Încă trei motive solide pentru a fi joi la MK4IT

Distribuie articolul

 

Organizatorii conferinței Marketing 4 IT, un eveniment despre care am mai scris săptămânile trecute, muncesc chiar până în ultimul moment pentru a crește valoarea și atractivitatea evenimentului și au mai adăugat trei speakeri la lista celor 12 anunțați anterior. Treaba asta este una foarte inspirată și convingătoare, transformând conferința într-o experiență profesională foarte intensă și interesantă, de la care un om de marketing din Cluj, nu neapărat din IT, nu ar trebui să lipsească.

Din cei adăugați recent pe listă îl cunosc doar pe Alexandru Roja, dar și dacă ar fi fost doar el oferit ca și bonus aș fi știut sigur că ce se întâmplă joia asta la Impact Hub e o treabă serioasă, de la care am multe de auzit, înțeles și învățat. Venind cu o experiență solidă de la Timișoara, unde a ajutat la nașterea multor afaceri în IT care deja s-au făcut mari și au confirmat așteptările, Alex s-a mutat recent la Cluj, unde se ocupă de lansarea unui incubator de afaceri despre care vom auzi curând lucruri spectaculoase și care va face sigur treabă foarte bună.

Găsiți lista celor 12 speakeri inițiali în articolul meu anterior, acum o să preiau din datele primite de la organizatori informațiile despre cei trei vorbitori adăugați recent:

Dragoș Gheban, Managing Partner Catalyst Solutions, va susține un workshop în care va prezenta canalele folosite de profesioniștii IT&C atunci când caută un loc de muncă, criteriile pe care le folosesc când aleg cel mai iubit angajator, care sunt cei mai doriți angajatorii IT&C din Cluj-Napoca și care sunt angajatorii IT&C pe care majoritatea îi asociază cu salarii mari, un mediu de lucru plăcut și oportunități de dezvoltare.

Laura Bîrhală, N/A Thinslices, va conduce un alt workshop, în care va discuta despre ce presupune o cultură organizațională orientată spre învățare și cum ajută aceasta brandul de angajator al companiilor.

La rândul lui, Alexandru Roja, director executiv al Startup Transilvania Entrepreneurship and Innovation Center, va fi prezent la panelul despre Product Marketing, unde va vorbi despre starea de fapt a companiilor de IT din România.

Așadar, evenimentul de joi va include 2 panel-uri, 1 keynote, 7 workshop-uri și multiple ocazii de a povesti liber și de a ne face noi cunoștințe și prieteni, iar în pauzele evenimentului, participanții vor putea accesa trei zone special amenajate, în ton cu tematica conferinței, unde se vor putea relaxa, vor afla informații utile din domeniu și vor intra în contact cu profesioniști din diverse domenii.

În prima zonă, intitulată “Sit down with the professionals”, vor putea discuta despre marketing cu Victor Gavronschi, CEO-ul agenției Loopaa (un om tare-tare fain și pasionat de marketing, garantez personal), și vor putea afla noutăți fiscale din partea A&I Consulting. De asemenea, se vor putea consulta privind recrutările cu echipa Târgului de Cariere și vor putea vorbi cu cei de la Banca Transilvania cu privire la oportunitățile de colaborare cu ei.

Cea de-a doua zonă se numește “Arts you can master” și este spațiul dedicat creativității, iar cea de-a treia, “It’s time for an upgrade”, este un loc unde își pot face un „upgrade” la photo booth-ul Cheerup sau pot afla ce presupune un sistem online de motivare al angajaților.

Alte beneficii

Fiecare participant de la prezentarea Catalyst va primi un raport cu privire la cercetarea despre brandul de angajator al companiilor de IT, cercetare realizată la nivel național. Totodată, în colaborare cu UBER, fiecare participant va beneficia de câte o cursă gratuită.

Cei care vor decide să discute cu CEO-ul Loopaa, Victor Gavronschi, pot câștiga un brainstorming cu toată echipa Loopaa, iar cei de la Cheerup vor oferi și ei premii. La rândul ei, echipa A&I Consulting va răspunde în cadrul unei ediții speciale a Fresh-ului de Contabilitate la întrebările fiscal-contabile ale participanților la conferință.

Mno, cam asta este, mai sunt câteva zile până joi, fă cumva și fii acolo, fiindcă eu cred că este poate cea mai bună și accesibilă investiție în educație și dezvoltare profesională de acest tip pe care o poți face, ca și om de marketing, în Cluj, anul acesta. Ne vedem acolo, joi.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *