Ilustrația perfectă pentru alegerile de azi

Distribuie articolul

 

Imaginea asta am încropit-o acum câteva săptămâni, fiindcă am avut încă de atunci presentimentul circumstanțelor și consecințelor alegerilor de astăzi. Cred că imaginea aceasta ilustrează perfect nu doar campania electorală, propunerile și ideile majorității politicienilor și valoarea dezbaterilor reale asupra problemelor comunităților, ci și rezultatele votului de la alegerile locale, pentru poporul român în general.

În primul rând, imaginea aceasta este portretul perfect al reformei radicale a clasei politice românești, așa cum ne-a fost ea promisă de către Klaus Iohannis. În afara unor puține și excepționale inițiative locale, a unor personaje izolate din partidele nou-apărute și a unui foarte mic număr de independenți proveniți din rândul cetățenilor sătui de mediocritatea și infracționalitatea liderilor politici existenți, scena este aceeași, actorii sunt aceiași dintotdeauna, iar rezultatele vor fi aceleași, fiindcă acest președinte-marionetă și haita de șacali transpartinică au avut grijă ca legea să fie strâmbă, iar șansele de succes ale unei schimbări reale să fie nule. Vin ele prezidențialele viitoare, abia aștept să-i răsplătesc prestația Mutalăului care urmărește cu atenție și preocupare și se consideră informat.

spre sectia de votare

 

Da, au apărut câteva figuri puternice, noi, valoroase, dar se vor scufunda rapid în anonimat și deprimare, neavând resursele și timpul necesar pentru a determina o schimbare de mentalitate și de preferințe în rândul maselor. Anul acesta e prima oară când pare să avem șansa unui vot pozitiv, pe ici pe colo, să votăm pentru cineva, nu contra cuiva. Unii, foarte puțini din păcate vor reuși să prindă locuri în consiliile locale și să își facă auzite vocea și ideile. Alții, la fel de puțini, vor avea șansa de a valorifica notorietatea și popularitatea construite acum, la alegerile din toamnă, dar asta numai dacă se va găsi repede o soluție de coalizare, fiindcă și acolo rechinii vechi au avut grijă ca legea să îi ajute tot pe oamenii Sistemului.

O serie de figuri sinistre, condamnați sau cercetați penal, vor câștiga din nou mandate de primar la Brașov, Baia Mare, București și în alte multe mari orașe. Acolo unde foștii primari au fost doborâți definitiv de DNA, înlocuitorii sunt în imensă majoritate soldăței din sistemul corupt pre-existent, mâinile drepte ale foștilor hoți ori rezerve de cadre ale Sistemului, fără niciun atribut diferit de al predecesorilor. Mafiile de partid controlează aproape toate mijloacele de informare, cheltuie banii publici pentru a își face propagandă continuă și a închide gura criticilor sau a duce în derizoriu temele de interes real pentru comunități, de care nu au niciun interes să se ocupe.

În aceste condiții, nu este de mirare că imensa majoritate a electoratului, neinformată, needucată, păstrată cu forța propagandei într-o stare vegetativo-aplaudacă, impresionată ieftin cu câteva panseluțe, zugrăveli și asfaltări încropite în ultimul moment, nici nu conștientizează problemele structurale ale comunităților, nici nu poate identifica pericolele, deficiențele și prioritățile reale ale localității și locuitorilor săi și ajunge să se complacă în logica mediocră a unei concluzii dezarmante: „oricum toți fură și nu fac nimic pentru noi, măcar cu ăștia de acum ne-am obișnuit și cam și-au făcut plinul, poate-poate ne-or mai da și nouă câte o firimitură din bugetul public, sub formă de utilități și servicii publice”.

Ești alegător. Te duci, singur în acea cabină și faci ce știi sau poți tu mai bine ca să rezolvi o problemă de interes local, cea mai presantă pentru tine la acel moment. Oricât te-ai screme și te-ai mobiliza, de 26 de ani încoace rezultatul este același.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *