Preafericitul exorcizează demonul pirateriei

Distribuie articolul

Cea mai mare, mai rentabilă, mai neimpozitată și mai rapace afacere din România, Biserica Ortodoxă, a declanșat o aprigă campanie de combatere și  a competitorilor, pe motiv că ăștia au avut tupeul de a îi fura din market share prin tehnici de piraterie și plagiat. Agenția de presă a bisericii, Basilica News, arunca zilele trecute anatema asupra unui obscur antreprenor bucureștean, care și-a permis neobrăzarea de a îmbutelia și distribui printre credincioși un produs denumit „Vin Liturgic Milostivire”, al cărui ambalaj este decorat cu stema și numele Patriarhiei, fără acordul acestei instituții.

milostivire vin

Firma acuzată de abuz de conducerea bisericii este în mod clar un fabricant evazionist de băuturi contrafăcute destinate cumpărătorilor mai puțin inteligenți: se numește Vinăria Murfatlar SRL, folosește denumirea podgoriei renumite deși are sediul într-un bloc din Sectorul 4 al capitalei, iar vinurile ei sunt niște licori în care harul divin și sucul de struguri sunt înlocuite de o combinație de apă cu pastile și coloranți. Agenția de presă a (excesiv de) Preafericitului menționează că Biserica produce ea însăși vin, prin unele eparhii care dețin plantații de vie și că numai vinul ăla este natural și curat.

Deranjul înalților prelați conduși de CEO Daniel Ciobotea e cauzat de faptul că produsele contrafăcute sunt distribuite de Mitropolia Olteniei fără ca aceasta să fi obținut înainte binecuvântarea și acordul de la centru. Cum ar veni, o filială face concurență neloială firmei-mamă, fără a plăti taxa de franciză, de raft și de protecție. Ptiu, drace!

Toată tevatura este de fapt un război în toată regula pentru încasările de la enoriași, dus între Mitropolia Olteniei și Patriarhie. Câți bani sunt la mijloc? A făcut ziarul Curentul o mică cercetare, din care reiese că, numai în zona Bucureștiului, la cele 1100 de parohii afiliate s-au vândut într-un singur trimestru sticle de vin bisericesc în valoare de 250.000 de euro. Adică un milion de euro anual, nefiscalizat, realizat doar din niște sticle cu licoare, vândute cu 10 lei bucata. La prețul ăsta, orice ageamiu își dă seama că băutura este la fel de naturală ca a competitorilor de la acel SRL. Iar profitul este mare, deoarece costurile de marketing (concept, testare, lansare, distribuție, promovare etc) sunt aproape zero.

Din același articol din Curentul aflăm că, în zona Olteniei, mitropolitul a stabilit ca datorie de serviciu a fiecărui preot să bage pe gât enoriașilor o rație obligatorie de 600 de grame de lumânări producție proprie pe cap de familie. Astfel înțelegem că avem de a face cu o corporație mai de Doamne-ajută decât altele, unde se lucră profesionist, cu target, KPI și date demografice actualizate. Iată o mare lecție pentru multe din companiile private de la noi, ar putea să își trimită angajații la coaching și self development cu trainerii în sutană, ăi mai calificați și mai pregătiți oameni de vânzări de care are parte țara asta. L-ar vinde ăștia și pe dracu gol, dacă ar găsi calea de a scoate măcar un pic de profit.

daniel dolar timesnewroman.ro

Foto: timesnewroman.ro

Distribuie articolul
Doru Șupeală
Doru Șupeală
Articole: 503

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *