Super-spot: mesajul pacifist de la Axe

Distribuie articolul

Mai este puțin până la 2 februarie, data la care se ține anul acesta Marele Meci din America, Super Bowl, care este nu numai un mare eveniment sportiv și de divertisment, ci și o gală a publicității video, de vreme ce numai firmele cu nume grele își permit cheltuielile imense pentru difuzarea de spoturi în cadrul transmisiunii televizate și deoarece tradiția arată că acesta este un moment-cheie pentru a lansa mesaje comerciale esențiale și a te face remarcat. Celebrul spot 1984 al Apple chiar la Super Bowl a fost lansat.

Ei bine, multe dintre spoturile ce vor fi difuzate anul acesta în cadrul Super Bowl au apărut deja pe circuite online, unele sunt asumate oficial și lansate înainte de marea zi, tocmai pentru a le fi testată eficiența, altele au doar rol de teasing, iar unele sunt propagate exclusiv pe canale neoficiale, cu scopul de a se menține un oarecare mister și incertitudine asupra conținutului final ce va fi propus lumii cu ocazia marelui meci. În serialul Super-spot voi prezenta în perioada următoare cele mai interesante din propunerile de anul acesta de la Super Bowl.

Începem cu un spot care deja a făcut multe vizualizări și în România, l-am văzut de câteva ori distribuit pe Facebook de câțiva prieteni/amici/cunoscuți. Divizia de Marketing de la Axe a schimbat anul acesta integral strategia, conceptul și comunicarea și a renunțat la tradiționalele mesaje ușurele și glumețe care transformau tânărul parfumat cu Axe în magnet pentru dame înfierbântate. Anul acesta, produsul-vedetă de la Ace se numește Peace și vine, logic, cu un mesaj pacifist și optimist. E greu de crezut că așa mirosea la Woodstock, pe vremuri, dar mesajul noului deodorant este puternic și cam de acolo vine, glumind ne putem gândi că la sintetizarea esenței noului produs, pe lângă diverse plante s-a adăugat și puțină cânepă, cât să creeze bună dispoziție și relaxare.

Trecând peste micile răutăți, spotul chiar este drăguț și întrucâtva emoționant, schimbarea de direcție de după momentul culminant nu e ea prea surprinzătoare și spectaculoasă, dar mesajul este unul plăcut și pozitiv. Iar realizarea tehnică este admirabilă, este mult efort de producție în spatele acestui minut intens. Nu este chiar un spot Axe în adevăratul sens al cuvântului și cred că adolescenții și tinerii până în 25 de ani, nucleul majoritar de consumatori ai produsului, nu vor fi foarte atinși și marcați de acest clip, că nu prea le stă lor capul la pacea mondială și binele planetar. Dar clipul merită măcar o vizionare.

http://youtu.be/2yZih0ZbiPk

 

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *