Semn de sărăcie: Concursul cu Like și Share

Distribuie articolul

Știu, sunt multe, mult prea multe afacerile care doar atât au reușit, până azi în 2015, să înțeleagă din rețelele sociale și din comunicarea online: achiziția de like și de share prin amăgirea cu o extragere random a acelor pierde-vară deveniți concurenți online de profesie.

Am văzut recent treaba asta la Quickmobile, un comerciant care se chinuie degeaba să se poziționeze ca furnizor premium și expert în sfera tehnologiei, de vreme ce atunci când vine vorba de marketing adoptă soluții de acest gen. E ca și cum ai încerca să vinzi aparatură Apple la raionul de legume-fructe din magazinele Profi, unul dintre deținătorii de recorduri ale prostului gust și inadecvării în comunicarea publică, alături de Catena și operatorii de teleshopping.

 

quickmobile concurs

 

Ce câștigă o companie dintr-o astfel de campanie? Nimic.

O interacțiune falsă, seacă și mirosind a sărăcie, fără pic de valoare de business, o notorietate futilă în rândul unei categorii de public care nu are șanse de a se transforma în consumator activ, o diluare a propriei audiențe comerciale, care se vede băgată în aceeași oală cu cerșetorii de premii, acești boschetari de Facebook extrem de prezenți, agresivi și negativi și cumplit de insistenți în comentariile depreciative, atunci când sunt eliminați din selecție sau când efectiv ratează premiile din lipsă de noroc.

Nu doar că nu câștigi o audiență nouă, valabilă și valoroasă, dar îi și îndepărtezi pe cei care ți-au devenit fani din interes real, din dorința de a fi la curent cu viața companiei tale, cu produsele și serviciile pe care le lansezi și cu ideile noi pe care îți propui să le pui în aplicare în relația comerciant-consumator pe care te străduiești să o construiești.

Cum îți dai în 2015 cu firma în cap, varianta online? Faci mizerii de concursuri, cum este ăsta și cum sunt, din păcate, alte multe zeci și sute.

Distribuie articolul
Doru Șupeală
Doru Șupeală
Articole: 501

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *