Așa arată biserica din curtea Mănăstirii Prislop din județul Hunedoara, un loc izolat, în munte, unde se află mormântul lui Arsenie Boca, unul dintre cei mai iubiți îndrumători spirituali ai românilor din ultimul secol. Mii de oameni vin zilnic aici, din toate colțurile țării, pentru a se reculege la mormântul părintelui, a aprinde o lumânare și a face o rugăciune în micuța biserică. În biserică au loc, dacă stau înghesuiți, maxim 40 de oameni, ceea ce nu știrbește cu nimic din frumusețea, sfințenia și pacea locului, fiindcă la slujbele din marile sărbători lumea stă liniștită în curte. Zidită din piatră și decorată la interior doar cu icoane pe lemn și sticlă și jilțuri perimetrale din lemn masiv, cu o catapeteasmă simplă și modestă, bisericuța de la Prislop este ilustrarea perfectă a ideii că esențele de calitate se țin în recipiente mici și discrete și că aurul și poleiala nu au nicio legătură cu credința creștină.
Așa arată biserica Mănăstirii Râmeț din județul Alba, un alt loc de pelerinaj și reculegere al creștinilor din Ardeal și nu numai. Situată la capătul unui lung drum de munte ce urmează cursul unui pârâu, mănăstirea de maici întâmpină privitorul cu aceeași simplitate, modestie, curățenie, liniște și decență ca la Prislop. În biserica de aici pot intra maxim 100 de persoane, ceea ce nu împiedică sute sau mii de creștini să vină zilnic aici în căutarea unui moment de pace și reculegere. Aceeași simplitate, măsură și parcimonie în elementele constructiv-decorative. Vorba bună, colindul și psalmii nu lasă loc sclipiciului și exagerării.
Aceasta este Catedrala Unirii de la Alba Iulia, ridicată la începutul anilor 1920 chiar de familia regală a României unificate, de Regele Ferdinand și Regina Maria, ale căror jilțuri și portrete sunt la loc de cinste în mica biserică. Un spațiu interior în care intră cu greu maxim 200 de persoane, dar care îmbină cu bun simț, eleganță și modestie piatra, marmura și decorațiunile religioase simple, sculptate sau pictate. Pentru a onora și a rememora unul dintre marile evenimente istorice ale națiunii s-a folosit mai puțin beton și fier și deloc aur, dar s-au pus mai mult suflet, bun simț și responsabilitate pentru nevoile reale ale obștei.
Iar aceasta este o machetă-simulare a viitoarei catedrale a nesimțirii neamului de la București, care reușește să egaleze și chiar să depășească vecina Casă a Poporului, în proporții, monstruozitate, poleială și prost-gust. Sute de milioane de lei aruncate în betoane și sclipici fără niciun Dumnezeu, plus alte sute de milioane care vor fi necesare întreținerii de lungă durată a acestui ansamblu faraonic, în a cărui biserică ar trebui să încapă minim 5000 de enoriași.
Umilința, simplitatea, altruismul, caritatea, preocuparea pentru educație, toleranța, buna cuviință, grija față de oameni și sufletele lor au dispărut fără urmă, fiind înlocuite de megalomanie, paranoia și lipsă de discernământ, iar batalioanele de șaolini cu patrafir aurit care își fac palat cioplit, conduse de Prea-Finanțistul Daniel – iubitorul de arginți, își pierd tot mai mult, de la o zi la alta, uzul rațiunii și rostul pentru care le-a lăsat Dumnezeu.
Măgăoaia aia nu este și nu va fi vreodată catedrală, este Mystique Disco-Club.
Foto: holario.ro, Dan Cioca (cioca.ro), Doru Șupeală
3 ipostaze intre credinta si profit. neimpozitat fireste, ca doar banii, desi ochiul dracului, sunt pentru D-zeu.:))
Ce s-am mai bucura cei doi asociați de la Mistique dacă va fi a lor…
Catedrala din Sibiu e destul de încăpătoare. Nu cred că o consideri lipsită de gust sau de frumusețe.
Nu știu catedrala din Sibiu, nu am mai fost la Sibiu de vreo 20 de ani.