Evoluția tehnologică ne sperie, în aceeași măsură în care ne impresionează. Privim cu speranță spre un viitor foarte optimist și deocamdată teoretic, în care accidentele auto sunt istorie, nicio boală nu mai e fatală, iar misterele universului nu mai sunt secrete.
Însă în același timp, ne este frică de schimbare și de felul în care ne va afecta asta în mod individual. Fie că vorbim despre industrializare, electricitate, internet sau automatizare, implementarea lor la scara largă a fost întâmpinată de-a lungul timpului cu reticență și proteste.
Locul de muncă este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții noastre, pe care nu vrem să-l periclităm. Dar noile tehnologii promit să sporească eficiența, să reducă timpii și să elimine procesele și elementele redundante.
Iar fiecare ajustare minoră adusă de tehnologia modernă poate însemna că dispare locul de muncă al cuiva. Se justifică deci un grad sporit de circumspecție, atunci când se iau în discuție schimbările majore impise de noile descoperiri inginerești.
Cum este folosită tehnologia de vârf în piața muncii?
În privința angajării, instrumentele moderne bazate pe Inteligență Artificială fac analize statistice și calitative pe candidați, reducând timpii triajului și ridicând nivelul de precizie.
Însă Ai-ul poate face chiar și interviuri virtuale, în urma cărora analizează individul și răspunsurile date. Într-un viitor nu prea îndepărtat, e posibil ca prima persoană reală întâlnită față în față de un candidat să apară doar la semnarea contractului. Poate nici atunci.
Dar asta nu e neapărat bine pentru toată lumea. O cercetare efectuată pe 5000 de candidați a descoperit că oamenii care au o părere bună despre interacțiunea cu AI-ul și sunt mai degrabă intimidați de un interviu cu o persoană reală sunt predispuși să aplice la joburi care le oferă prima opțiune.
La fel și invers, cei care preferă un recrutor uman vor candida la posturile care le oferă un proces de recrutare și selecție condus de oameni. Această separare clară a preferințelor triază deja persoanele, în baza unui criteriu artificial și posibil irelevant pentru locul de muncă vizat.
Mai mult, se pare că inteligența artificială „copiază” și obiceiurile negative ale comportamentului uman, perpetuând diverse stereotipuri.
Deși obiectivitatea teoretică a Inteligenței Artificiale este unul dintre aspectele cheie pentru care este preferată automatizarea angajării, un articol al Harvard Business Review ne arată că AI-ul este adesea subiectiv.
Iar asta se întâmplă din două motive: pe de-o parte programul este calibrat după criterii greșite introduse de către cei care îi fac setările, iar pe de altă parte învață din cazurile anterioare, asimilate de mașinărie din procese de recrutare anterioare, derulate în mod eronat chiar de către oameni.
La ce ne putem aștepta în viitor?
Compilând informațiile pe care le are despre un anumit loc de muncă, Inteligența Artificială va ținti preferențial anumite categorii de candidați care au predispoziția să dea click pe un anunț de job sau să completeze până la capăt aplicația. Adică va recruta aceeași tipologie dezirabilă și care îi este statistic relevantă.
Dacă, spre exemplu, majoritatea candidaților pentru un post sunt femei, algoritmul va observa și va păstra această tendință și ulterior va căuta explicit femei pentru poziții similare, intrând într-un ciclu numit ”positive feedback loop”. Iar dacă nu este atent supravegheat și recalibrat, el nu își va extinde aria de căutări.
Iar asta funcționează și invers. Programul „învață” din cazurile anterioare înțelegând decizziile recrutorilor, dar fixându-și modele și în ceea ce privește preferințele candidaților, construind profiluri specifice „muncitorului în construcții”, „asistentei medicale”, „secretarei” etc.
Robotul informatic va considera CV-ul celui care nu face parte din categoria potrivită ca fiind o eroare sau o inadvertență și îl va elimina încă de la „selecția dosarelor”. Astfel, o femeie care aplică pentru un job mai degrabă bărbătesc are șanse mari să fie eliminată.
Iar un studiu recent spune că programele de recrutare au devenit atât de atente la detalii încât pot să determine genul unui aplicant chiar și atunci când datele specifice (nume, sex) sunt excluse, tocmai pentru a preveni discriminarea. Asta pentru că discerne din restul informațiilor și evaluează șansele ca aplicantul să fie bărbat sau femeie.
Dar cu toate astea, companiile s-ar putea să nu fie convinse să renunțe pentru moment la recrutarea cu instrumente AI sau să investească mai mult pentru perfecționarea lor.
Motivul este tendința umană de a accepta mai degrabă un rezultat negativ dacă vine în urma unei evaluări automatizate, decât din partea unui responsabil de resurse umane. Practic, ne justificăm deciziile greșite punând vina pe robot, care teoretic trebuia să fie obiectiv.
Este etic să utilizăm Inteligența Artificială în recrutare și în urmărirea angajaților?
Un articol al American Psychological Association arată că, din perspectiva candidaților, algoritmul nu i-a discriminat, ci este vorba despre un rezultat statistic, obiectiv. Astfel că sunt mai puțin predispuși să facă o sesizare, să conteste concursul, sau să revină cu un avocat ca să ceară daune. Ceea ce e un câștig în sine pentru recrutor.
Însă procesul de recrutare nu este, nici pe departe, ultima dată când angajatul se întâlnește cu inteligența artificială. De la supravegherea cursorului pe ecran și până la trackerele GPS, monitorizarea angajaților este tot mai amplă și mai profundă. Până la urmă, goana către eficiență este visul oricărei corporații, începând de la Revoluția Industrială.
Însă această intruziune în spațiul personal al angajatului deschide discuții despre drepturilor omului, viața privată și schimbul acceptabil între siguranța zilei de mâine și libertatea individului.
Indiferent de poziționările subiective, cercetările arată că angajații care resimt măsurile de monitorizare ca fiind intruzive sunt mai stresați, mai nervoși, mai puțin satisfăcuți de job și mai predispuși să clacheze.
Ce urmări are monitorizarea asupra oamenilor?
Mai mult, datele spun că dincolo de un anumit prag, monitorizarea nu mai sporește eficiența muncii, însă crește în continuare factorii negativi menționați deja.
Singurul lucru la care ajută tehnologia este percepția de control a șefilor obsedați de micro-management, care vor să știe unde este angajatul în orice moment. Acest fenomen poate fi observat cu precădere în statele totalitare care au obsesia controlului sau în mega-corporațiile care preiau același comportament, dezumanizând individul.
Nu este surprinzător deci că analiza ultimelor decenii, când automatizarea muncii a devenit prevalentă iar inserția IA-ului inevitabilă, au dezvoltat în subsidiar două coordonate negative: numărul de persoane cu probleme psihice pe de-o parte și frica de a fi înlocuit de un robot sau de un imigrant pe de alta.
În primul caz este vorba în mod previzibil despre dezumanizare. Muncim înconjurați de aparate la lumina rece a becurilor, fie că suntem în fabrică sau în birou. Sunetele care ne înconjoară sunt tot mai puțin naturale și tot mai mult mecanice.
Satisfacția muncii rămâne în plan secundar sau terțiar, pentru că suntem o rotiță prea mică pentru a conta, într-un mecanism prea mare pentru a-l înțelege. Iar din monotonia vieții oamenii recurg la uz și abuz de substanțe care duc la dezechilibre și chiar moarte.
În ce moduri ne mai afectează automatizarea accelerată?
Mai mult, reducerea interacțiunii umane ne face pe toți mai nefericiți. Oricât ar fi de enervant, incompetent, insuportabil sau inutil agentul uman din call center, îl preferăm în defavoarea robotului care ne pune să recităm datele personale, să explicăm probleme complexe în trei cuvinte sau care pur și simplu ne irosesc timpul. Asta pentru că interacțiunea cu robotul îți pare lipsită de autenticitate, nuanță sau subtilitate și chiar de respect.
