Jos pălăria, Lidl România

Distribuie articolul

Ați auzit reclama de la radio care promovează MUNCA la Lidl? Da. ați citit bine, o reclamă plătită de o firmă în care se vorbește despre muncă și locuri de muncă.

Da, mă refer la reclama aceea în care se întâlnesc doi vechi amici și își povestesc succesele ultimilor ani: unul a reușit doar să se mute de la parter la etajul al treilea, dar celălalt, cu un entuziasm aproape suspect, relatează cât de bine și de motivant este pentru el să lucreze la Lidl, o companie care l-a ajutat să învețe limba germană, l-a trimis la cursuri, l-a încurajat să promoveze în organizație și să capete un salariu mai bun și i-a descris un parcurs profesional pe termen lung extrem de atrăgător și convingător.

Am zis când am auzit reclama prima dată că e o exagerare sau o metaforă, atât în conținut, cât și în ținta comercială a campaniei, am crezut că firma vrea doar să folosească un mesaj original și o temă mai puțin comună pentru a se împrieteni cu cumpărătorii săi, transmițându-le că, atâta vreme cât o firmă își respectă și iubește angajații, va avea cel puțin aceleași sentimente și față de cumpărători.

Ar fi fost o foarte bună strategie de (employer) branding, dar treaba asta cu Lidl e mai mult decât atât: citiți această știre din Ziarul Financiar: cel mai începător și puțin calificat angajat al Lidl care lucrează în depozite, nu în contact direct cu clienții, va primi, începând din această lună, un salariu minim de 2199 de lei brut (1568 lei net), iar un simplu vânzător din magazine va încasa 2999 lei brut, adică 2100 lei net. Salarii mai mult decât decente după părerea mea, la fel cu condițiile de lucru din cadrul companiei, pe care le putem vedea cu ochii noștri, vizitând magazinele.

Comunicându-și public sistemul de salarizare pentru marea masă a angajaților (lucru rar, aș zice UNIC în România) și stabilind o ștachetă destul de înaltă a nivelului garantat de venituri pentru angajații săi de la nivelurile de bază ale organigramei, Lidl face o mișcare revoluționară în piața muncii din România și oferă un extraordinar de important și educativ exemplu pentru alte companii.

Magistrală mișcare, foarte curajoasă și extrem de inteligentă: Lidl știe că, în cazul angajaților, la fel ca și în cazul clienților, menținerea și fidelizarea costă în mod real mult mai puțin decât achiziția de resursă nouă. Un angajat în care investești pentru pregătire profesională și care îți pleacă la competitori pentru 50 de lei în plus la salariu te costă enorm, fiindcă trebuie să scoți mulți bani din cont ca să recrutezi altul, să îl educi, să îl înveți aproape totul de la zero fiindcă școala românească nu face asta, să îl pregătești să reacționeze în diverse situații, să ai răbdare să asimileze procedurile și procesele standard ale firmei, să învețe să comunice cu clienții și, foarte important, să acumuleze, prin activitate îndelungată în magazin, un capital relațional și de încredere strategic în relația cu cumpărătorii.

Da, ați intuit corect: este extrem de important pentru clienți să găsească aceleași fețe familiare și prietenoase în magazine, cu care mai schimbă o vorbă despre vreme și se sfătuiesc în alegerea unor produse de la raft. Cu cât fețele din personalul magazinului îți sunt mai familiare, ție ca și consumator, cu atât magazinul respectiv este unul tot mai preferat, vizitat în mod repetat și recompensat cu valori tot mai mari ale bonului de cumpărături.

Investind în proprii angajați, de fapt Lidl investește foarte inteligent și eficient în credibilitate și loialitate, transmițând puternic și clar tuturor publicurilor sale idei bogate și pozitive și valori solide, precum stabilitatea, seriozitatea, echilibrul, respectul, durabilitatea și sănătatea unei mentalități de afaceri de care bine ar fi să se molipsească tot mai multe companii de pe la noi.

Jos pălăria, pentru această mișcare, Lidl România!

PS: O să pun aici și un spot video care nu vorbește despre afacerea legată de angajați, dar care transmite, foarte clar și convingător, stilul de lucru al Lidl: munca serioasă, construcția solidă și durabilă și atenția remarcabilă pentru oameni.

Distribuie articolul

Un comentariu

  1. Poate sa o faca linistit, pentru ca are de unde…in Germania la Lidl, un pachet de unt de 250 de grame cu 82 % grasime, costa 85 de centi, iar in Romania costa 11, sau 12 lei, aproape de trei ori. Acesta este doar un exemplu. Iar angajatii Lidl din Germania au cu siguranta salariul mai mare decat cei din Romania…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *