Imaginea de mai jos face parte dintr-un pliant publicitar distribuit chiar zilele acestea, aparținând uneia dintre rețelele comerciale internaționale care operează în România. Produsul din imagine se numește, așa cum puteți constata, Scaun Directorial, este o chinezărie ordinară care costă (preț de promoție) aproape 90 de lei și poate susține fundulețul suplu al unui director din România aflat într-o excelentă formă sportivă, având greutatea maximă de 85 de kilograme.
Ca să pricepem în ce hal se face încă la noi comunicarea comercială trebuie să răspundem doar la două întrebări: 1 – câți directori (orice fel de directori) din România ar fi dispuși să lucreze 8-10 ore pe zi așezați în taburetul ăsta rotativ și 2 – de câți ani credeți că această îmbinare de placaj, plastic și mușama este prezentată sub această denumire rizibilă în aproape toate rețelele comerciale de la noi?
Am întrebat acum mulți ani managerul de marketing al unei rețele comerciale de ce naiba nu schimbă numele acestui produs, ca să evite penibilul situației. Mi-a răspuns că aceasta este denumirea sub care este livrat produsul de la importator și că schimbarea numelui ar trebui să fie decizia oamenilor de la achiziții, cândva persoane normale la cap, devenite în timp niște roboței abrutizați de Excel, contabilitate și gestiunea stocurilor.
Comercianții care lasă namingul pe seama târgoveților automatizați de la achiziții merită să aibă niște directori care să locuiască în astfel de scaune. Iar companiile care dețin astfel de piese de mobilier în propriile birouri să nu se mai întrebe de ce naiba performanțele lor de business seamănă de la un an la altul cu un scaun moale și urât mirositor.
