Cel mai bun sfat/îndemn/obiectiv pentru un marketer în 2015? Cred că putem să îl preluăm cu toată încrederea de la Martin Lindstrom, care o spune direct: culcă-te cu clienții/consumatorii tăi.
Nu, nu în sensul strict erotic, ci în sensul economic, comportamental și relațional al expresiei. Martin spune că atunci când petreci minim 24 de ore legate alături de unul sau mai mulți dintre consumatorii pe care îi țintești, în casele lor, în dormitorul, sufrageria și bucătăria lor, la ei la serviciu, la cumpărături, la grădinița sau școala unde își duc copiii, afli și înveți de zece ori mai multe lucruri utile decât dintr-o cercetare de piață sau dintr-un studiu cantitativ. Și îi sfătuiește chiar și pe cei mai scorțoși CEO să își facă vreme măcar zi pe an să procedezela un foarte util downshifting și să coboare cu picioarele pe pământ, acolo unde trăiesc muritorii care îi plătesc salariul ăla cu (prea) multe zerouri.
Dacă aveți vreme și chef, anul acesta, să aflați sau să înțelegeți multe lucruri istețe, luați cărțile lui Lindstrom (Buyology, Branduri Senzoriale, Brand Sense, Brandwashed). O să vă bucurați de ideile adunate de el și de stilul lui antrenant, prietenos și dinamic.