Singuri. Săraci. Rătăciți. Încotro?

Distribuie articolul

 

Câteva milioane de români au aflat de doar câteva zile că, undeva pe această planetă, ascuns de privirile mereu rătăcite ale mulțimii flămânde de nimicuri, a existat un ROMÂN excepțional.

Un cetățean cu adevărat onorabil, un simbol al modestiei și simplității creștine, al credinței, devotamentului și solemnității, o personalitate capabilă să scrie istorie la nevoie și să își apere țara, poporul și semenii în momente de răscruce, un individ care a fost crescut și educat pentru a își sluji națiunea și, simultan, pentru a servi ca reper moral și lider responsabil al acesteia.

A fost nevoie ca acest om să moară pentru ca adevărul istoric să ajungă, neîngrădit, necosmetizat și surprinzător, la o populație ținută în beznă de un sistem de valori înapoiat, superficial și anacronic, de o rețea de propagandă și intoxicare în care toți impostorii și bâlbâiții se autointitulează lideri de opinie și de un conglomerat politic majoritar analfabet, mafiot, rudimentar și infect.

Milioane de cetățeni au descoperit astfel că, dincolo de mocirla cotidiană, la mare distanță de mediocritatea, jegul și aroganța unei false elite preluate de la partidul comunist și Securitate și perpetuate de lipsa noastră de repere și principii, exista un suflet uriaș, o inimă devotată, un bărbat nedoborât de sutele de nemernicii cu care a fost lovit, un om cu o coloană vertebrală neîndoită de ticăloșiile contemporanilor, de pasiuni imbecile și lăcomii mărunte.

L-am avut printre noi pe cel care reprezenta garanția demnității, moralității, legalității, civilizației și apartenenței la lumea bună și liberă, dar nu am știut să îl recunoaștem, să îl înțelegem, să îl respectăm și să îl lăsăm să muncească pentru binele comun, care a fost mereu, așa cum mult prea târziu am înțeles, singura sa misiune și preocupare.

***

E dimineața de duminică, 17 decembrie 2017.

Suntem singuri acum. Săraci de speranță, pustii de morală și mai rătăciți ca niciodată.

***

Cel aflat dintotdeauna la dispoziția noastră și totodată mult deasupra tuturor ne privește acum, cu aceeași dragoste, dintr-o altă lume. Cu siguranță ne va veghea drumul cu aceeași bunătate paternă, ne va ierta mereu rătăcirea și va înălța întotdeauna o rugăciune la tăriile Cerului pentru gloata pestriță și abulică incapabilă să se adune, ca națiune.

De fiecare dată când soarele ne va zâmbi și va lumina aceste plaiuri, eu voi ști că Regele îl mângâie pe creștet, zâmbind amar, pe prostovanul răzgâiat care refuză să se maturizeze și să își învețe lecțiile și care se intitulează, mereu prea fudul, ”popor român”.

 

Aici, în praful uliței, în bătaia crivățului și printre băltoacele eternei noastre tranziții, va trebui totuși să ne găsim un drum.

Încotro se pot îndrepta acum privirile noastre avide de un semn, de o direcție, de o încurajare?

Unde și cum vom găsi noi acum reperele cu care să clădim o fundație pentru viitorul comun? Care sunt pilonii pe care ne putem ridica o casă sănătoasă, durabilă și primitoare, pe care să o putem numi patrie?

Cine sunt cei pe care îi vom putea considera modele, lideri, călăuze? Cum ne vom descoperi adevăratele priorități și valori, cum vom identifica personalitățile credibile, credincioase și generoase care să își asume cu adevărat ca misiune slujirea semenilor și sacrificiul individual spre binele unei națiuni?

 

Aș vrea să ne închipuim și să credem cu tărie că figura luminoasă a Regelui nostru a atins în zborul său soarele, s-a desfăcut în mii de sclipiri și s-a întors pe aceste meleaguri, sălășluind acum în sufletele și mințile celor mai frumoși, mai înțelepți, mai educați și mai generoși dintre noi.

 

Nu ne mai putem bucura acum de lumina și căldura chipului și gesturilor Regelui nostru, dar nu avem altă șansă de a rămâne în istorie și de a supraviețui întunericului de azi decât să ne străduim să o recompunem, din mii de piese mici, diferite, imperfecte și colțuroase.

Ne-am pierdut unicul și adevăratul lider, iar acum suntem obligați să căutăm, între semenii noștri, cu obstinație, cu încredere și cu multă răbdare și dragoste, o sumă consistentă de personalități demne, capabile, responsabile, generoase și luminoase, care să dețină fiecare, în proporții mai mici dar relevante, cât mai multe dintre atributele personalității unice de care ne-am despărțit ieri seară.

Nu vom mai avea vreodată un astfel de lider precum Regele, dar putem să compensăm lipsa lui trezindu-ne din beția dementă a ultimilor 70 de ani și punând mâna pe mătură ca să curățăm pegra insalubră care s-a cocoțat în fruntea treburilor țării precum scroafa în copac. Dar mai ales scoțând în față spiritele luminate, oamenii de calitate, figurile educate și evoluate capabile să își sacrifice timpul și energia și să devină slujitori umili și fideli ai unei națiuni pe care vor trebui să o reconstruiască.

Este de datoria fiecăruia dintre noi să îi căutăm, între cei din jurul nostru, pe cei mai buni, mai cinstiți, mai capabili, mai educați și mai generoși, să îi punem în lumină și în valoare, să îi rugăm să ne devină reprezentanți și să muncească pentru noi, să ne propună și să ne impună în mod inteligent și convingător idei, principii, valori, modele, repere și căi spre propria evoluție.

 

Cum de știu eu așa de sigur că există acești oameni? Am trei motive. Unu: întâlnesc tot mai des astfel de oameni în preumblările mele prin țară și citesc tot mai multe reportaje despre mulți oameni de felul acesta. Doi: suntem obligați să sperăm că există această resursă magnifică și că putem să o punem în valoare. Trei: poza de mai jos, care vorbește atât de clar despre un viitor mai frumos decât cel pe care poate îl merităm.

 

elev liceu sicriu Rege

 

Oamenii care ne pot scoate din beznă, ne pot arăta drumul corect și ne pot transforma într-o națiune civilizată sunt printre noi.

Cei mai mulți sunt modești, anonimi și îngropați în muncă, frâmîntați de dileme și mereu preocupați de propria evoluție. Nu s-au considerat niciodată suficient de pregătiți pentru vreo postură decizională și o demnitate publică și au stat mereu în umbră, reprimându-și orice formă de orgoliu și emfază.

Depinde doar de noi să îi descoperim și să le dăm încredere. Sunt cei care pot practica în mod real sacrificiul personal și își pot asuma forma supremă de evoluție a unui individ, aceea de servitor devotat și umil al semenilor lor.

Priviți acești oameni în ochi cu atenție, veți simți în privirea lor lumină, optimism și credință. Veți regăsi la ei strălucirea aceea unică, pe care o puteți observa și în acest portret de tinerețe al Regelui nostru.

 

Regele-MIhai

 

Mulțumesc Maiestate, pentru sacrificiul Tău de decenii, dar mai ales pentru lumina, decența și speranța dăruite acestui popor ieri, în ceasul cel din urmă.

Suntem mai săraci cu un om, dar mai bogați cu un Înger. Să facem lumină!

 

Distribuie articolul
Doru Șupeală
Doru Șupeală
Articole: 492

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.