Există foarte multe beneficii pe care le poți oferi angajaților din compania ta ca o formă de recunoaștere pentru munca lor, dar evenimentele din ultimii doi ani au scos în evidență un câștigător detașat: accesul la servicii medicale, mai ales sub formă de abonament.
Iar adoptarea acestui tip de beneficiu non-salarial nu doar că te ajută să menții echipa sănătoasă și loială și să asiguri un nivel înalt de productivitate, ci chiar și să faci economii însemnate, pe termen lung.
Dincolo de standardul impus de companiile multinaționale, care au adoptat abonamentele medicale de mulți ani, tot mai mulți angajatori locali, chiar și cei de dimensiuni mici, oferă oamenilor lor beneficii constând în abonamente medicale. Asta chiar și dacă nu există o obligație legală de a face acest lucru.
În ultimul an, discutând cu antreprenorii și managerii în evenimentele educaționale și proiectele de consultanță pe care le organizez, am observat tot mai multe companii românești de dimensiuni mici și medii care oferă abonamente de sănătate pentru angajați și știu că tot mai multe cercetează la acest moment oportunitățile în această direcție.
Este un semn că ne facem bine, în sensul că ne conectăm tot mai mult la normalitatea afacerilor din țările cu economii performante și adoptăm practici și mentalități care ne fac mai capabili de performanță la nivel internațional.
Oare de ce tot mai mulți angajatori își protejează angajații prin abonamente medicale, chiar dacă nu sunt obligați legal? Răspunsul este simplu: pentru că este mai bine pentru oamenii și echipele lor, dar este mai bine și pentru organizație. Adică e mai profitabil așa.
Cum adică este mai profitabil? Hai să facem mai întâi o mică paranteză și să vorbim despre două cuvinte tot mai specifice vocabularului managerilor, în ultima perioadă: „absenteism”, care deja a căpătat notorietate în câmpul resurselor umane, și „prezenteism”, un cuvânt ceva mai nou, care ne face să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă.
Absenteismul (definit în DEX ca „absență frecventă și nemotivată dintr-un loc de muncă”) îl cunoaștem deja – se referă la acea situație în care angajații nu se prezintă la serviciu conform orarului agreat și fac acest lucru sistematic, nu doar o singură dată, strict accidental.
Cauzele sunt diverse: de multe ori, oamenii nu se simt bine, fiind marcați de niște suferințe medicale netratate corect sau la timp. Dar mai apar și alte situații, de exemplu oamenii preferă să se ocupe de treburile sezoniere din gospodărie și agricultură și privesc relația cu angajatorul ca pe ceva secundar ca importanță sau, de multe ori, din cauza unor obiceiuri mai puțin sănătoase (consum exagerat de alcool, nerespectarea unui program de odihnă etc.) sau a unui calendar personal foarte dezorganizat, uită să se trezească pentru a ajunge la timp la muncă.
Prezenteismul este un fenomen despre care am început să vorbim mult mai recent, deși studiile arată că durează de foarte multă vreme: reprezintă acele situații când oamenii se prezintă la serviciu, dar sunt absolut neproductivi, neimplicați, neatenți, incapabili să dea randament, și toate acestea pentru că au o suferință de ordin medical neidentificată oficial și netratată corespunzător.
De la o simplă migrenă care nu te lasă să te concentrezi, până la dureri resimțite în anumite zone ale corpului și ignorate pe principiul „duc boala pe picioare”. Astfel, acest fenomen afectează direct productivitatea individuală și implică și efecte negative semnificative asupra eficienței și motivației colegilor, echipelor și departamentelor.
Influențate atât de absenteism, cât și de prezenteism, operațiunile curente ale organizațiilor suferă în privința productivității, iar abordarea superficială sau ignorarea acestor teme creează un impact major asupra rezultatelor pe termen lung al afacerilor. De aceea, abordarea strategică a sănătății angajaților și oferirea de beneficii precum abonamentele medicale pot susține dezvoltarea sănătoasă a organizației și, implicit, menținerea unei sănătăți bune a oamenilor din echipă, pe termen lung.
Prin pachetele de servicii medicale incluse, abonamentele reprezintă un instrument de monitorizare a sănătății, facilitând accesul la sute de consultații, analize și servicii de imagistică, cu ajutorul cărora pot fi descoperite la timp și tratate într-un stadiu cât mai incipient eventualele probleme de sănătate. Iată care sunt principalele avantaje strategice pe care le aduc abonamentele medicale:
1. Creșterea productivității
Starea de sănătate a angajaților este strâns legată de productivitatea unui business.
Datele unui raport de cercetare realizat de MedLife arată că o companie cu 3.000 de angajați poate pierde, în medie, în fiecare an, până la 4 milioane de euro pe concedii medicale, spitalizări, lipsă de productivitate și eficiență. Printr-un management eficient al sănătății angajaților, organizația poate economisi un procent important din aceste costuri.
Studii numeroase aplicate în cele mai performante economii din lume arată că angajații care acordă prioritate îngrijirii preventive, cum ar fi controalele regulate, sunt implicit mai performanți la locul de muncă. Acest avantaj se va traduce în productivitatea angajaților tăi, atingerea obiectivelor setate, și, la un nivel macro, un comportament preventiv are un impact pozitiv și în economia țării.
2. Beneficiile de sănătate creează loialitate
Potrivit cercetărilor de piață realizate la nivel global de platforma Glassdoor, angajații consideră că serviciile medicale facilitate de către angajator sunt, de departe, cel mai important beneficiu extra-salarial pe care îl primesc de la companiile pentru care lucrează. Ultimii ani au arătat că și în România abonamentele reprezintă cel mai apreciat beneficiu salarial non-cash, după bonurile de masă.
Dacă beneficiile de sănătate sunt o prioritate de top pentru angajații tăi, ar trebui să fie o prioritate de top pentru tine. Acest pas poate ajuta la atractivitate și calitate în recrutare și diferențiere în piață, dar îi și convinge pe oamenii valoroși să-ți rămână alături pe termen lung.
3. Economisești bani în cel puțin două moduri
Angajatorii care se preocupă în mod activ de sănătatea angajaților fac și economii financiare semnificative, din cel puțin două perspective: operațional și fiscal-legal. Din punct de vedere operațional, pentru că o forță de muncă sănătoasă și capabilă să se concentreze 100% la sarcinile de lucru este mai productivă, mai eficientă și mai motivată, iar rezultatele se văd în activitatea de fiecare zi.
Din punct de vedere fiscal-legal, statul a introdus o serie de facilități fiscale pentru a încuraja acordarea acestui beneficiu. Astfel, din 2017, abonamentele medicale sunt deductibile pentru angajator, în limita a 400 de euro pe an.
4. Angajații adoptă un comportament preventiv și au acces la o rețea națională de unități medicale
Accesul la servicii de prevenție, într-un sistem medical performant, ajută la depistarea timpurie a problemelor medicale și crește eficiența soluționării eventualelor probleme, cu un cost financiar și emoțional mai redus.
Abonamentele facilitează accesul gratuit sau cu discount la numeroase servicii medicale, de la consultații la analize de laborator sau servicii de imagistică, precum CT, RMN, ecografii și altele. Spre exemplu, cu ajutorul abonamentelor medicale MedLife pe care companiile le oferă angajaților, aceștia pot accesa un adevărat ecosistem medical național cu aproape 700 de unități, proprii și partenere.
Cu ajutorul medicilor, asistenților și infirmierilor care au grijă de ei, angajații tăi pot depista și trata la timp o eventuală problemă de sănătate, creând o legătura cu medicul specialist.
5. E simplu și ușor să alegi varianta cea mai potrivită pentru oamenii tăi
În calitate de angajator, e natural să îți dorești ca angajații să se concentreze pe a fi cei mai productivi și motivați la locul de muncă. Îngrijorarea cu privire la starea de sănătate le consumă energia și timpul. Gestionează această situație diferit, empatic și eficient – și vei avea doar de câștigat, atât în ce ține de cheltuielile directe, cât și de cele indirecte (și extrem de importante azi!), de reputație și loialitate.
Odată ce ai luat decizia de a oferi un abonament medical angajaților tăi, poți opta pentru pachetele deja configurate de operatorii medicali sau poți solicita personalizarea pachetului în funcție de nevoile tale. În ambele situații, vei sta de vorbă cu un consultant, care te va ajuta să iei cea mai bună decizie pentru echipa și organizația ta.
MedLife pune la dispoziția companiilor 4 pachete pentru organizații cu peste 50 de angajați și alte 3 opțiuni pentru IMM-uri, respectiv companiile cu până în 50 de angajați. Poți afla mai multe detalii aici: https://www.medlife.ro/servicii-companii
***
Mai am doar o întrebare, la final, pentru tine: Acum, că ai înțeles ce sunt absenteismul și prezenteismul, care fenomen dintre cele două crezi că este mai dăunător pentru afacerea ta, pe termen lung?
***
Am pus conținutul acestui articol și într-un video din seria ”Make It Work”, o linie nouă de conținut pe care o realizez împreună cu echipa proiectului Hacking Work. Las acest video aici, cu invitația de a îl comenta și de a îl trimite și către colegii sau prietenii tăi, dacă vei considera că este oportun.
Mulțumesc.