Auzim în continuare foarte frecvent firme și manageri care se lamentează că nu găsesc oameni să îi angajeze în România. Ba se plâng că nu sunt suficienți candidați pentru posturile libere pe care le scot în piața muncii, ba se smiorcăie că doritorii de muncă pe care reușesc să îi angajeze nu sunt suficient de bine pregătiți.
Managerii care se plâng că nu găsesc angajați sunt incompetenți, mincinoși sau inconștienți
Am mai spus lucrul acesta, dar simt nevoia să-l repet: managerii care se plâng că nu găsesc oameni care să muncească în companiile lor sunt ori incompetenți, ori mincinoși, ori inconștienți. Și cu siguranță sunt foarte aroganți și nu iau în calcul în niciun moment ipoteza că problema ar putea fi chiar în modul în care ei, conducătorii, înțeleg să își facă treaba.
Chiar nu mai sunt oameni care să vrea să muncească în România sau mai degrabă oamenii există, dar angajatorii nu se dovedesc prea pricepuți pentru a-i convinge să se angajeze și mai ales pentru a-i păstra angajați și motivați?
Un studiu publicat recent de compania de consultanță Deloitte arată că mai mult de o treime din companiile din România (mai precis 35%) nu reușesc să găsească suficienți angajați, iar 41% dintre ele se confruntă cu un deficit de competențe necesare pentru a satisface cerințele actuale de business.
Angajatorii români, surprinși că oamenii au pretenția de a primi salarii decente
Tot recent, la una dintre conferințele mediului de afaceri specializat în comerț, un domn care conduce filiala din România a unui mare lanț de magazine de articole sportive a declarat că în cele peste 50 de magazine pe care le are în România fluctuația de personal este de 100%. Cu alte cuvinte, firma are aproape 600 de angajați, dar în fiecare an înregistrează aproape 600 de demisii și este nevoită să angajeze alte 600 de persoane noi.
Domnul director al lanțului de magazine s-a exprimat exact așa, citez literă cu literă declarația dânsului publicată de un portal de știri economice: „Nu apucăm nici să-i învățăm ceva. Pleacă pentru că, pentru ei, este doar o etapă din viața lor, o trambulină pentru alte oportunități. Nimeni nu mai vrea să rămână acolo (ca vînzător) 10 ani, ceea ce nu se întâmplă în alte țări. Acolo vor să rămână în pozițiile acestea pentru că au o viață decentă”, am încheiat citatul.
Ați auzit bine: domnul director este surprins că angajații din magazinele pe care le conduce în România pleacă spre alte joburi și nu vor să mai rămână ca vânzători pe termen lung, ca în alte țări, fiindcă acolo, în străinătate, au o viață decentă, ceea ce în România, cu salariile pe care angajatorul le oferă, oamenii nu pot avea, nu pot trăi decent. Cu alte cuvinte, domnul director este șocat că oamenii au pretenția de a primi salarii decente, cum primesc angajații acelorași magazine, în alte țări.
Mie declarația domnului director îmi apare ca un autodenunț: practic, dânsul spune public că este ori incompetent, ori inconștient. Ori amândouă, deodată. Să dai vina pe angajați că nu îți sunt loiali de vreme ce tu îi plătești mizerabil este dovada unei iresponsabilități arogante cum rar poți întâlni. Reiese foarte limpede din spusele managerului că oameni dornici să muncească s-ar găsi, dar nu se găsește bunul simț care să le spună directorilor cum să își formuleze ofertele de angajare și mai ales de salarizare.
Oamenii peste 40 de ani reprezintă disponibilul din piața muncii
Poate că este momentul oportun să ne uităm și la cifrele extrem de relevante pe care le-a evocat sociologul Barbu Mateescu într-un episod de podcast Hacking Work pe care l-am realizat recent: pentru fiecare tânăr de 19 ani, în România avem doi oameni cu vârsta de 38 de ani și trei persoane cu vârsta de 57 de ani. Cu alte cuvinte, din cauze demografice, avem puțini tineri disponibili pentru piața muncii, dar avem mult mai mulți oameni de vârstă medie și incredibil de mulți oameni ajunși la maturitate. Din păcate, angajatorii îi ignoră sau ocolesc voit pe cei cu vârste mai mari, greu de explicat de ce.
În același timp, o statistică Eurostat pe care am mai prezentat-o în newsletterul Hacking Work și în emisiunile noastre de la radio arată că doar 18% dintre angajatorii din România investesc măcar un leu în programe de calificare, recalificare sau pregătire profesională pentru angajați. Suntem și la acest criteriu ultimii din Europa, iar în țările normale la cap peste 80% dintre angajatori sunt conștienți și fac investiții în oamenii lor, ajutându-i să învețe pentru a fi mai competenți și mai performanți.
Competența, elementul care le lipsește multor manageri
Ca să concluzionăm: avem mulți oameni care vor să muncească în România, mai ales din cei maturi, dar angajatorii nu prea înțeleg că e nevoie să investească în programe de calificare și mai ales nu prea sunt dispuși să le dea oamenilor salarii decente, care să acopere costurile tot mai mari ale traiului în 2023.
Cu o ipocrizie greu de explicat, managerii de companii refuză să își adapteze strategia și oferta la condițiile pieței muncii de astăzi. Și preferă să se smiorcăie că românii sunt puturoși și nu vor să muncească sau să fie loiali unor angajatori care nu dau nici doi bani pe oamenii de la care așteaptă să le facă munca. Am mai spus-o, dar cred că trebuie să repet: e urgentă nevoie de mai multă competență și de mai mult bun simț la etajele superioare ale companiilor, acolo unde plutesc în inconștiență acești manageri.
***
Poți asculta informațiile din articol în acest episod al emisiunii Hacking Work Radio disponibil pe Spotify și Apple Podcasts.
Mai mult, ne poți asculta săptămânal la radio în fiecare marți, miercuri și joi la ora 10:20 la Radio România Cultural și la 07:20 la Radio România Cluj.
***
Acest articol vă este oferit de Blankfactor, lider global în inovație digitală pentru fintech-uri și procesatori de plăți.
Companie americană cu prezență globală, Blankfactor își construiește o echipă puternică de inginerie software în România, având birouri în București, Cluj și Brașov și colaborând cu profesioniști de top din întreaga țară.
***
Imagine generată cu Dall-e.
Anul asta a fost f dificil pe piata muncii.
Angajatorii efectiv nu vor sa plateasca.
Exemplu concret: primesc o oferta initiala sub ceea ce cerusem, refuz, avem o alta discutie, le spun ca si daca adauga pana la x lei tot este sub ceea ce am eu la actualul angajator, imi fac a doua oferta cu fix x lei, refuz, au jobul deschis si acum – 8 luni mai tarziu.
Intre timp, acel workload aferent pozitiilor deschise luni de zile catre un an este distribuit catre angajatii curenti.
Fara suparare, dar la ce preturi sunt in acest moment in Romania, nu e mare mirarea ca se cer salarii mai mari. Sa nu mai adaug aici „bombele fiscale” ale anului 2023.
De 6 ani si jumatate, lucrez la aceeasi firma (privata, nu de stat).
La angajare, solicitarea a fost pentru ” inginer vanzari”. La interviu, discutiile au fost doar despre activitatea, abilitatile pentru vanzari si salar. Toate bune si frumoase, pana la semnarea contractului si inceperea activitatii. Si apoi, au inceput sa apara acte aditionale cu diverse surprize… Ca trebuie sa ma ocup si de achizitii, licitatii, avizari sanitare, avizari tehnice, intocmirea documentatiilor tehnice suport (intocmirea fiselor tehnice, scheme de proces, fise cu date de securitate, etc). Expertiza mi se cere, dar nu am fost nici macar la un curs/ o instruire.
Si „managerii” se mira ca, tinerii nu stau mult la un loc de munca… Felicitari lor ca nu se lasa calcati in picioare, asa cum o fac multi dintre cei trecuti de 45 de ani.
Si la fiecare act adițional ai semnat ca primarul ? Odată cu responsabilitățile suplimentare trebuia sa vina și remunerația corespunzătoare ! Actul adițional presupune acordul ambelor părți.