Am publicat zilele trecute câteva mărturii ale foștilor angajați români ai companiei Cognizant Softvision, care povestesc cu multe detalii modul abuziv în care au fost tratați când firma a vrut să se descotorosească de ei.
Continuăm azi să prezentăm și alte mărturii, așa cum au ajuns la noi prin mesaje private și comentarii publice. În același timp, vrem să fie foarte limpede că nu ducem o campanie țintită împotriva acestei companii și vom publica imediat punctul de vedere al acesteia, când va fi formulat.
Știm că astfel de situații se întâmplă, cel puțin punctual, și în alte companii IT active în România, însă până acum am primit doar relatări punctuale și nu avem la dispoziție un număr mai mare de cazuri și mărturii solide, care să ilustreze un fenomen toxic de amploare, așa cum este la Cognizant Softvision.
Pentru a respecta adevărul și a face publice relatările tuturor celor care ne-au scris, vom publica în zilele următoare un articol în care vom expune și cazuri similare petrecute în alte companii de outsourcing din România. Așteptăm în continuare de la voi relatări detaliate a căror veridicitate o vom verifica, așa cum am făcut și cu declarațiile pe care le veți citi în continuare.
Acum să trecem la noile mărturii ale foștilor angajați de la Cognizant Softision România:
Constantin (prenume anonimizat) ne scrie următoarele:
Tocmai ti-am citit articolul despre mizeria firmei CSV. Probabil ca multi ti-au scris pe tema asta dar am vrut sa-ti expun si experienta mea nefericita cu acesti nesimtiti.
In iulie anul trecut am primit o oferta de la ei, genul acela „de nerefuzat”, pe cand eu lucram la alta firma, una exceptionala (RebelDot) si de la care mi-a parut rau de pe atunci ca trebuia sa plec. Nu mai zic acum…
Din pacate, cei de la vechea firma nu au putut egala oferta financiara si promisiunile de evolutie profesionala pe plan tehnologic a celor de la CSV si, dat fiind ca din toamna a inceput sa-mi mearga piciul la gradinita, cheltuielile urmau sa mi se mareasca mult. Orice banut in plus conteaza si mai mult, mi-am dorit sa evoluez intr-o firma mai mare, cu mai multe posibilitati tehnice.
Concret, eu sunt QA Engineer, ca titlu si am lucrat doar cu CIM. CSV mi-au promis o marire de salariu care era cu aproape 40% mai mare decat ce primeam de la RebelDot. Saltul a fost urias. Mi-au promis si faptul ca pot evolua in firma, ca au multe proiecte, ca pot invata de la multi oameni de acolo, ca e un mediu flexibil, ca o sa am viitor in cariera etc.
Am acceptat si am plecat cu inima grea pentru ca cei de la RebelDot au fost si sunt niste oameni exceptionali insa, fiind la inceputuri oarecum, nu-mi puteau promite si o evolutie tehnologica pe care mi-o doream, pe langa un salariu mai maricel si adaptat nevoilor familiei mele.
De indata ce am ajuns la CSV, am fost aruncat intr-un proiect. Zic „aruncat” pentru ca primele 3 luni cel putin a fost haos. Nu am avut credentiale de acces la documentatia proiectului, spre exemplu. Parolele primite ulterior nu functionau. Trebuiau resetari multiple, erau intarzieri majore, totul in timp ce se cerea performanta din partea mea.
Team lead-ul a fost de la inceput dubios pentru mine si treptat s-a dovedit a fi poate cel mai nepotrivit om pentru o pozitie de lider pe care l-am intalnit vreodata. Pe langa ca avea o atitudine oribila ca om (se rastea la mine in privat si parea vizibil iritat cand aveam neclaritati iar in call-urile cu echipa era doar zambete si „haideti la mine oricand aveti neclaritati, ca va ajut”), parea depasit de situatie de multe ori dar nu a recunoscut niciodata.
Eram intr-o echipa de QA si trata diferentele dintre noi intr-un mod neconstructiv, preferential si deseori in detrimentul celor care nu trageau non-stop sa dea rezultate indiferent de situatie, uneori si peste program. Nu mai zic ca proiectul, vechi de aproape 8 ani, era haotic si ineficient organizat si nimeni n-avea chef sa imbunatateasca ceva la flow. Ori te adaptai, ori ti-o luai finut.
Frictiunile dintre mine si acest team „lead” au crescut pana cand am ajuns sa nu mai suport, vazand clar cat de urat se comporta cu mine si cum taxa greseli (bazate pe comunicarea lui deficitara) de parca ar fi vina altora – a mea, mereu. Lucrand de acasa, tensiunea si stresul sub care lucram incepeau sa-mi afecteze si relatia cu familia si deja era prea mult.
Am discutat cu cineva de la HR, explicandu-i care e situatia si ce se intampla. Ca sa vezi, mi s-a zis ca voi fi pus sub verificare de performanta. Tot eu. Asta pentru ca, aparent, team „lead”-ul meu deja s-a plans de mine la HR – pe motive ca nu dau performanta… Ca si mica paranteza, i-am intrebat pe colegii mei QA din echipa (eram cinci in total, fara „lider”) ce parere au despre performanta mea si despre cum ma descurc, in ideea in care poate chiar nu observ eu ceva si ma pot ajuta sa-mi inteleg atitudinea mai bine. Toti mi-au zis, fara exceptie, ca ma descurc fara probleme si ca n-au nimic de completat sau ajustat la performanta mea.
Ghici cine a urmat sa fie cel care sa-mi faca aceasta verificare de performanta? Team „lead’-ul meu. Adica eu acuz ca cineva se comporta aiurea cu mine. Solutia HR de la CSV? Il punem pe acel om sa ma verifice dpdv profesional ca sa vada daca sunt competent pe ce fac sau nu. N-am inteles nici azi ce logica a avut asta.
