Domnule Klaus Iohannis,
Am văzut azi pe pagina dumneavoastră de Facebook o înregistrare video în care ne îndemnați să celebrăm 165 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu citind măcar un fragment din scrierile sale și ne oferiți un citat din textele jurnalistice ale acestuia. Foarte frumos gestul, felicitări.
Problema, domnule președinte, este că ați primit pentru acest moment artistic televizat un truism, un citat destul de inadecvat și patriotard de la ai dumneavoastră consilieri (nu știm care dintre ei, deocamdată, că nu le-ați atribuit oficial funcții, ca să nu aflăm ce hram poartă pe acolo traseistul politic și propagandistul fesenist Dan Mihalache).
Ne spuneți prin acel citat că a fi bun român este o datorie cotidiană, nu un merit, o calitate sau un monopol. Ați citat corect, dar, vă rog să nu vă supărați pe mine, în acest moment literar-muzical-coregrafic de tip Cântarea României am avut impresia că îl văd pe domnul Victor Ponta, nu pe dumneavoastră. Doar Ponta este mândru că este român, ne spune de ani de zile la televizor că e bine să fii bun român și ne explică incompetența și corupția guvernanților prin calitatea acestora de a fi români buni, patrioți, oameni bine intenționați, aprigi purtători de cocardă la parade și pricepuți depunători de coroane la tot soiul de festivități.
Domnule Klaus Iohannis, știți ce așteptăm mulți dintre noi de la dumneavoastră, ca și atitudine, acțiune și decizie? Citiți fragmentul din Eminescu de mai jos și sigur veți înțelege. Eu personal de asta v-am ales, ca să faceți curățenie și ordine în viața publică, nu ca să vă transformați încet-încet într-un nou Victor Ponta, demagogul micilor ecrane. Așa că, dragă domnule președinte, puneți dumneavoastră înapoi în raft cartea cu citatul ăla bun pentru RomâniaTV și Antena3 și căutați să pătrundeți sensul versurilor de mai jos.
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
(Mihai Eminescu, Scrisoarea III)
