În ciuda trecutului său pesedist și a calității de principal ideolog și strateg al guvernului condus de condamnatul penal cu executare Adrian Năstase, dar și în ciuda recentelor dezvăluiri despre relațiile privilegiate și destul de dubioase pe care le-a avut (și le are?) cu vârfurile SRI, eu sunt un admirator declarat al domnului Vasile Dâncu. În calitatea sa de intelectual veritabil, de strateg priceput, de manager pragmatic și model de leadership, dar și de foarte bun cunoscător al profilului detaliat al poporului român, astăzi.
Citesc fiecare ediție a revistei Sinteza, cu multă plăcere, cu mare atenție și cu considerația binemeritată. Domnul Dâncu a creat publicația, a adunat o echipă senzațională acolo și o ghidează intelectual spre un conținut extrem de valoros, în care orice guvern și partid responsabil (nu avem, asta e altă discuție) poate regăsi, expuse în detaliu și cu seturi de soluții bine determinate, toate marile probleme ale României, ca țară și națiune.
Fiecare din edițiile Sintezei este construită pe un studiu sociologic bine structurat și aplicat la zilele noastre, realizat de IRES, care returnează nu doar o imagine foarte clară a actualității, ci expune și evoluția istorică a unor parametri esențiali și anticipează evoluțiile posibile ale fiecărei teme.
Ca politician sau lider de comunitate, trebuie doar să îți dorești să înțelegi ce se întâmplă cu țara și poporul ăsta, să vrei să știi concret ce le trece românilor prin cap și cum le poți vorbi astfel încât să îi convingi și mobilizezi în a își construi un viitor mai strălucit decât mizeria de azi. Restul găsești în revista aceasta.
Iei Sinteza, eventual ceri ajutorul unuia dintre analiștii de la IRES și treaba trebuie să devină foarte simplă mai departe. Problema e că nivelul intelectual al liderilor politici și administrativi actuali este atât de jos, încât cei mai mulți dintre ei ar putea folosi Sinteza doar ca suport pentru a felia parizerul pe care îl consumă cu poftă încă de când se chinuiau să ia nota 5 la școala profesională, cursul seral.
Acestea fiind spuse, am fost foarte neplăcut surprins de o postare recentă de pe Facebook a domnului Vasile Dâncu, preluată rapid și de postul de televiziune Digi24 și împrăștiată apoi de multe relee din rețelele sociale. M-au deranjat la această postare populismul, tonul funariot-naționalist, autovictimizarea și ignorarea voită a informației din sfera businessului sportiv, lucruri pe care nu le așteptam de la un intelectual pragmatic și serios, precum domnul Dâncu.
Scriu acest articol nu pentru că mi s-ar părea interesant ori util să intru în dispute intelectuale cu domnul Dâncu (mă consider mult sub nivelul expertizei dânsului), ci pentru că, în calitate de viețuitor în lumea marketingului și comunicării, cred că poate fi util cititorilor blogului meu să explic situația lipsei temporare a sponsorului tehnic al Simonei Halep în mod pragmatic, sec, simplu, fără efuziuni patriotice și izbucniri emoționale inadecvate.
Să vedem ce a scris domnul Dâncu acum două zile, pe Facebook:
Un pic de demnitate, un pic de efort si un proiect de CENTENAR.
De cateva saptamani ne tânguim că Simona nu a primit 2 milioane de la Addidas. Ce nedreptate, ce jignire pentru marea noastră campioană! In fiecare zi se inventează o stire ca, in fine, Simona s-a razbunat, marele sponsor este la ușă. Ultima declaratie a venit de la Victor Hănescu ”romanii sunt marginalizati”, povestind astfel si experienta personala. Cred ca este umilitor și pentru marea nostra campioana, iar această discutie penibila nu duce la nimic.
Atît de mult ne place să ne victimizăm că nimeni nu a venit cu un proiect simplu, usor de realizat, un proiect de solidaritate si actiune colectivă. Sa facem o coletă publică pentru Simona, am putea aduna, in cateva zile, donand fiecare fan cate putin, mai multe milioane de euro pentru a fi noi, poporul roman, sponsorul acestei fete care aduce imagine buna Romaniei și mare bucurie fiecăruia dintre iubitorii sportului.
Daca cei 3 milioane de telespectatori romani de la finala recenta ar da cate un singur euro am putea scrie noi pe tricoul Simonei orice vrem. Poate SIMONA de Romania, sau Romania 100 de ani, am putea pune stema sau drapelul. Spun asta pentru ca Romania nu a participat cu nimic la formarea sportivei, sau cu foarte putin, familia ei a dus greul. Ar fi singura sportiva sponsorizata de tara ei, am castiga atentie si notorietate in anul Centenarului. Am putea sa platim chiar de la bugetul statului, pentru ca ar fi cel mai mare impact pentru brandul de tara. Trecem la actiune? Terminam cu jalea mioritică? Mai cersim un contract de sponsorizare sau deschide Federatia romana de tenis un cont pentru donatii?
Later edit. 1. Acest text as ruga fie citit fara confuzia ca as fi politician pesedist.Nu mai sunt de mult timp si nu exprim un punct de vedere politic 2) Este un experiment de dialog pe o tema de interes comun si nu este o propunere de chetă. Testează explicit si posibilitatea de a face publicitate pentru bradul de tara, din bugetul de stat, prin intermediul eroilor nostri din sport sau cultura 3) O sa public concluziile si statistica reactiilor, precum si analiza interactiunilor dintre noi sau a noastra cu subiectul pus in discutie. Va multumesc!
Imediat după această postare și preluarea ei de către Digi24, rețelele sociale s-au umplut de inițiative, serioase sau doar bășcălioase, de adunare de fonduri pentru a broda patriotic pe pieptul sportivei numele țării, logoul cu aniversarea de 100 de ani, frunza turistică a Elenei Udrea, marca auto națională sau ”puieMSD” ori chiar ”josDragnea” (desigur, cu bani luați de la Soroș).
În primul rând, să menționăm că Simona Halep a purtat la Australian Open un echipament no-name, fiindcă așa spun regulile circuitului WTA, atunci când nu ai un sponsor tehnic. Pentru afișarea semnelor distinctive ale sponsorului tehnic, regulile de prezentare, poziționare și dimensionare sunt și ele foarte stricte și bine delimitate, circuitul profesionist de tenis și partenerii săi de mediatizare urmărind să evite aglomerarea de simboluri publicitare sau bombardarea publicului cu prea multe mesaje de branding.
Regulile WTA spun foarte clar că pe echipamentul sportivului poate să apară doar identitatea vizuală a sponsorului tehnic, care nu poate fi decât un producător de echipamente sportive cu o bună notorietate și reputație, cu care competiția sportivă este compatibilă și cu care îi folosește o asociere de imagine. Așa că, oricâți bani ar fi strâns patrioții lui pește prăjit, pe tricoul și pe șapca Simonei nu ar fi putut apărea nici numele țării, nici sigla aniversării de 100 de ani, nici urările de bine la adresa lui Dragnea. Asta pentru că ăia, acolo în lumea civilizată sunt oameni normali la cap, nu iau decizii doar când au febră și agonizează și nu lasă sportivii să poarte tot soiul de măscări scrise pe tricouri, că e circuitul WTA, nu circul Globus.
În al doilea rând, hai să pricepem cum este cu valoarea contractelor și care este scopul plasării acelor elemente de identitate vizuală ale sponsorului pe echipamentul sportivului. Marii producători și comercianți de echipament sportiv folosesc vedetele (sportivi, artiști, diverși nebuni cu notorietate) ca și endorseri, pentru a influența direct comportamentul de consum al publicului larg. Mizând pe puterea de influență și convingere a celebrității, se presupune că, la achiziția unui echipament sportiv, oamenii vor alege marca asociată cu sportivii sau artiștii pe care acele persoane le admiră sau le urmăresc în viața publică.
Valoarea contractului de sponsorizare dintre Adidas și Simona nu s-a stabilit așa, aleatoriu, nu a fost extrasă dintr-un bol cu lozuri, nu s-a jucat la ruletă și nici nu a rezultat în urma unei dezbateri la aprozar. Există o sumedenie de parametri de măsurare a impactului direct în vânzări pe care îl are, pentru o marcă de comerț, asocierea cu o celebritate. Vă amintiți că, special pentru Simona, a fost creat un model de tricou (nu foarte inspirat și atrăgător ca design, dar asta e altă discuție), numit ”Jalapeno”?
Ei bine, cifrele de vânzări ale acelui model, agregate cu măsurători precise și complexe ale numărului de apariții ale Simonei pe canalele mediatice din întreaga lume (direct proporționale cu performanțele sale sportive, desigur) și cu cercetările de marketing derulate de către companie, au indicat că parteneriatul cu Simona generează o anumită cifră de afaceri pentru Adidas. Una nu foarte convingătoare, de vreme ce, chiar dacă era numărul 1 mondial, Simona nu a primit o ofertă mult îmbunătățită față de contractul anterior.
