Maserati la SuperBowl2014: somnifer metaforic

Distribuie articolul

A doua reclamă difuzată în prima pauză publicitară de la SuperBowl a fost cea a noului model Maserati, Ghibli. Estimez că producătorul auto italian a plătit mult peste 10 milioane de dolari pentru difuzarea în poziție privilegiată și în primul calup de spoturi a unui clip lung de 90 de secunde, de vreme ce prețul licitat pentru o poziție de 30 de secunde a depășit 4 milioane de dolari.

Pe mine nu m-a impresionat acest spot și sunt dezamăgit de discursul naiv al Maserati, care își asumă poziția războinicului mic și ager care se ferește de uriași (probabil competitorii multinaționali care domină piața) până când aceștia obosesc, iar el le găsește punctul slab și apoi lovește fulgerător. Vă sfătuiesc să vizionați clipul activând titrajul, copilul ales pentru canalul audio nu are cea mai bună dicție, iar talentul lui actoricesc, dacă există, nu a fost motivat să strălucească sau să impresioneze în acest minut și jumătate.

Ciudată opțiunea de poziționare a Maserati, care nu se mai înfățișează ca marcă de lux destinată celor pretențioși, ci mai degrabă ca luptător de gherilă care supraviețuiește în piață. Cred că departamentului de marketing de la Maserati i-ar fi tare greu să ne explice de ce, dacă tot e așa de mic și de agil, aruncă așa de muuuuuulți bani pentru a difuza un clip muuuult prea lung și muuuult prea metaforic, în loc să respecte promisiunea din clip și să lovească fulgerător și convingător, în 30 de secunde clare, strălucitoare și rapide. Cadrele cu mașina excelente, foarte tare secvența când acul turometrului se transformă în pală de ventilator, excelent sunetul de motor turat, dar absolut nicio legătură cu restul clipului, care aproape te adoarme.

 

http://youtu.be/KmpiwU50f5w

Distribuie articolul
Doru Șupeală
Doru Șupeală
Articole: 501

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *