Domnul Cornelius Brody are circa 50 de ani, în 1998 a fondat compania IT iQuest, care astăzi are peste 700 de angajați, majoritatea în România și la Cluj Napoca și derulează proiecte la nivel global, din Asia până în America, cu un focus deosebit pentru clienți corporativi din Germania și Elveția. În ciuda numelui care poate sugera o identitate străină, cel care s-a recomandat, simplu, Cornel, este clujean de origine, fiu al unor medici din Cluj, mama fiind fiica unui preot ortodox, iar tatăl având descendență evreiască.
Am avut bucuria de a participa ieri la dialogul pe care domnul Brody l-a purtat cu Stefan Koritar în cadrul programului Start-up Grind, găzduit de ClujHub, cu sprijinul Google for Entrepreneurs, un proiect de împărtășire a cunoștințelor și experiențelor și de creare de conexiuni, dedicat tinerilor antreprenori, o inițiativă excelentă de care Stefan se ocupă cu multă pasiune și dedicație.
UNU. Primul și cel mai important lucru pe care l-am remarcat la domnul Brody este simplitatea, și nu mă refer aici doar la vestimentația lejeră și degajată și absența oricărei urme de aroganță sau distanță față de interlocutori, ci mai degrabă la o sumă de modestie, bunăvoință, umor și autoironie fină, empatie, capacitate de a se adapta la coordonatele partenerului de dialog, bucurie de a împărtăși și a ajuta și mai ales o plăcere extraordinară de a povesti deschis și sincer propriile experiențe, fie ele pozitive sau mai puțin convenabile.
A fost o reală bucurie pentru mine să descopăr că în încă foarte subțirele mediu de business autohton există, la nivel înalt, și astfel de oameni, cu o astfel de mentalitate și cu un comportament care ilustrează generozitate, modestie, deschidere, dorința sinceră de a împărtăși și de a îi ajuta pe ceilalți să crească și capacitatea de a pune la dispoziția celorlalți propriile învățăminte și de a mărturisi relaxat propriile erori. Oamenii care cred că „Greed is good and money is everything” și că totul li se cuvine fiindcă s-au născut șmecheri reprezintă încă imensa majoritate în mediul nostru de afaceri și poate aceasta este cauza pentru care aceștia eșuează mai mereu atunci când încearcă să iasă cu produsele și serviciile lor către piețele externe, unde lăcomia și comportamentul de primată nu îți pot garanta succesul, ca la noi.
DOI. Tânărul Brody a emigrat în Germania în 1988, după ce a absolvit Electrotehnica la Cluj, doar pentru a nu urma un pattern medical sugerat de antecedentele familiale, dar și fiindcă la Electro era cea mai mare competiție și se adunau cei mai deștepți absolvenți, deci era cumva ceea ce azi se cheamă trendy. După câțiva ani ca informatician în Germania, a urmat un program de tip MBA în Franța, ceea ce i-a oferit o nouă perspectivă, capacitatea de a înțelege cum funcționează companiile și procesele de business, de a pricepe de ce este nevoie și de Marketing și Vânzări, de HR, de Finanțe sau Logistică, pe lângă zona strict productivă. Importanța educației și a relațiilor inter-umane într-un mediu provocator și competitiv, divers și pragmatic este al doilea lucru pe care l-am învățat de la Cornelius Brody ieri, când acesta mărturisea că, având șansa de a fi alături de indivizi extraordinar de capabili din diverse medii sociale, culturale și de afaceri, a putut învăța enorm și a început astfel să înțeleagă și să identifice oportunități de afaceri noi.
TREI. Al treilea lucru pe care l-am aflat aseară de la domnul Brody și care mi se pare foarte important de reținut pentru oricine pornește la drum în afaceri este nevoia de VALORI, importanța principiilor ca fundament al construcției unui business. În 1998, când echipa sa din Cluj abia de avea cinci-șase angajați și foarte puțin de lucru, Cornelius Brody a pus pe masă o listă de șase valori fundamentale ale afacerii iQuest, lucru care lui i s-a părut extraordinar de important, deși colegilor săi le-ar fi plăcut mai mult la acea dată să primească un contract sau o comandă de la niște clienți.
Valorile, ca și coloană vertebrală a unei afaceri, au rămas la fel de importante și astăzi pentru domnul Brody și echipa lui de la iQuest, iar perspectiva asupra acestora este una dinamică și flexibilă, de vreme ce setul de valori al companiei a fost supus atenției și deciziei angajaților, iar unele au fost actualizate și redefinite, pentru a ilustra actualitatea unei companii care are de minim 100 de ori mai multe resurse și personalități decât acum 18 ani. Astfel, pasiunea a fost înlocuită de excelență, făcându-se astfel mutarea de la o perspectivă personală, individuală, la una de grup, de la o abordare egocentrică și subiectivă la una a calității asumate colectiv și obiectivă, mai ușor de măsurat, exprimat și evaluat.
PATRU. La începutul anilor 2000, când a semnat unul dintre primele sale contracte importante, cu un gigant al industriei farmaceutice din Elveția, iQuest a făcut ceea ce Cornelius Brody sfătuiește orice start-up să facă: să aibă curaj și nebunie bine dozată, să speculeze oportunitatea și să umfle puțin gogoașa, ca afacerea lor să pară mai atractivă și mai convingătoare. Concret, pentru a câștiga acel contract, Cornelius Brody și cei doi colegi ai săi alături de care s-a prezentat la pitch au imaginat o companie mai mare decât aveau atunci, cu 25 de angajați în loc de 8 câți erau și au listat peste 50 de întrebări pe care le-ar putea pune negociatorii clientului, scriind și învățând pe de rost răspunsurile, ca să fie convingători. Au câștigat contractul și așa au început să crească, având ca și referință acel prim mare nume de pe lunga listă de mai târziu.
CINCI. Outsourcingul nu va muri, acesta este al cincilea lucru pe care l-am aflat și l-am înțeles ieri de la Cornelius Brody, care a explicat foarte simplu și clar că, deși marja dintre costul forței de muncă și prețul cu care se contractează un proiect de la un client extern devine tot mai îngustă, piața va continua să aibă nevoie de calitatea și expertiza informaticienilor români, mai ales atunci când există deja un istoric consistent al relațiilor comerciale. Prăbușirea iminentă a afacerilor IT de tip outsourced services, un bau-bau care circulă de multă vreme și tot mai insistent în mediul social din Cluj, își găsește astfel un răspuns, care se completează cu preocuparea afacerilor IT locale pentru crearea de produse și soluții proprii, capabile să scaleze și să câștige piețe și clienți multipli. iQuest a creat deja de doi ani un departament de produse proprii și e gata să iasă în piață deja cu două dintre acestea, spune domnul Brody.
ȘASE. Pasionat de mic de logică și sport, Cornelius Brody povestește că și-a dovedit creativitatea și capacitatea de inovare încă din copilărie când, pentru a fenta parcursul educațional mult prea riguros impus de părinți, vreme de trei-patru ore pe zi cânta la pian cu o singură mână, pentru a putea ține în cealaltă mână cartea cu aventurile lui Winettou. Al șaselea lucru pe care l-am învățat ieri de la domnul Brody este nevoia auto-controlului și utilitatea evadării din mediul social extrem de poluat în care ne ducem existența. Vă puteți imagina un om de afaceri de top care nu citește ziarele și care nu folosește deloc televizorul ca și consumator de programe de știri sau divertisment? Ei bine, asta face domnul Brody, care alocă doar câteva minute săptămânal pentru a parcurge sinteza știrilor alcătuită de cel mai echilibrat și obiectiv ziar german. De acolo își ia datele despre actualitate și foarte rar deschide pagina pentru a citi un material mai amplu, doar atunci când este ceva important pentru business sau pentru propria persoană. Șirul de accidente, tragedii, scandaluri și conflicte care face subiectul obișnuit al știrilor din mass-media este pur și simplu neproductiv, nu îți poți rezolva propriile probleme dacă te încarci cu problemele altora, cam așa pune problema domnul Brody și nu poate nimeni spune că n-ar avea dreptate.
ȘAPTE. Chiar dacă nu va citi acest articol, aș vrea să îi mulțumesc domnului Brody pentru ora minunată pe care am petrecut-o ieri împreună, pentru povestea fascinantă pe care a spus-o cu atâta naturalețe și fluență și pentru inspirația și energia pe care ni le-a oferit cu generozitate celor din sală. Îi mulțumesc mult încă o dată și lui Stefan Koritar pentru că susține această serie de interviuri, este esențial pentru comunitatea de business tânără din Cluj să aibă modele, surse de inspirație și informații atât de curate din surse credibile și experimentate, pentru a se putea dezvolta. Am păstrat pentru final ultimul lucru învățat ieri: dacă ești tânăr și vrei să te lansezi în carieră, în afaceri sau într-un proiect important de orice fel, primul lucru de care ai mare nevoie este UN MENTOR.
BONUS: Pentru pasionații de marketing și branding, pun aici la final și un bonus: numele iQuest, care este, din punctul meu de vedere, unul strălucit, nu este creația unei agenții și nici nu este un rezultat de parcurs al acestei afaceri.
„Atunci în 1998 când am venit în România cu 50.000 de mărci ca să îmi fac propria afacere acesta a fost sentimentul meu, că sunt într-o căutare, că explorez, că pornesc la un drum al cunoașterii. Așa că a fost simplu să pun alături i + quest, adică eu sunt în căutare”, spune Cornelius Brody.
Așadar, acest i mic inițial urmat de un cuvânt cu majusculă este anterior celebrelor nume ale produselor Apple. Tare, nu?
