De ce e nevoie să susținem ”People of Transylvania”

Distribuie articolul

 

Poate că ați citit articolul care vorbește despre mine, publicat recent pe platforma ”People of Transylvania”. Vreau să le mulțumesc și pe această cale lui Andrei și Dumitriței Albu, doi moldoveni de peste Prut îndrăgostiți și adoptați de Ardeal, pentru că mi-au pus atâtea întrebări și m-au făcut să mă gândesc la atâtea lucruri, încât am ajuns să mă înțeleg mai bine și chiar să aflu lucruri pe care nu le știam despre mine. Dar nu despre asta vreau să zic acum.

Cred că este foarte util și necesar să realizăm cât de importante sunt pentru noi, ca și cetățeni și locuitori ai acestei zone, proiectele narative așa cum este cel pornit de tinerii din familia Albu. Asta nu pentru că au scris despre mine, fiindcă eu sunt deja al zecelea lor personaj de poveste și toate articolele anterioare sunt la fel de atrăgătoare și au în centru personaje consistente, care reprezintă modele și au darul de a inspira și de a propune modele.

Este esențial pentru o comunitate umană să aibă cât mai multe canale de comunicare vii, consistente și atrăgătoare, unde să fie puse în evidență personalitățile diverse, interesante, preocupate de viața socială și binele comun, care propun probleme, idei și soluții și care pot reprezenta surse de inspirație, modele, exemple pozitive sau negative și repere care să construiască verticalele dezbaterii în interiorul comunității, fiecare pe segmentul său de specializare.

Este un lucru care ne lipsește dureros în ultimii 27 de ani și care poate contribui substanțial la reclădirea identității, încrederii în sine și în semeni, a dorinței de a învăța și (re)descoperi, a ambiției și voinței pentru propria evoluție spirituală și materială, a viziunii cu care pășim înainte și a moralității de care este atât de multă nevoie în societatea românească.

Ne lipsesc oamenii de la care să căpătăm energie, vitalitate, înțelepciune și curaj, ne lipsesc modelele și sursele de inspirație care au consistență și care pot propune un discurs coerent. Nu pentru că nu ar exista, ci fiindcă nu au parte de expunere. Avem, slavă Cerului, cel puțin în Transilvania, foarte mulți oameni de valoare, inteligenți, morali, capabili, harnici și puternici, care sfințesc locul acolo unde trăiesc și reprezintă pentru cei puțini din jurul lor un izvor de sănătate morală, măiestrie profesională și calitate umană.

Din păcate, toți aceștia stau aproape ascunși în cercurile lor intime, voluntar sau forțat. Oamenii care pot reprezenta coloana vertebrală de care societatea românească are atâta nevoie pentru a se ridica din mocirla în care se zbate sunt încă ascunși și anonimi, nu găsesc căile curate, eficiente și credibile pentru a își pune modelul cu generozitate la dispoziția celorlalți, într-un proces de amploare, care să ne readucă speranța reală că putem deveni o zonă cu adevărat europeană, unde oamenilor le este drag și bine să trăiască.

Mulți au încercat să iasă din propriile bule, dar de fiecare dată au fost, într-o formă sau alta respinși, izolați, reprimați. Nu au fost nici înțeleși, nici tolerați. Spiritul gregar, mediocritatea, impostura și șmecheria au învins mereu, calea ușoară și superficială a fost mereu preferată drumului greu, serios și sinuos, care presupune sacrificiu, pricepere, pasiune și efort. România a preferat în ultimii 27 de ani modelul barosanului agresiv și alunecos și al pipiței accesibile și upgradate estetic și nu aparenta ariditate a muncii aspre, exercițiului metodic și respectului pentru adevăr și etică.

Mă întorc la Dumitrița și Andrei Albu. Ca să scrie și să publice acel articol despre mine, au muncit, amândoi însumat, circa 60 de ore, conform estimărilor mele. Doar întâlnirile noastre, față în față sau pe Skype, în care au înregistrat ce povesteam au durat vreo zece ore, însumat. Andrei a trebuit să asculte înregistrarea audio, să o transcrie, să selecteze segmentele cele mai relevante, să pună totul în pagină, să încarce conținutul pe platforma online și să bibilească detaliile așezării în pagină și zeci de setări tipice unui blog.

Dumitrița a făcut, cred, sute de poze, a înregistrat zeci de minute video, a avut grijă de o sumedenie de aspecte tehnice. Ca să înregistreze fragmentul video plasat în articol, a trebuit să improvizeze, fiindcă nu avea trepiedul la îndemână și încă nu a reușit să își cumpere un monopied ușor de transportat, așa că a transformat umărul lui Andrei în suport ca să țină camera fixă.

doru cu andrei si dumitrita albu

Toată munca pe care o fac cei doi este făcută cu pasiune pentru comunicare, cu dragoste de oameni și cu credința că aceste povești și personajele lor vor fi de folos tuturor cititorilor, ca surse de inspirație și de încredere în propriile forțe. Și tot efortul lor este voluntar, neremunerat și fără vreo pretenție de orice fel la adresa subiecților aleși sau a altor entități interesate. Este o muncă făcută din convingerea că fiecare avem datoria de a întoarce societății măcar o parte din energia și priceperea noastră, de a contribui, cu ce știm și putem, la construirea unui mediu social sănătos, viu, prietenos cu componenții săi.

Dumitrița și Andrei mi-au mărturisit că își doresc ca proiectul lor, care include nu doar articole lungi și persoane foarte guralive, așa ca mine, ci și instantanee și mici întâmplări cu anonimi de pe stradă, să devină tot mai popular și să atragă atenția companiilor și organizațiilor care au puterea materială de a îl susține, nu pentru că ar vrea ei o sursă suplimentară de venituri, ci ca să poată să investească în aparatură mai bună, în promovarea proiectului în rețelele sociale și, de ce nu, în transformarea acestuia într-o sursă cotidiană de inspirație și energie pentru Oamenii din Transilvania.

Am scris acest articol cu convingerea că avem cu toții nevoie ca acest proiect și multe altele similare să aibă succes, popularitate, coerență și viață lungă și cu speranța că voi ajunge cu acest mesaj la ochii, inima și mintea unor oameni care înțeleg rostul și importanța contribuției fiecăruia în construirea unui sistem de valori și de repere personale care să ne ajute să ne reîndrăgostim de oamenii din cea mai frumoasă și binecuvântată regiune din țara asta. Dacă ai idei, încurajări sau mici resurse cu care poți pune umărul la proiectul lor, dă-le un mesaj și nu uita de un Like + Follow.

***

Discutând cu cei doi oameni Albi despre proiectul lor și cum putem să facem să îl creștem sănătos și puternic, mă gândeam care sunt companiile care pot și ar trebui să contribuie la ideea asta, cu resurse care pentru ele ar fi insignifiante, dar care pentru proiect ar fi fantastic de binevenite.

Pentru că vorbim de oameni din Transilvania, primul nume care mi-a venit în minte este, evident, cel al unei bănci. Ce frumos ar fi, mă gîndeam eu, ca și client al băncii, ca instituția asta să înțeleagă importanța unui astfel de demers și să își facă un obicei din sprijinirea unei adevărate culturi a inițiativei, a spiritului civic, a modelelor umane de valoare pentru comunitate.

Mda, ar fi tare frumos. Până una-alta, banca de care povestesc (și despre care am mai scris și bune, dar și rele) a anunțat că va cheltui 600.000 de euro ca să își pună numele pe niște ziduri. Da, așa s-au gândit oamenii băncii care cică este a oamenilor întreprinzători: decât să investească în oameni și în proiecte care schimbă societatea în bine, mai bine finanțează cu o sumă scandaloasă o clădire care, fiind unică și foarte căutată în România, ar trebui să fie ea în sine profitabilă, dar nu are șansa asta fiindcă, nu-i așa, e gestionată de o administrație publică.

E probabil o nouă formă de anti-haiducie, versiunea bancară: facem bani din mediul privat, luăm profit de la mediul antreprenorial, dar dăm banii cu nemiluita statului român, fiindcă, nu-i așa, statul român este cel mai capabil sac fără fund pe care îl avem și trebuie ajutat să promoveze în continuare incompetența, pilele și managementul iresponsabil.

Distribuie articolul
Doru Șupeală
Doru Șupeală
Articole: 501

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *