Această întrebare, care a apărut foarte recent în agenda recrutorilor, s-ar putea să nu fie chiar corect formulată. Asta fiindcă nu prea se poate numi ”experiență” utilizarea acestor platforme timp de câteva luni, acestea fiind accesibile publicului larg abia de jumătate de an.
Dincolo de aceste nuanțe, este însă important să înțelegem că aptitudinile de utilizare eficientă și eficace a aplicațiilor generative bazate pe Inteligența Artificială sunt tot mai valoroase în ochii angajatorilor și pot să facă diferența în favoarea celor care au fost curioși și norocoși să le poată descoperi și folosi în ultima vreme.
Noile tehnologii nasc reforme pe piața muncii și creează noi profesii
Este deja foarte limpede că un număr uriaș de profesioniști și profesii din întreaga lume trebuie să se adapteze la noua realitate tehnologică și să integreze rapid capabilitățile generative ale Inteligenței Artificiale în munca de zi cu zi. Primele estimări spun că peste 300 de milioane de angajați din lume vor simți impactul noii tehnologii, iar eu cred că acesta este doar primul val de reformă radicală în lumea profesiilor moderne care au o componentă digitală.
Nu trebuie să privim roboții AI ca pe niște dușmani, deși apariția lor ne afectează siguranța locului de muncă și a afacerii, dacă nu reușim să ne schimbăm. O atitudine pozitivă și deschisă adaptării, dublată de o mentalitate orientată spre evoluție, învățare, colaborare și progres individual este rețeta cu care trebuie să întâmpinăm aceste schimbări. De aceea, cei mai străluciți angajatori vin deja în sprijinul angajaților lor, plătindu-le abonamente premium la serviciile ChatGPT și oferindu-le timp pentru a învăța să le folosească.
Cei care vor învăța repede limba roboților vor avea doar de câștigat
De fiecare dată când tehnologia a făcut un salt spectaculos în istoria omenirii, cei care au îmbrățișat primii schimbarea și au învățat cum să profite au căpătat avantaje competitive și și-au îmbunătățit performanța, eficiența și calitatea vieții. Dacă știm cum să lucrăm cu cele mai moderne mașinării și să scoatem de la ele valoare profesională și economică, suntem mai puternici în competiția economică mondială. Iar orice astfel de schimbare radicală creează oportunitatea de a avansa rapid în ierarhii, arzând în câteva luni etape de progres pe care în paradigma tradițională le-ai fi parcurs în mulți ani de zile.
Sigur că Inteligența Artificială, folosită iresponsabil, poate fi dăunătoare și poate produce catastrofe, de aceea este necesară o reacție rapidă a guvernelor și instituțiilor mondiale, care să construiască un cadru legislativ de reglementare a utilizării abuzive a datelor.
Ne place sau nu, instrumentele AI fac parte din viețile noastre
Dincolo de asta însă, este naiv să ne închipuim că adoptarea pe scară largă a noilor tehnologii AI în business și în zona profesională poate fi oprită sau interzisă prin decizii politice, așa cum foarte comic rostogolesc gogoși și aiureli unii politicieni. Când vezi politicieni care promit că vor interzice sau amenda roboții, să știi că te mint și că sunt doar niște clowni. E ca și cum ar promite că vor interzice rotația planetei și că vor opri timpul în loc.
Treaba stă cam așa: e absolut obligatoriu să te împrietenești cu ChatGPT, Bard, Midjourney, AlphaCode, GitHub Copilot și tot mai numeroasele instrumente generative bazate pe Inteligență Artificială. Este important să înțelegi cum funcționează și să descoperi cum te pot ajuta să îți faci mai bine și mai repede treaba. Așa cum cunoașterea unei limbi străine a devenit o cerință banală a angajatorilor, experiența în utilizarea aplicațiilor AI va deveni curând o cerință obligatorie pentru a primi un job bun. Să ai, așadar, succes și curaj!
***
Poți asculta informațiile din acest articol în acest episod al emisiunii Hacking Work Radio disponibil pe Youtube, Spotify, Apple Podcasts, RSS, Google Podcasts și Substack. Mai mult, ne poți asculta săptămânal la radio în fiecare luni și vineri de la ora 10.30 la Radio România Cultural și în fiecare marți și joi de la 7.50 și 16.45 la Radio România Cluj.
***
Acest articol vă este oferit de DevNest, compania de software pasionată de oameni, idei și know-how digital. Pentru toți oamenii buni pasionați de tehnologie, DevNest înseamnă evoluție și dezvoltare: Creăm oportunități. Creștem o comunitate.
***
Foto copertă: Freepik.