Să fim bine înțeleși: poziția de lider în clasamentul mondial nu este, ea în sine, o garanție a succesului de piață pentru partenerii de publicitate pe care îi endorsezi. E nevoie de mai mult decât atât, iar Simona își face foarte bine treaba pe teren, în viața sportivă, dar nu punctează absolut deloc (și bravo ei pentru asta!) în acoperirea mediatică de tip tabloid, adică nu generează conținut interesant pentru presa colaterală celei sportive. Simona este o fată decentă, cuminte și cu bun simț, care nu își expune viața privată, nu reprezintă un subiect de bârfe pentru coafeze, deci nu oferă sponsorului o expunere mediatică suplimentară celei clasice, strict în competiții și în momentele oficiale.
Mai mult decât atât, negenerând controverse și nedând naștere unor povești siropoase și emoționale, Simonei îi este greu să devină simpatică unui număr mai mare de spectatori decât cel compus de milioanele de români. Noi ținem cu ea și îi urmărim evoluțiile fiindcă e de-a noastră, dar de ce i-ar deveni fani polonezii, neozeelandezii sau canadienii? Nu le spune nimic special, în afară de multă muncă, seriozitate și efort, ceea ce regăsim la toate jucătoarele de top. Așadar, dimensiunea mulțimii de suporteri este și ea relevantă, iar noi, ca fani ai Simonei, nu suntem suficient de mulți pentru a fi prețuiți mai bine de Adidas când face oferta de sponsorizare.
Oamenii de la acea firmă nu au nimic personal cu fata noastră, nici cu românii în general, în afară de faptul evident că nu suntem cea mai bună clientelă pentru ei. Românul majoritar își cumpără ”trelingul” de la second hand, chestie care nu aduce încasări pentru Adidas, iar magazinele de la noi sunt încă pline de marfă de contrabandă, adusă din Turcia și China, care piratează mărcile de renume. Ca să fie foarte clar, nu Adidas discriminează sportivii români, oferindu-le sume mai mici decât cele ”meritate”, ci noi producem așa-zisa ”marginalizare” a sportivilor noștri, pentru că noi cumpărăm de la second-hand sau marfă pirat.
Să reglăm acum și problema populismului și fanfaronadei naționaliste: veșnic popor al formelor fără fond, ne declarăm dispuși să facem eforturi financiare majore (să adunăm niște milioane de euro din donații) doar pentru a ne scrijeli numele pe un suport cu mare expunere mediatică. Singura logică a acestei inițiative este orgoliul prostesc, fudulia, nevoia de a ne arăta mușchii spre o audiență căreia puțin îi pasă de prostiile care ne vâjâie prin tărtăcuțe.
Trecând peste faptul că nu s-ar fi putut vreodată să scriem România pe tricoul de la Australian Open al Simonei, să ne întrebăm: la ce naiba ne-ar fi folosit? Ce am fi obținut? Ce am fi dovedit și cui? Ce profit concret am fi avut noi, ca popor, dacă ne scriam numele pe bluza și șapca Simonei? Nu realizăm că, de fapt, am fi produs doar o depreciere a valorii percepute a sportivei, evidențiind faptul că nu are un sponsor de echipament sportiv?
Suntem țara cu zero kilometri de autostradă, zero spitale noi, zero școli noi, mii de școli și milioane de case cu buda în curte, țara unde se moare pe capete din lipsa unor medicamente elementare, țara din care fug specialiștii din cauza dictaturii mediocrității și a ”majorărilor” de salarii ale Olguței, dar singura și marea noastră problemă e că Adidas s-a târguit cu fata noastră și nu a vrut să îi acorde o mărire de contract, așa cum noi, ca popor specialist de top în marketing, am calculat că merită. ȘI ne grăbim să strângem bani ca să îi punem pe ăia la punct, de parcă ălora le-ar păsa de prostiile din capul nostru.
Adunăm prea puțini bani din donații pentru cauzele umanitare, pentru proiectele sociale sau educaționale ale organizațiilor neguvernamentale credibile și pentru salvarea unor monumente sau conservarea unor idei și principii, ca să începem să batem toba naționalist-populistă pe o temă și neproductivă, și cumplit de demagogică. Să nu mai vorbim că, în textul domnului Dâncu, apare chiar ideea unor bani de la buget pentru o astfel de idee stupidă. Vai de noi.
Noroc că fata aia înțelege în ce lume se învârte, are minte în cap și nu încurajează prostiile naive ale fanilor ei. Simona va avea cât de curând un alt sponsor tehnic, rezultat în urma unor studii făcute de oameni care se pricep și a unor negocieri în care ea își va înțelege poziția și eficiența ca endorser. Important este ca noi să învățăm care ne este lungul nasului, să nu ne mai amestecăm în subiecte în care nu ne pricepem și să înțelegem că, înainte de a ne așeza mândri la aceeași masă cu granzii, e bine măcar să ne curățăm papucii de noroi, să ne spălăm pe față și pe mâini și să fim siguri că înțelegem și putem gânguri limba care se vorbește acolo.