Cea de-a doua corelare însă, poate să ne ia prin surprindere. Automatizarea accelerată a dus la creșterea sentimentului anti-imigrație. Asta se explică prin frica de a fi înlocuit și de a deveni redundant. Într-o lume care aleargă pe lângă noi, nu e greu să ne simțim rămași în urmă. Aproape automat tindem să dăm vina pentru asta pe cei care nu sunt ca noi, nu sunt dintre noi. Adică străinii, veneticii, cei care vin din alte părți căutând o viață mai bună pe meleagurile noastre.
Este sentimentul boomerilor și al Generației X, care au trăit schimbări extraordinare de-a lungul vieții, dar la care n-au reușit întotdeauna să se adapteze. Tocmai de aceea Milenialii și Gen Z dețin azi controlul în majoritatea domeniilor, având adesea subalterni mai în vârstă decât ei. Iar imigranții trezesc același sentiment al elementului alogen care vine cu forțe proaspete, flămând de succes și apt de muncă.
Dar atunci când lucrurile sunt făcute cu cap, când sunt monitorizate corect rezultatele și nu este evaluată arbitrar persoana, obținem cu totul alte rezultate. O cercetare publicată în Jurnalul Academy of Management arată că există un prag și o metodă de monitorizare automatizată a activității care are efecte pozitive.
Dacă angajatul simte că munca lui este observată corect și remarcată, rezultatele îi sunt apreciate și evaluările sunt obiective, el are tendința de a trage mai tare pentru a obține din nou același rezultat. Cum spuneam anterior, în aceste cazuri angajatul tinde să considere evaluarea automatizată mai corectă decât cea umană. Într-o formă simplificată, este un reflex pavlovian, cu o conotație pozitivă.
Cât de importantă este adaptarea la cerințele din piața muncii?
Un ultim aspect pe care îl vom menționa, în această discuție extrem de complexă, este cel al oportunităților. Dacă pentru generațiile tinere, cei cu studii superioare și cei cu bani, epoca tehnologiei este o binecuvântare, la polul opus se află exact categoriile sărace, în etate, lipsite de studii sau de perspective valoroase socio-profesionale.
Evident, companiile tind să angajeze preponderent din prima categorie, pentru că aceștia se vor adapta mai ușor la rigorile muncii și pot chiar excela în noul mediu. Pentru ei fiecare gadget este o unealtă care le face viața mai ușoară.
Pentru ceilalți însă, apar limitări tot mai multe și mai greu de depășit. Lumea lor s-a redus la un familiar din ce în ce mai mic și mai sărăcăcios, în timp ce șansele pentru o viață mai bună par tot mai îndepărtate. Pe măsură ce joburile low-end dispar, iar capacitatea lor de adaptare și de a ține pasul cu schimbarea este tot mai redusă, recalificarea lor este adesea imposibilă. Iar pentru angajator investiția în recalificare pare nejustificată, având în vedere abundența de absolvenți de studii superioare dispuși să muncească pe bani puțini.
Diferențele dintre noi au devenit azi mai evidente ca oricând. Ele se manifestă nu doar în plan material, ci și social, politic sau metafizic. Adaptată la prezent, viziunea tinerilor despre lume a evoluat și singurul lucru cert este că inserarea inteligenței artificiale în viața noastră va continua. Dar dacă unii dintre noi zburdă deja pe calea undelor, alții își caută încă împământarea într-o societate tot mai virtuală.
Ceea ce nu trebuie să uităm, însă, este că tinerii de azi vor fi maturii de mâine, iar provocările și dificultățile celor mai în vârstă de azi vor fi cel puțin la fel de dificile pentru actuala generație învingătoare.
Cum și unde se va duce lupta pentru actualizarea personală și profesională în cursa tot mai accelerată cu automatizarea și tehnologia? Un subiect despre care cu siguranță vom mai scrie și vom mai citi.
***
Acest articol vă este oferit de DevNest, compania de software pasionată de oameni, idei și know-how digital.
Pentru toți oamenii buni pasionați de tehnologie, DevNest înseamnă evoluție și dezvoltare: Creăm oportunități. Creștem o comunitate.
***
Am scris acest articol împreună cu Sergiu Oltean, voluntar în echipa extraordinară cu care lucrez la toate proiectele Hacking Work și la SPOR – Școala Pentru Oameni Responsabili.
Sursă foto copertă: extractsystems.com.
