Scrisoarea celor 30 de recturi

Distribuie articolul

 

Mafia troglodiților din PSD a mai comis una legendară la loteria ciolanelor din guvernul Dragnea3, astfel că portofoliul Educației Naționale urmează să ajungă la un personaj chiar mai sinistru, mai analfabet (dacă forțăm utilizarea gradului de comparație) și mai penibil decât predecesorul ”genunche”.

Nemulțumită că Abramburica Andronescu (o altă nenorocire managerială, capabilă însă de exprimare decentă în limba română) a rămas fără minister, tabăra învinsă s-a năpustit la televiziunile aparținătoare cu o înregistrare video care demonstrează fără putință de tăgadă că Valentin Popa, nominalizatul gloatei de infractori care a pus gheara pe țară, este cel mai elocvent exemplu de analfabet funcțional produs de magistralul nostru sistem de învățământ.

Imaginile televizate ilustrează pe deplin incultura, superficialitatea, impostura și pustiul intelectual cu care se prezintă la datorie sinistrul viitor ministru. Limba română îi este aproximativă și absolut indiferentă, erorile de vocabular sunt de nivelul manelismului timpuriu, dezacordurile bântuie întreg fluxul verbal al împricinatului, iar fudulia tipică parvenitului îmbuibat cățărat pe un loc care nu-i aparține de drept respiră din fiecare pixel de înregistrare.

Asta ne livrează partidul care își afișează tricolorul chiar și pe ușa de la budă, care râgâie zilnic patriotism și care nu ratează nicio ocazie de a se mândri că e român: decidenți care nu sunt capabili nici măcar să vorbească românește și care nu dau doi bani pe școală, pe competență și pe reguli.

Ca reacție la dezvăluirea rapidă și brutală a goliciunii și parazitismului impostorului pe care se străduiesc să ni-l bage pe gât drept tartor al învățământului, ghiolbanii lui Dragnea au încropit, în cel mai pur și zdruncinător stil al propagandei comuniste, o scrisoare de susținere a candidatului de ministru, semnată fără reținere de 30 de rectori de universități de mâna a doua, a treia și a patra din țară.

Cum naiba am ajuns aici? Cum Dumnezeu continuăm să ne afundăm entuziast în această mocirlă a imposturii, în vidul lipsei de moralitate și standarde? Cum de acceptă liderii formali ai instituțiilor care formează nivelul superior al sistemului național de educație să gireze cu semnătura lor un personaj cu evidente carențe de educație primară, incapabil să formuleze fraze fără să scoată câte o perlă pentru emisiunile de umor?

Răspunsul este simplu: acesta este astăzi adevăratul nivel al învățământului ”superior” românesc.

Rectorul Popa de la Suceava este doar unul dintre extrem de mulții exponenți ai așa-zisei elite academice a acestei țări. El reprezintă majoritatea, regula, ordinarul, ”normalitatea” unui sistem universitar bolnav, dement, inadaptat standardelor din lumea civilizată, totalmente deconectat de la modernitate și de la spiritul firesc al lumii științifice, un mecanism de parvenire paralel cu realitatea economică și profesională și dominat de o clică de șmecheri prefăcuți cu coate ascuțite și tupeu nemăsurat.

Prin complicitate, printr-o dictatură a mulțimii dependente de funcții și salarii și prin iresponsabilă auto-suficiență, această pegră de falși intelectuali a definit un set de standarde academice propriu, și-a construit un univers autonom în care valorile reale sunt foarte ușor înlocuite de pile, cunoștințe și relații, a decuplat cu bună știință sistemul universitar de la standardele academice internaționale și a tăiat fără milă firavele legături existente cu lumea universitară respectabilă, unde cunoașterea, cercetarea, pasiunea și valoarea profesională constituie repere fundamentale.

În majoritatea universităților de stat de la noi puterea de decizie aparține astăzi acestor clici de ”profesori” fabricați printr-un sistem de complicități, după reguli subiective și după standarde care nu au nicio acoperire în lumea reală. Așa-zisele lucrări științifice pe care și bazează ascensiunea sunt de cele mai multe ori plagiate ordinare, traduceri aproximative ale unor lucrări furate din străinătate, compilații de nimicuri pe care le plimbă și reciclează între ei și false tratate de moravuri ușoare în care își adresează reciproc lingușeli și pupincurisme, precum predecesoarele ”somități” și ”excelențe” luate de bolșevici de la coada vacii și transformate în șefi de catedră.

Desigur, există și excepții, oameni care își înțeleg menirea, care își fac misiunea cu dedicație, cu pasiune, cu înțelepciune și cu responsabilitate față de cei care le sunt clienți, studenții. Există profesori minunați, care pricep că se află acolo ca să ajute generațiile de puști care le ajung pe mână să dezvolte un set de cunoștințe și abilități și mai ales o mentalitate și o personalitate care să le dea șansa de a fi buni meseriași în viitor. Și care, în măsura posibilităților, se chinuie să păstreze învățământul românesc cât de cât sincronizat cu cel din lumea civilizată, acolo unde munca intelectuală, cercetarea științifică și colaborarea dintre universitate și mediul de afaceri generează progres și dezvoltare și fabrică profesioniști de reală valoare.

Aflați în evidentă minoritate, oamenii care au cu adevărat vocație, pricepere și dăruire pentru munca de profesor universitar sunt nevoiți să tacă și să înghită, să adopte o strategie de supraviețuire, să accepte compromisul scârbos al colaboraționismului cu majoritatea infectă a impostorilor, cu funcționărimea care se împopoțonează cu titluri care să le acopere nuditatea academică și impotența intelectuală. E o strategie de minimă rezistență, menită doar să salveze cât de puțin din ceea ce se numește cu adevărat spirit academic.

Spune-ți-mi măcar un ”rector” din lista celor 30 de lingăi care semnează rușinea aia de scrisoare care a lucrat vreodată în economia reală (aia privată, nu cea fictivă de partid și de stat), pe o poziție profesională corespunzătoare calificării sale. Nu există. Fiindcă specificul cretinoid al învățământului ”superior” românesc tocmai acesta este: transformă în elită științifică și formatori de profesioniști pe niște oameni care sunt total decuplați de realitatea economică și care trăiesc și se dezvoltă într-un mediu paralel, al hârtiilor prețioase, al maculaturii cu pretenții de operă științifică, al ”cercetării” fără obiect real, al lipsei celei mai elementare practici și actualizări profesionale.

Care este efectul direct al mediocrității, auto-suficienței și decuplării planificate și iresponsabile a învățământului superior de standardele academice internaționale? Simplu: avem nulități care fabrică nulitate, reprezentăm prin urmare o gigantică nulitate în piața reală a muncii. Nu este o noutate faptul că, după trei sau cinci ani de studii, absolvenții de facultăți de la noi dau cu capul de zidul economiei reale, descoperind că, practic, nu știu să facă nimic concret. S-au chinuit atâția ani să îngurgiteze și să memoreze informații depășite moral și să corespundă unor cerințe absurde și de multe ori înjositoare și  traumatizante, formulate de niște impostori iresponsabili, ca să descopere că mai nimic din ce au muncit în facultate nu îi ajută să câștige cinstit o pâine.

Dacă ieșim puțin din granițele țării, descoperim că absolvenții facultăților de la noi nu au nicio șansă concretă și tangibilă de acceptare și echivalare în piața internațională a muncii. Am cercetat anul trecut cu mare atenție piața muncii din țările puternice ale Europei și am descoperit că, atunci când îți alcătuiești un profil pe portalurile de resurse umane ale marilor companii internaționale și vrei să precizezi ce studii ai, în listele predefinite și extrem de populate cu universități din absolut toate țările Europei civilizate nu apare niciuna din România.

De fiecare dată când am încercat să îmi completez online CV-ul pentru un post la companii importante din Germania, Franța, Elveția, Austria, Olanda, Belgia, Luxemburg sau Marea Britanie, când am ajuns la capitolul ”universitate” a trebuit să aleg ”Other”. Nici măcar Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cea mai bine situată în topurile internaționale și, din fericire, absentă din această listă a rușinii celor 30, nu este considerată de vest-europeni o referință credibilă pentru candidatura la un loc de muncă. E o veste dură, dar aceasta este realitatea.

Și treaba asta funcționează nu doar la nivelul celor cu studii universitare. În ciuda pretinsei ”echivalări de standarde și diplome” cu care se fudulește învățământul românesc, cartoanele emise la noi nu au nicio valoare practică, reală. Formal, sunt acceptate și recunoscute, unele dintre ele, dar profesional ele nu reprezintă nimic, nu certifică pentru angajatori faptul că deținătorul deține cunoștințele și abilitățile necesare pentru a corespunde unei poziții în acea organizație. Toți românii care pleacă în Europa sau pe alte meleaguri au avut de înfruntat această realitate.

Pe scurt, treaba e cam așa: provii dintr-un învățământ condus de impostori, ești așadar un impostor. Ai învățat meserie de la niște analfabeți, e clar că ești un analfabet funcțional și nu știi meserie. Ți-au emis diploma niște bișnițari de titluri profesionale sau universitare, nu poți fi decât unul de nivelul lor. Vii de la dubioși, deci ești dubios, punct.

Lipsa de valoare și credibilitate a sistemului de învățământ românesc, de care occidentalii sunt conștienți, spre deosebire de mulți dintre noi, ne compromite orice șansă de a trăi la același nivel cu semenii noștri din Uniune. Din punctul de vedere al învățământului superior, suntem deja în afara Europei. Iar mafia care controlează astăzi România muncește cu mare îndârjire la decuplarea totală de tot ceea ce înseamnă standard european, economie de piață funcțională și societate civilizată, bazată pe lege, libertate și demnitate.

Scrisoarea celor 30 de nulități este nu doar o mostră a mocirlei în care ne scufundă clica de mitocani și infractori care s-a făcut stăpână pe statul român, ci și certificatul de deces al apartenenței noastre la lumea civilizată.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *