Fiindcă tot a fost recent Ziua Națională a Iei și fiindcă tot ne place să redescoperim tradițiile și să căutăm lucrurile autentice prin podurile caselor de la țară, cred că e cazul să nu cădem mai mult decât este cazul în admirația asta necondiționată și fascinația nelimitată pentru mediul rural autohton. Adevărul crud, care sigur că nu ne convine sau pe care nu prea îl pricepem, pierduți fiind în universul online și în marile orașe, este că tradițiile se pierd de la o zi la alta, cu fiecare minciună guvernamentală despre sprijinirea agriculturii, fiecare mărire a ajutoarelor sociale care încurajează nemunca și cu fiecare scădere a TVA-ului la băuturile alcoolice de doi bani de care sunt pline birturile de prin sate.
Uitați aici un fapt care vorbește cât se poate de clar despre momentul actual al satului românesc din Ardeal. Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, vă invit cu entuziasm să faceți cunoștință cu noul costul popular bărbătesc din Ardeal:
Oriunde te-ai preumbla în Nord-Vestul Transilvaniei, din Maramureș până în Bihor, din Satu Mare până la Cluj sau din Sălaj până în Bistrița, vei întâlni în toate satele zeci, sute, mii de localnici purtând gloriosul trening din poliester casat de brava armată federală germană și vândut pe bani puțini, în cantități uriașe și aproape infinite, în toate târgurile zonale din mediul rural ardelenesc. De aproape cinci ani circul intens în această zonă și întâlnesc acest clișeu vestimentar zi de zi, de am ajuns să cred că Ardealul are ceva echipă reprezentativă de agricultori, ciurdari sau cosași și toți componenții ei au fost înregimentați regulamentar, ca să se recunoască în spirit colegial.
Aș putea spune că treningul de Bundeswehr, albastru închis cu mâneci și dungi laterale albastre deschis, este un must în Transilvania. Nu ești țăran ardelean dacă nu ai echipament de ăsta de muncit toată ziua prin ogradă și pe ogor. Este ca o memă, cum vezi acest duet albăstrui din fir sintetic știi că ești în Ardeal, așa cum atunci când vezi acele două arce galbene în formă de M ascuțit începe să îți miroasă subliminal a McDonalds. Ținuta asta de antrenament a războinicilor germani și de muncă/lene a săteanului ardelean este atât de răspândită, încât am întâlnit-o chiar și în celebrul documentar britanic de pe Channel 4, Romanians are coming, purtată fiind de un personaj expresiv de la Pata Rât, groapa de gunoi a Clujului:
Care-i povestea acestui fenomen de mare anvergură socială? Simplu: după ce sunt purtate o vreme la antrenamente de către militarii armatei profesioniste a Germaniei, aceste echipamente se scot din uz și sunt preluate de comercianții de textile folosite. Unul dintre aceștia, probabil un gigant al second-handului, le aduce în cantități imense în România, de unde sunt cumpărate pe bani mărunți de micii traficanți care țin tarabe în târgurile rurale și le vând, tot pe bani de nimic, doritorilor. Toți posesorii de trening nemțesc cu care am vorbit sunt foarte mulțumiți de calitatea produsului, spunând că hainele sunt foarte rezistente, comode și călduroase. Le poartă, unii dintre ei, de ani de zile, de au ajuns să se decoloreze aproape complet, dar sunt uniformele lor de zi cu zi și nu renunță la ele așa ușor.
Am ajuns acum ceva vreme într-un târg sătesc din Maramureș și am găsit faimoasa marfă. Surpriza mi-a fost mare să descopăr că echipamentul nu e compus doar din bluza și pantalonul de trening, ci include și tricou, șort și chilot, toate cinci piesele vânzându-se en detail cu 30 de lei. Bună afacere. Nu discutăm aici despre igienă și filozofia hainelor second, mai ales că puteți observa condițiile de expunere a mărfii și abundența caselor de marcat fiscale și a cabinelor de probă.
Prețul e mic, marfa rezistentă, clienții foarte mulțumiți, iar comercianții mi-au spus că fac treabă foarte bună cu hainele casate de obersturmbahnfuhreri, vând săptămânal cantități consistente. Cum vă spuneam, fenomenul acestei uniforme neconvenționale a țăranului ardelean este unul de amploare, așa cum vă puteți convinge și mai jos, în articol, din imaginile unor mari fotografi din Maramureș, Vasile Dorolți, Marius Podină și Kalmar Zoltan, pe care le-am descoperit absolut întâmplător, pe Facebook (în mod logic, aceste instantanee trebuie să fie muuuult mai multe!).
Până la urmă, treaba asta nu e așa de rea, nu? Dacă au de gând să ne invadeze, rușii se vor gândi de două ori, poate nu vor să aibă de-a face cu atâta frunză și iarbă de rezerviști ai glorioasei armate germane. Haideți, domnu’ Iohannis, că la izmene suntem deja nemți, mai avem ceva de lucru la educație și mentalitate, ia vedeți, nu găsiți ceva de genul ăsta, chiar și mai jerpelite, pe la doamna Merkel?
Later edit: am găsit o poză și pe coverul lui Mugur Vărzariu, care confirmă ce spuneam:
