de freelancing ma gandesc eu cand spun outsourcing. Nu stiu baietii unde sa caute. S-ar putea sa tragi cu ochiu’ pe unde nu trebuie…

    • Bine punctat. De mentionat ca e in buna parte valabil si pentru companiile de produs, mai ales corporatiile mari unde fluctuatia de personal este (de asemenea, de ceva vreme) destul de mare.
      Poate o diferenta e ca valoarea pe care o produc aceste firme e de obicei substantial mai mare si in consecinta si veniturile-s pe masura, ceea ce le permite sa fie mai „umani” si sa acorde salarii compensatorii in schimul unei despartiri amiabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *