Avem mai jos o listă de 17 dintre expresiile toxice la locul de muncă care, deși sună bine în primă fază, nu sunt neapărat complimente, și nici nu se nasc din admirație.
Exercițiul de a privi în spatele cuvintelor, fără a pica însă în capcana paranoiei, ne poate ajuta să învățăm cum recunoaștem și cum ne protejăm de influențele nesănătoase din mediul de muncă.
Nu tot ce pare a fi un compliment și este.
- „Ești o persoană mai bună decât mine.”
Într-un context în care este cert că tu ai ales un alt drum sau mod de manifestare decât ar fi făcut-o interlocutorul, expresia poate deveni toxică dacă ascunde insinuarea că ai fi de fapt o persoană mai slabă decât este el, deoarece nu ai reacționat într-un mod mai dur.
- „Eu nu am filtru.”
Această expresie toxică poate fi folosită fie în mod auto-depreciativ, fie ca un mijloc de a te exonera de responsabilitatea asupra a ceea ce urmează să spui. Faptul că spui că tu „nu ai filtru” nu face brusc lucrurile în regulă, iar asumarea cuvintelor este o parte esențială din orice dialog.
- „Dacă te-ai opri să te gândești la asta…”
Această expresie sugerează că poziția interlocutorului este compromisă, ori că decizia pe care avea de gând să o ia este una pripită. Altfel spus, „dacă te-ai opri și ai cugeta, ai fi de acord cu mine”, deci concluzia e că ar trebui să cedezi în fața alternativei.
- „Nu vreau să judec, dar…”
De cele mai multe ori, cei care spun asta au deja o impresie foarte clară creată asupra subiectului. Mai mult, țin morțiș să ți-l transmită. Și da, dacă pun problema în acest mod, știu și ei că e ceva ce s-ar încadra la capitolul „judecată”.
- „Nu contează pentru mine/Faceți cum vreți…”
Această expresie e deseori folosită la finalul unei dezbateri, a unei discuții ce implică mai multe păreri distincte. Deși sugerează că nu ar avea nicio preferință, în realitate, de cele mai multe ori le pasă, dar și-au pierdut încrederea în ceea ce preferau inițial, ori răbdarea.
Nu te lăsa demoralizat și nu crede chiar tot ce auzi.
- „Mulți oameni spun [X lucru] despre tine…”
Atunci când nu se dau nume, expresia „mulți oameni” se referă de fapt chiar la persoana care îți transmite acest lucru, fără vreo impresie generalizată.
- „Nu-ți face griji, frumoaso…”
Această expresie toxică ascunde faptul că nu îți vei mai face griji cu problema inițială, pentru că vei fi prea ocupată să-ți faci griji de altă natură. Cel mai probabil, o obligație inconfortabilă se va ivi în curând. Și vei ajunge la concluzia că era mult mai sănătos să înfrunți problema inițială, asumat și cu capul sus.
- „Știu la ce te gândești.”
Această expresie indică, de obicei, fix opusul. Ca să vezi, nimeni nu-ți citește gândurile. De asemenea, e puțin probabil să fiți chiar așa de compatibili încât să vedeți lucrurile în fix același mod. Această expresie poate fi folosită în mod calculat pentru a-ți manipula gândurile și a-ți „plasa” idei în memorie. Ulterior, ai toate șansele să crezi că îți aparțin, fără să-ți amintești de unde au venit. Creierul nostru e o mașinărie fantastică, dar poate fi și destul de ușor păcălit.
- „Doar spun și eu…” sau „Doar îți spun adevărul/îți arăt realitatea.”
Ar părea că persoana nu dorește să ofenseze pe nimeni, dar de fapt nu prea îi pasă dacă o face. Doar s-a „scuzat” anticipat.
- „Nu interpreta greșit, dar…”
Această expresie indică faptul că interlocutorul tău urmează să spună ceva negativ, și presupune că acel lucru te va supăra. Deci știe exact ce face.
- „Cu tot respectul…”
Această expresie prevestește, de fapt, un comentariu lipsit de respect, nelalocul lui sau chiar disprețuitor. În spatele cuvintelor pline de politețe se ascunde adesea o intenție extrem de diferită. Nu lăsa pe nimeni să te doboare în acest mod!
Negativismul altora poate fi contagios
- „Numai tu te plângi.”
O expresie care încearcă să folosească o presupusă lipsă de sprijin din partea altora împotriva ta. Este o încercare de a-ți minimiza suferința și de a-ți invalida sentimentele.
- „Nu obișnuiesc să bârfesc, dar…”
Atenție: urmează bârfa.
- „Îmi pare rău, dar…” sau „Îmi cer scuze, dar…”
Expresiile astea nu au nimic de-a face cu scuzele, dacă „dar”-ul care urmează anulează tot ceea ce s-a spus anterior. Este important să exprimăm înțelegere și să oferim explicații adecvate pentru a ne asuma responsabilitatea.
- „…dar știi care este partea cea mai rea?”
Această expresie implică că persoana începe cu o experiență pozitivă, dar te îndeamnă să te concentrezi asupra aspectelor negative. E important să ne întrebăm de ce această persoană dorește să ne concentrăm asupra problemelor, în loc să apreciem beneficiile.
- „Nu sunt rasist, sexist etc, dar…”
Dar urmează să spun ceva rasist, sexist etc.
- „Să fiu sincer/ă cu tine…”
Atunci când simți nevoia să atragi atenția asupra faptului că vei fi sincer, ce spune asta despre tot ceea ce ai spus până acum? De ce ar trebui să fii considerat de încredere, după ce ai dat de înțeles că nu spui întotdeauna adevărul?
Lucrurile pe care le spun vorbesc mai mult despre ei decât despre tine
Să recunoaștem expresiile toxice este esențial pentru a evita manipularea emoțională și pentru a ne proteja relațiile consistente, sănătatea și obiectivele de la muncă, dar și în afara ei. Devenind conștienți de impactul negativ pe care cuvintele le pot avea asupra noastră, putem cultiva inteligența emoțională și ne putem construi un mediu de muncă mai sănătos.
Scrie-ne și tu în comentarii care sunt expresiile pe care le consideri toxice în conversațiile de la locul de muncă (și nu numai), care crezi că e adevărata lor semnificație și cum le faci față. Ne va ajuta pe toți să nu ne lăsăm pradă intențiilor din spatele lor.
Și nu uita: nimeni nu te poate doborî, prin cuvinte, decât dacă-l lași.
***
Acest articol este scris de colega mea, Ioana Szabo, din echipa extraordinară cu care lucrez la toate proiectele Hacking Work și la SPOR – Școala Pentru Oameni Responsabili.
***
Acest articol vă este oferit de DevNest, compania de software pasionată de oameni, idei și know-how digital. Pentru toți oamenii buni pasionați de tehnologie, DevNest înseamnă evoluție și dezvoltare: Creăm oportunități. Creștem o comunitate.
***
Sursă foto copertă: Linkedin/ Pulse.
Am auzit de curand un dialog intre doi colegi, ea spunandu-i lui dupa ce aceasta l-a etichetat intr-un anume standard: „tu nu te superi, nu-i asa?!”
„trebuie sa….”
-la asta ne apuca damblaua….