Au urmat cinci saptamani de verificari tot la doua zile in care si cea mai mica greseala de-a mea (facuta din neatentie, necunoastere sau alte motive zic eu normale) avea sa fie puricata tocmai de catre omul care mi-a ars nervii timp de vreo cateva luni inainte cu tratamentul acela ipocrit.
El a raportat la HR totul, am avut sedinte saptamanale cu tipa de la HR si cu QA Manager-ul proiectului, unde s-a hotarat intr-un final ca deficientele mele sunt minime (explicabile, normale, nedeviind de la nivelul meu profesional sau sa fie grave) si ca sunt perfect competent pentru postul meu.
Urmarea? Am fost scos de pe proiect, spre socul meu. Team „lead”-ul meu n-a patit nimic. Oficial mi s-a zis ca un alt tip (ceva rang mai inalt, n-a fost niciodata clar cine e acel om) s-a ocupat de team „lead” ca sa-l instruiasca in „people skills” si diplomatie.
Eu am fost pus pe bench o luna in care mi s-a zis ca voi fi mutat pe alt proiect. In acel timp am incercat sa apelez la resursele firmei (promise la inceput) ca sa pot evolua un pic tehnologic, sa invat mai multe, ca sa fiu pregatit pentru un nou proiect.
Am dat doar de portite inchise. Oameni ocupati. Neclaritati. Promisiuni care durau prea mult sa fie indeplinite. Dupa o luna, aproape la minut, tipa de la HR cu care am discutat tot acest timp mi-a zis ca voi fi chemat la o discutie la biroul din Cluj (eu fiind tot din Cluj) cu Managerul pe oras al CSV. Cand am intrebat despre ce va fi discutia, mi s-a zis ca va fi despre viitorul meu in firma, dar intr-un mod vag dedus de catre mine.
Surpriza? Mi s-a oferit sa-mi dau demisia subtil, („sa gasim o solutie sa ne separam drumurile cat mai eficient” a fost formularea lui) cu zambete si limbaj diplomatic, promitandu-mi-se echivalentul a 3 salarii ca si compensare daca fac asta.
A fost cireasa de pe tort pentru mine. Fiind atat de scarbit de firma, de conditii, de promisiuni neimplinite, de tot ce inseamna CSV, nu am gandit-o foarte mult si am acceptat sa-mi dau demisia si sa primesc acea compensare (care, apropo, n-a figurat pe niciun contract, nicio hartie legala, totul fiind facut tacit), doar ca sa scap de ei. Asta, in speranta in care as fi putut sa ma reangajez ulterior mai usor si sa inchei acest capitol urat din viata mea.
Din pacate, m-am prins prea tarziu ca totul e extrem de murdar si ca probabil puteam sa-i dau in judecata pentru tratamentul lor. Acum e prea tarziu. Inca sunt fara job din iulie anul acesta cand acesta cand mi-am demisia, prinzand si lunile cele mai nepotrivite pentru angajare in IT dar si recesiunea asta din plin.
In acest timp, n-am stat degeaba. Am incercat sa evoluez studiind pe cont propriu diverse tehnologii dar dupa peste 70 de aplicatii pentru job in Romania si in afara tarii, am avut doar doua interviuri pana acum, in conditiile in care am 4 ani experienta ca si QA Engineer pe testare manuala. Sper sa se mai miste un pic lucrurile curand, altfel voi fi in si mai mare mizerie.
Ideea e ca CSV s-a dovedit a fi cel mai urat capitol din viata mea profesionala de pana acum si ar merita taxati foarte, foarte tare pentru ce mi-au facut mie si fac si altora. Imi cer scuze de roman, dar cred ca merita sa stii si povestea mea. Multumesc ca ai scris acele lucruri despre ei si sper sa-i expuna cat mai multa lume…
Radu (prenume anonimizat) a fost manager de departament la Cognizant Softvision, a lucrat în cadrul firmei peste 8 ani și ne spune povestea lui:
Am fost angajat Softvision si ulterior Cognizant Softvision timp de aproximativ 8 ani (cumulat), cu o pauza de aproximativ 2.5 ani intre angajari. Consider ca Softvision a fost cel mai iubit loc al meu de munca, unde am avut ocazia sa ma dezvolt profesional si sa invat de la unii dintre cei mai buni oameni, atat in zona tehnica cat si in zona de management.
Aici am evoluat de la un Junior Developer pana la Manager, conducand un departament de peste 200 de software engineers. Tot aici mi-am facut prieteni cu care inca iesim in oras si in vacante (cea ce nu s-a intamplat la alte locuri de munca). Nu stiu daca e bine sau rau, dar de fiecare data cand am schimbat locul de munca, comparam cu Softvision, mi-a ramas in minte ca si un etalon.
Din pacate in anul 2018 firma a fost cumparata de Cognizant si lucrurile au inceput sa se strice incet-incet. De acea am luat decizia la final de 2021 sa fac o schimbare, pentru ca ceea ce cunosteam eu ca fiind Softvision se degrada din ce in ce mai mult.
Desi in momentul in care firma a fost cumparata, mesajul CEO-ului si al celor din Cognizant, a fost ca nu se va schimba nimic in operational, ca firma a fost cumparata ca sa invete si sa preia modul nostru de lucru si in Cognizant etc… evident bullshit.
In anul 2021 s-a ajuns ca niciun manager din Softvision sa nu mai aiba acces direct la clienti, totul trecea prin niste account managers din Cognizant (in mare parte oameni din India), iar ei ajungeau sa promita marea cu sarea, probabil din cauza culturii indiene, iar echipele tehnice ajungeau sa sufere din ce in ce mai mult.
Din aceasta cauza au plecat multi oameni vechi cu experienta in 2021 si 2022. Layer-ul vechi de management a plecat si el treptat treptat. S-a renuntat incet-incet la proiecte vechi, care au fost in Softvision de peste 10 -15 ani pentru proiecte venite din grupul Cognizant, conduse in stilul Cognizant si de aici a inceput haosul si leverage-ul lor pe Romania.
Din 2021 totul a inceput sa se dicteze din centru de la Cognizant, iar cei din Romania doar executau. Iar cultura indiana cu cultura noastra nu se pupa de nicio culoare. Cei care nu ne-am putut adapta la stilul acesta am plecat, iar ceilalti au ramas sa execute.
Un exemplu foarte bun este chiar procesul mentionat de tine in articol. Acea persoana dorea sa faca un sindicat, dar pentru ca companiile mari nu agreaza acest lucru, au vrut sa scape de el si a venit ordin de sus catre managerul omului sa ii faca plan de low performer ca sa il poata da afara. Este incredibil asa ceva si nu stiu cum de acel manager, pe care il cunosc personal, a acceptat sa faca asa ceva. Este foarte imoral ce a făcut.
Este incredibil ca s-a ajuns sa se faca concedieri in modul in care se fac, nu as fi fost niciodata de acord cu asa ceva. Mai ales ca multi ani compania a promovat intern mesaje legate de siguranta locului de munca, la fel si cand se recruta, s-au atras candidati cu mesajul de “vino la noi ca ai proiecte de unde sa alegi. Daca nu iti place un proiect, poti sa refuzi si sa astepti un altul etc.” iar acum aduc oameni la ședințe inopinate si dupa 3 saptamani de bench ii dau afara.
Stiu din surse interne ca cel mai afectat departament cu aceste concedieri este departamentul de QA, unde chiar si managerul acestui departament a demisionat recent (acum aproximativ 2 luni), din cauza viziunii diferite si nu a mai putut sa accepte ce se intampla in companie.
However, legat de partea din articol cu “caritasul industriei de IT din RO” nu prea sunt de acord. Cel putin pana cand am plecat eu, in Februarie 2022 (vorbesc strict de departamentul meu) pot sa confirm ca nu am aruncat cu bani ca sa aduc oameni in companie. Desi am avut timp de 2 ani de zile, in jur de 80-90 pozitii deschise la mine pe departament, nu am aruncat cu bani in piata.
Aveam candidati care ne refuzau ofertele financiare pentru ca erau mult mai bine platiti acolo unde erau. Din punctul asta de vedere cred ca toti managerii au pastrat un echilibru bun – piata vs intern. Pot sa iti dau exemplu ca salarii de 17-18-19k lei net aveau maxim 10% din peste 200 de oameni. Si evident erau oameni cu experienta si oameni cheie pentru noi.
Pot sa iti dau exemplu ca am incercat sa aduc un om foarte foarte bun de la o companie concurenta si am avut multe discutii cu acea persoana dar noi ofeream 20k in 2021 in timp ce el deja castiga 25k net. Evident, nu am reusit sa il aduc din cauza diferentei mari din punct de vedere financiar.
Din pacate sau din fericire (depinde de care parte esti), toate companiile strica piata, pentru ca cererea este inca mare iar din spate vin putini si atunci firmele se canibalizeaza intre ele. Asta e realitatea. Firmele mari ca si Softvision, Endava, NTT, Metro si altele din outsourcing unde sunt multe pozitii deschise, de unde crezi ca isi iau oamenii? Cand fiecare din ele cauta 100 – 200 – 300 ingineri constant? Tot la concurenta te uiti si ca sa aduci pe cineva de la concurenta, platesti in plus.
Un lucru mai adaug: după ce a preluat Softvision, corporația multinațională Cognizant a impus ca pe plan local sa se mearga doar pe proiecte venite strict prin ei. S-a renuntat la proiectele vechi, unde managementul din Romania avea conexiuni comerciale bune și un cuvant de spus, iar acum au ajuns grupurile de IT din Cognizant sa se bata intern pe proiecte. Si Romania, fiind mai scumpa decat India, cam are de pierdut. pare firesc, intr-o companie condusă la vârf exclusiv de oameni provenind din India, nu? Ajung sa se canibalizeze intern pentru ca nu mai au la fel de multe proiecte ca in anii trecuti. Trist.
Ionuț (nume real) a scris următoarea mărturie:
In 2018 aproape ca am acceptat o oferta din partea (pe atunci simplu) SV. Ma bucur ca managerul meu de atunci m-a convins sa mai intreb in stanga si in dreapta despre SV (Timisoara). De atunci am dat block oricarei oferte venite din partea lor. Renumit mediu toxic, presiune pe angajati .. am simtit passive-aggressiveness inca de la interviu, dar era sa inchid ochii la ea pentru bani. Ma bucur ca n-am facut-o.
Nici macar nu este primul scandal marca (C)SV, au avut altele si prin 2012 cand fortau angajatii sa lucreze prin PFA si s-au ars. Ca sa fie backed up story, am gasit povestea personala a cuiva care a experimentat first-hand lucrurile astea la (C)SV Baia Mare:
https://www.reddit.com/r/RoCompanyReviews/comments/14u51fv/comment/jr6zngr/
Marian (nume real) spune:
De pe vremea cand erau doar Softvision aveau o atitudine asemanatoare cu o fabrica de textile. Manageri fara experienta, angajari cu minimul pe economie si restul pe PFA (ca taxele erau mici atunci), perioade de preaviz de 3-6 luni (pentru angajatii low level), interviuri slabe de tot. Daca ai cat de cat experienta in industrie stii sa te feresti de ei.
Probabil vom reveni cu noi mărturii și în zilele următoare pe acest subiect. Am primit informații și de la partenerii de afaceri ai companiei, furnizori, clienți și colaboratori, toate confirmă că această organizație este condusă de câțiva ani într-un mod extrem de toxic, care are ca obiectiv un singur lucru: profitul cu orice preț, chiar dacă este obținut prin ilegalități, abuz, agresivitate sau hărțuire.
Concluzia informațiilor agregate până acum este clară: feriți-vă de Cognizant Softvision ca angajator. Oricât de bine ar suna propunerea lor, nu se va sfârși foarte bine. Aștept în continuare poziția oficială a companiei CSV, o voi publica imediat ce va fi comunicată.
O companie cu cifra de afaceri de 20bn USD / an și cu 350.000 angajați nu se va complica sa trimită o poziție oficială ca reacție la un post pe un blog al unui antreprenor cvasi-necunoscut în industrie pe plan global, național sau local.
Ai dreptate, probabil. Eu totuși mă simt dator să îi invit să o facă, poate că cei peste 35000 de vizitatori unici care au citit articolele din ultimele zile ar fi interesați să le afle poziția oficială.
Cancan.ro are in medie 220.000 vizitatori unici pe zi. Nu înseamnă nimic asta. Lumea caută senzaționalul, rareori adevarul, și e curioasa, dar cam atât. Nu cred ca veți avea succes în domeniul pe care îl încercați cu aceasta strategie de marketing, dar sunt curios sa citesc la Dvs și despre cazuri din alte companii (cum v-au dat exemple foarte multi cititori în comentarii).
Ai dreptate, e senzațional că se întâmplă atâtea mizerii în acest sector despre care mulltă lume crede că e un paradis.
Și eu cred că faptul că am lăsat comentariile deschise și oamenii pot scrie ce au pățit și prin alte companii este un lucru bun.
Și mai cred că facem bine cu aceste articole fiindcă, de exemplu, Constantin cel meționat mai sus a primit azi cel puțin o ofertă de job, de la o firmă de software. Chiar și dacă ăsta este singurul lucru bun după acest articol, înseamnă că am făcut bine publicând povestea asta.
Inteleg ca e o problema in industrie si nu mai e chiar asa ca pe vremuri. Dar eu vad ca articolele dvs se refera strict doar la aceasta companie. Daca tot ati inceput cu una, mergeti si investigati-le pe toate si o sa descoperiti lucruri si mai interesante probabil. Si veti salva si mai multi ingineri care nu isi gasesc de lucru. Altfel ramane doar o vendeta personala. Mult succes!
Un exemplu asemanator (izbitor), e Wipro si modul in care au schimbat ei lucrurile in colectivul ex-Metro Systems, dupa ce au preluat operatiunile de la nemti. Izbitor! 🙂
Multumesc pentru articole,
Mie mi se par ok, e bine sa stii de cine sa ne ferim
Multam
În cazul lui Constantin, vorbim de gaslighting organizațional. Urat și de evitat. Da, putea sa ii dea în judecata.
Update 14 noiembrie: pentru ca dupa articolele voastre se pare ca aproape nimeni nu mai semneaza demisiile „voluntare”, dar intre timp listele de oameni care trebuie restructurati cresc vertiginos, au inventat o noua smecherie. Pun absolut TOTI angajatii sa semneze noi fise de post, unde postul nou e foaaaarte putin diferit ca titulatura de cel vechi, ceea ce, odata semnate va genera automat o mutare pe un alt rol in companie. Conform legislatiei muncii, asta inseamna ca angajatorul poate sa stabileasca unilateral (aici e o zona gri) o perioada noua de PROBA. Din cauza mutarii, acceptata tacit prin semnarea unei noi fise de post. In momentul acela, pe durata noii perioade de proba, Cognizant ii poate CONCEDIA fara motiv pe toti cei de care vroia sa scape oricum. NU SEMNATI NICI O FISA NOUA A POSTULUI IN URMATOARELE 12 LUNI! AVETI DREPTUL SA REFUZATI!
Am lucrat la Luxoft și am fot hărțuit și mai știu cazuri…
E clar, domnule Supeala, sunteti platit de cine trebuie :). Nu mai vedem padurea de copaci in 2023, dar bineinteles ca se tot ce e senzational si cu litere de-o schioapa se vinde ca painea calda. Paine si circ, clasic romanesc.
Desigur, ai și probe și argumente pentru prostiile pe care le scrii, folosind anonimatul. De ce îți pierzi vremea pe aici și nu faci tu o investigație mai amplă, în care să demonstrezi și că eu am răspândit Covidul, am pornit războiul din Ucraina și am atacat tunelurile dacice din Bucegi?
Am citit si articolul anterior si acesta, nu pot decat sa rad…..
Lucrez si eu in domeniu IT de prea multi ani si am vazut si trecut prin multe dar inca de la inceput un lucur a fost clar, incet si sigur IT-ul din Cluj (poate din RO in general) a devenit un domeniu de prostitutie, adica 10 din 10 oameni care isi schimbau locul de munca o faceau pentru bani si doar pentru bani, irelevant ca firma la care mergeau era praf, sau proiectu era praf, colegii sau toate mentionate, tot timpu banul a fost prima prioritate. Cand scopul angajatului este sa schimba job-ul doar pe motiv ca la firma unde merg imi dau cu X% mai multi bani fata de cat am, restul detaliilor devin irelevant pentru acel angajat, orice semne de intrebare apar la interviu, discutii o sa fie ignorat pentru ca banii vorbesc. Maturitatea profesionala vine in timp, ani si dupa diferite experiente din care esti dispus sa inveti si sa tragi concluzii, cand exista acea maturitate profesionala, schimbarea job-ului nu se face pe tip prostitutie si ca mergi unde este salarul mai mare, in situatia aceea alte criterii preteaza, evident salarul fiind printr-e ele dar nu este nr. 1.
Fast forward anul trecut si anul acesta cand se dau oameni afara din IT si se recruteaza cum se recruteaza, apar oameni care nu isi gasesc un job….. cum sa iti gasesti job cand ani de zile ai mers doar pe salarii mari, tehnic nimic sau prea putin, se sparge bula, esti dat afara si cand mergi la interviu, tehnic vorbind esti aproape pe langa dar cu pretentii, sau nu ai pretentii dar tot esti pe langa si nu iti ofera nimeni un job pentru ca tu ai pe CV X ani de experienta cu Y tools si tehnologii, dar alea sunt pe hartie nu real, in consecinta nu iti ofera nimeni un job pe motiv ca ai CV-ul scris frumos.
Domeniu IT a atras inca de cand a explodat in Cluj, multi oameni care s-au reprofilat doar pt ca in IT se plateste bine (ceea ce e adevarat sau era…) si incet au poluat piata cu oameni pregatiti prost tehnic, manageri inapti, etc, bine ca nici companiile care angajau oameni de genu nu sunt scuzate, asta e, omu din greseli invata, daca invata…
Ca ultim rand, consider ca doemniul IT a fost afectata la nivel global de indieni si modul lor infect de a lucra, sau mai degraba de a nu lucra, indienii sunt de departe cea mai proasta investitie care poate cineva sa o faca in IT, sunt si alte natii slabe in acest domeniu dar ca indienii nici una.
Bafta la interviuri sau reprofilari profesionale.
Cel mai valid si realist comentariu, felicitari! E atata mizerie in industria asta, dar in mod clar articolul asta imi miroase a target mare cu rosu. Cognizant nu e primul nici ultimul angajator care foloseste aceasta tactica, din pacate doar Cognizant e pus aici sub tunuri. Haideti sa ne revenim, zic. Si aici ma refer si la angajatori dar si la candidati, care in mare parte s-au transformat in entitled princes and princesses (da,la IT ma refer;) )
Mersi, din pacate realitatea comentariului nu ajuta cu mare lucru, sunte destule firme in Cluj care abordeaza tactica mentionata in articol, azi esti angajat, azi nu mai esti angajat (lucru care se intampal astazi cand scriu acest comentariu nu acuma 3-5 ani), in toate firmele care au aceasta abordare totul este tinut „secret”, fara anunturi de la managerii de pe proiect sau site manageri. Betfair, Accesa, NTT, Endava, MicroFocus/OpenText si multe altele. Unele firme profita si fac curat eliminand chiar acele persoane de care ziceam mai sus, un lucru bun de altfel, altele doar dau afara pentru ca pot.
Articolul asta nu scoate in evidenta nimic nou. Orice viitor angajat, daca vrea sa afle cum stau lucrurile intr-o firma se uita pe glassdoor nu pe tot felul de bloguri.
Citesc si ma minunez. Noroc cu tine, Doru, ca ne luminezi pe noi, adulti in toata firea, in privinta locului nostru de munca. Fara „dezvaluirile” tale am fi trait si acum in bezna nestiintei. Imi dai asa un vibe de OTV/Dan Diaconescu, ca ma si mir cum de n-ai scris inca „senzational, incredibil, nu o sa-ti vina sa crezi!’.
Jenante postarile tale, se vede de la o posta ca ti s-a pus pata si tot ce faci acum e un mare efort de confirmation bias. Bine ca nu pretinzi ca esti jurnalist, ca ai incalcat toate normele deontologice si de bun simt.
Dragă Mihaela, îmi pare rău că nu te satisface stilul meu de a scrie, nu cred că e obligatoriu să citești, nu știu de ce îți pierzi timpul. Uite, ai putea de exemplu să îți faci identitatea publică, să îți faci un site, să investighezi situațiile prezentate și să demonstrezi că alta este realitatea, că de fapt oamenii care au scris aceste mărturii sunt niște mincinoși.
Ce te împiedică să faci asta? Îți urez să lucrezi în locuri unde nu te întâlnești cu manageri cu nivelul ăsta de ticăloșie, nici măcar când te uiți în oglindă.
… spune omul care citeaza o mrturie anonimizata.
Știi ce? De ce nu propui tu să se desființeze Glassdoor, Reddit și Undelucram.ro, ca să dau doar câteva exemple? Este esențial să protejăm identitatea acestor oameni, acolo unde nu e nevoie le-am dat numele reale, îi și găsești pe oameni prin comentarii, pe Linkedin sau facebook.
Iar tu tot anonim comentezi aici, curajosule făuritor de etică.
Doru, sunt convinsa ca ti-ar pica minunat sa-mi fac identitatea publica – o alta ocazie pentru tine de a arunca cu acuze si de a face trafic pe blog.
Dar vezi, nu am nimic de demonstrat, nu am nici o vendeta de dus si nici frustrari pe care sa le defulez public.
Articolele tale ar fi chiar ok daca ai rezista tentatiei de a emite judecati de valoare si verdicte pline de ura. Iti sabotezi singur credibilitatea pentru ca nu poti sa te rezumi la a relata marturii ale oamenilor, ci doar te folosesti de ele pentru a intari bias-ul tau negativ la adresa companiei – ceea ce un om impartial nu ar face. Dar tu nici nu pretinzi ca ai fi impartial, nu-i asa?
As fi impresionata daca stilul tau nu ar fi atat de rudimentar si transparent, in metode si obiective.
Iti doresc sa te bucuri de micul tau moment de faima. Nevoia de validare publica e de inteles – poate sa dea un boost, fie el si temporar, sentimentelor tale de self-worth and self-esteem.
Dacă adresa ta de e-mail ar fi validă, aș trimite pe viitor articolele la aprobat și corectat, ca să nu mai fiu atât de biased.
Ne-ar prinde bine un pic de voluntariat, scriem mult în fiecare săptămână, avem două newslettere, episod de podcast, alte 304 articole de blog, ar fi minunat dacă oamenii înțelepți și maturi ca tine ar munci să ne ajute să facem mai bun tot acest conținut.
Dar cred că nu te interesează toată munca noastră și nici nu vrei să ajuți de fapt, ci te interesează doar să muți atenția de la mizeriile pe care le fac managerii de la CSV, la așa-zisa mea implicare interesată, pe care nu o poți descrie și demonstra.
Mulțumesc pentru vizită, îmi recunosc limitele, nu am cum să scriu adevărul fără a deranja unii oameni. Voi prefera mereu adevărul în locul unor mănuși cu care să îi mângâi gingaș pe cap pe incompetenții aroganți și agresivi, care cred că oamenii sunt numere în excel.
Observ ca specialitatea ta este employer branding. Oare de ce nu incerci sa iti oferi serviciile catre aceasta companie astfel incat sa o ajuti sa isi rezolve problemele din interior?
Servus Costin,
Am deja foarte mult de lucru, cu companii care sunt responsabile și care își respectă oamenii și care merită investiția de încredere și de eefort. Aș refuza din start să colaborez cu o companie cu o astfel de cultură, nu am cum să îi ajut până când nu își schimbă stilul de lucru. Și nu sunt eu singurul consultant, sunt mulți care pot ajuta, dar din păcate la cum gândesc managerii firmei acum nu prea îi poate ajuta nimeni să își repare reputația.
E pacat, pentru ca vad in cartile tale ca ai idei bune. Deci ai reusit cu alti clienti, companii din IT, sa ii ajuti din postura de consultant sa treaca mai bine peste perioada asta?
Tot ce am înțeles e sa nu mă angajez la Luxsoft. Aștept pozitia oficiala a companiei Luxsoft.
priceless 10*
Doru am o intrebare fara sa ii apar pe cei de la CSV, oare nu e prea mult ca sa dai verdicte asa dure? Pana la urma cand zici ca o companie e toxica si abuzatoare sunt nisite afirmatii grele si foarte generale. Poate inainte de a le face ar fi bine sa astepti sa isi exercite dreptul la raspuns. Si te rog nu intelege ca ii apar pe cei de la CSV, avand in vedere trecutul lor cu siguranta aceste acuzatii nu sunt scoase din burta doar mi se pare un pic de generalizare.
Dragoș, nu pornesc niciodată o campanie până când nu am suficiente mărturii care să arate că este o situație generalizată, o problemă sistemică. Am scris despre acest caz fiindcă am primit zilnic mărturii ale unor oameni dați afară abuziv, cu metoda descrisă de Eugen.
Am mai scris la fel despre abuzuri la Quantic Lab, la IKEA Timișoara și la alte companii. NICIODATĂ nu au răspuns public și nu m-au dat în judecată pentru defăimare, fiindcă au știut că am scris adevărul. Nu am meciuri personale cu nimeni, dar când văd că în 2023 încă lucrăm cu toporul în relația cu angajații cred că trebuie să fie cineva care să spună adevărul deranjant, cu toate că va primi și proporția de înjurături anonime de la tot soiul de indivizi.
„Stiu din surse interne ca cel mai afectat departament cu aceste concedieri este departamentul de QA, unde chiar si managerul acestui departament a demisionat recent (acum aproximativ 2 luni), din cauza viziunii diferite si nu a mai putut sa accepte ce se intampla in companie.”
Cineva a deschis cutia pandorei: cel mai mare departament din CSV era QA cu vreo 700+, acuma este pe la 550 momentan deoarece nu a plecat doar managerul departamentului, si cei de sub el pe rand au plecat/isi cauta/sunt cu demisia pe rol. Totul deoarece avem o noua viziune si nu mai conteaza calitatea/oamenii. De acuma ne batem direct cu indienii pentru orice post, normal ca managementul cog nu o sa aleaga europeni care sunt mai scumpi si asa incet incet pleaca/se muta oamenii la alta companie…
Imi pare rau pentru situatile nefericite puntuale care s-au intamplat in ultima perioada si de-a lungul timpului, numai cine nu munceste nu gresete. Si Softvision, ca si companie, a muncit cu varf si indesat de-a lungul existentei ei. Pentru ea, ca ii un business, dar si pentru ecosistemul IT din Cluj si apoi din tara.
De la primul centru profesional de QA din Cluj acum 22+ ani, la primul centru serios de mobile development, atat iOs cat si Android, chiar cand se incepea, la punerea pe harta Nokia a Clujului (dev centrul din Cluj a provenit din SV, contand mult la usurarea lobbyului pentru fabrica), la pionieri in folosirea UX designerilor si pana la pur si simplu numarul mare de angajati in IT, mereu in top local si national chiar.
A pionierat extinderea in Iasi a firmelor din CLuj, la fel cu Timisoara, care a putut sa isi dezove si piata de outsourcing prin venirea SV.
Desigur au fost si multe greseli si management stelar uneori sau gresit alteori, si oameni geniali si oameni nepotrivit, si multi oameni decenti/normali/mediocri (aka mijlocul curbei lui Gauss) care si-au gasit si isi mai gasesc linistea in firma.
Nu cred ca ii adecvat sa raspunda ceva firma, ce mi-ar place ii sa apara in continaure comentarii care sa spuna si lucruri bune. Nu neapat sa contrazica, nici macar sa puna in alta lumina unele informatii partinitoare (de ex ce-a cu eliminarea de proiecte vechi, care nu ii adevarata asa cum a fost expusa de fostul manager, eu acum lucrez cu un client vechi, 10+, pre Cognizant), ci pur si simplu sa arate o imagine mai apropiata de realitate a unei companii in continua evolutie, in continua adaptare.
Razvan Vultur
Răzvane, îți mulțumesc pentru comentariu și mă bucur să aflu că sunt acolo și oaze de normalitate în care oamenii sunt tratați corect și se simt împliniți.
Ceea ce cred că putem agrea, însă, este că aceste cazuri relatate de mine nu sunt normale și că este și treaba voastră, a celor din interior, să solicitați lămuriri și să vă asigurați că astfel de lucruri nu semai petrec. Nu de alta, dar dacă aceste practici devin model sistemic, la un moment dat ați putea fi chiar voi victimele unor astfel de situații.
Fiecare facem dupa pricepere, pozitie, influenta, principii/abordari personale, dar intern, nu dezbatand pe forumuri. O firma ii un organism cu multe procese si boli interne invizibile, cu cat mai mare, cu atat mai multe. Si abordari de “vindecare” diverse.
Cu cazul Eugen, de pe lateral, fara amanunte, m-am bucurat cand am vazut ca nu mai suntem colegi. De ce am ajuns sa fim colegi? Desigur ca de la o serie de greseli, inevitabile la numerele mari cu care lucreaza SV.
Despre Constantin, imi pare rau, si sper ca TLul lui a invatat ceva din greseala lui. Si la fel Constantin sper ca a invatat ceva de la colegii ceilalti, atutudinea lui reiesita din unele parti din comentariu imi apare de persoana dispusa sa faca strictul necesar, iar acest lucru il poate costa in momentul in care un manager trebuie sa ia o decizie grea (nu ii usor sa decizi la cine renunti, nu o face nimeni sanatos cu inima usoara).
Ce nu consider echitabil ii publicarea numerelor de la manager, cred ca ar fi fost bine sa pui x/y/z, t, t+ 1000euro, si fara ele se intelegea clar partea respectiva de paragraf. Si intreaga opinie cred ca daca o voia publica o punea in comentarii, eu sincer cred ca a vrut doar sa iti dea tie personal context, atat cu banii cat si cu perceputele din afara schimbari din zona de QA.
Să știi că observ în răspunsul tău un pattern extrem de dăunător: mereu ceilalți sunt de vină, noi suntem perfecți. Toți cei care scriu ce au pățit au păcate, sunt niște nenorociți, firma e minunată și mvai, e nedrept ce i se întâmplă. E greșită abordarea, că nu vă ajută să vă schimbați și faceți multe greșeli grave în continuare.
”Eh, mai facem și nooi mici greșeluțe, dar sunt normale, că lucrăm cu numere mari”. Aș vrea să îți atrag atenția că numerele acelea sunt de fapt oameni.
Cât despre ce am voie și nu am voie să public, am să te rog să îmi lași mie această decizie. Suntem la 32 de ani de la schimbarea de regim politic și nu mai e nevoie să prezentăm textele la verificat pentru conformitate la comitetul de cenzori.
Sigur, uneori textele nu convin anumitor persoane, ele pot răspunde aici și informal dar și oficial, după cum poți vedea nu cenzurez niciun comentariu, deși unele (nu ale tale) ar merita asta.
Da, consider ca sunt greseli ale firmei, nu o abordare sistemica cele la care am facut referire.
Da, am parere despre ce citesc, si mi-am exprimat-o. Nu am cerut sa nu publici, ci mi-am spus parerea :).
Nu, nu consider ca toti ceilalti sunt de vina, ci ca situatiile sunt, din experienta mea, tot timpul mai complexe. Sunt pareri sincere, dar dintr-un punct de vedere personal, dureros in cazurile acestea; exact cum punct de vedere personal si poate partinitor ii si ce scriu eu.
P.S. Evident ca imi pasa de imaginea firmei, chiar si varianta noua, Cognizant Romania.
O posibila confuzie la mine, cand ma refer la Eugen D nu ma refer la persoana cu incadrare de junior din primul articol din seria recenta, ci la persoana care a castigat in instanta procesul.
CSV a făcut multe pentru oraș și țara. Până și tu mănânci de pe urma lor.
Eh, crezi ca la laudat-ul RebelDot nu sunt probleme? Au dat si acolo afara la greu. Dar Doru e prieten cu CEOul de la Rebel și îi favorizează. Odată ce ești în podcastul HackingWork nu mai ai scrutin sau imparțialitate.
Nu este firmă în Cluj clean, e problemă de sistem nu de leadershit.
Rufe murdare sunt peste tot chiar și la Doru. Puteți săpa mai adânc și dați de ele.
Oricum o mizerie de articol ca și autorul – e doar o chestiune de timp până i se vor întoarce lucrurile astea înapoi.
Am să îți răspund, deși tonul și atitudinea nu ar merita asta:
1. Faptul că o firmă a plătit impozite și taxe și a angajat mulți oameni nu îi dă dreptul să comită abuzuri asupra angajaților și să încalce legea.
2. Am scris despre Cognizant doar după ce am avut confirmarea (de la zeci de oameni!) că acolo se întâmplă lucruri urâte. Este un fenomen amplu, nu sunt cazuri izolate și de aceea am decis să public mărturiile oamenilor, toți oameni reali, care mi-au scris mai ales pe Linkedin.
3. Aș putea publica zilnic minim 3 povești similare, dar individuale. Nu fac asta tocmai fiindcă nu am dovezi și convingerea că firmele acuzate de oamenii respectivi ar comite abuzuri sistematic. Îi trimit pe toți cei care îmi scriu despre nedreptări spre avocați, spre instituțiile statului și spre justiție. Deci nu fac scandal de dragul scandalului, publicăm sute de articole, podcasturi, emisiuni de radio în care facem educație, avem conținut informativ, asta este misiunea noastră. Dar nu putem să rămânem indiferenți la abuzuri evidente, în serie. Problemele individuale sunt una, problemele sistemice, care afectează zeci deoameni simultan, sunt altceva, pe acestea le scot în evidență.
4. Am scris despre cazul Quantic Lab, acolo la fel erau abuzuri care afectau mulți oameni. Am scris despre cazul IKEA Timișoara, unde iar a fost un protest de masă. Am scris despre alte câteva cazuri unde oamenii au avut de suferit, prin abuz al organizației. Oare am fost plătit de competitorii acelor firme, să le denigrez? Oare de ce nici măcar nu m-au dat în judecată, pentru defăimare? Oare pentru că știau că mărturiile oamenilor sunt reale și că nu au nicio șansă? Oare de ce niciuna dintre firmele astea nu a ieșit cu un răspuns public, oficial? Oare pentru că sunt chiar vinovate?
5. În ziua când am înregistrat podcastul cu Tudi Ciuleanu era prima oară când ne întâlneam, sunt martori pentru asta. Nu a fost un episod comercial, nu există relații comerciale între proiectul Hacking Work și RebelDot. Deci nu m-a plătit vreodată ca să îi fac reclamă. L-am chemat fiindcă se vorbea frumos despre el și firma lui în comunitate și pentru că mi-a plăcut ce am văzut în comunitatea lor și, ulterior, în sediul lor și între oamenii lor. Faptul că acum este o poveste scrisă de un fost angajat al lor este strict o coincidență. Angajatul care a scris povestea este real, iar RebelDot nu are niciun amestec în devoalarea acestei povești.
6. În rest, a folosi o adresă de e-mail anonimă și probabil falsă pentru a arunca cu zoaie, fără argumente, fără probe, fără a da măcar un exemplu, este o manifestare care arată cam câtă responsabilitate și demnitate pot avea unii oameni.
Să fii sănătos/sănătoasă și să nu ai parte de experiențe de felul celor descrise de angajații CSV.
Mulțumesc.
Nu sunt de acord dar e okay să fie opinii diferite.
Știi ce e oarecum intresant ? Ca nu faci ce spui în cartea ta sau în cursurile tale. În loc să fii un model pentru a face bine, te legi de mizerii. Ce faci tu e scandal. E Can Can.
Am scris anonim fiindcă poate ne cu cunoaștem. Chiar crezi ca tu nu ai nici o rufă murdară și e doar o chestiune de timp până va ajunge și ea în display?
Nu îmi place CSV și nici alții, dar oamenii aceștia fac ceva pentru Cluj. Despre angajații puturoși si varză de ce nu scrii?
Chiar crezi ca nu și-au meritat-o ?
Problema e legea românească nu compania. Legea e făcută pentru angajații puturoși nu pentru progress.
Servus, eu chiar fac ceea ce spun în cursurile mele, dar partea asta nu se viralizează și nu prea se vede, nu o prea afișez public, că nu prezintă interes sau e sub un NDA.
Am zeci de programe de consultanță în companii, am zeci de ediții de cursuri, private sau publice, am zeci de ediții de newsletter, am zeci de episoade de podcast – în toate ofer exemple pozitive, informații și idei care să ajute organizațiile să facă treabă bună pentru oameni și cu oamenii alături.
Dar toate acestea brusc nu se văd, se văd doar 3-5 articole pe care le scriu și care, din cauză că prezintă situații grave, se viralizează. Ce ar trebui să fac? Să ignor zecile de mesaje pe care le primesc zi de zi? Să mă fac că nu văd că se întâmplă porcării? Să mă duc pe la ușile firmelor acuzate, să mă lingușesc pe lângă ele? Nu am de gând să fac asta. Eu cred că adevărul trebuie spus, mereu, fiindcă este necesar.
Tot vorbești de mizeriile mele. Nu știu la ce te referi. Da, e foarte posibil să fac și eu greșeli, de multe ori am reacționat nervos față de colegii mei, am depășit niște limite și apoi mi-am dat seama și am cerut scuze, am reparat apoi relația cu fiecare dintre ei. Astea sunt greșeli, dar nu sunt abuzuri sistematice, nu cred că am un program conștient de a le face rău constant oamenilor cu care lucrez. Eu nu scriu aici despre un manager care a făcut o greșeală sau două, ci despre un sistem de bullying și abuz dezvoltat cu complicitatea managerilor și departamentului de HR, ceea ce este foarte grav. Hai să facem diferența, cred că e ușor să discerni.
Fiecare dintre noi face greșeli și are situații de care nu este foarte mândru. Dar nu despre asta e vorba în aceste articole ale mele, nu vânez cu de-a sila nilște erori, ci public povești ale unor oameni REALI care au pățit chestii extrem de grave. Iar scopul pentru care public este evident, l-am repetat de sute de ori: ca să învățăm cu toții că așa ceva e în neregulă, să știm cum să reacționăm când se mai încearcă abuzuri și să schimbăm în bine viața oamenilor din organizații.
Uite primele rezultate: Constantin a primit ieri minim o ofertă de job, iar alte zeci de oameni abordați pe aceeași rețetă de concediere abuzivă au știut să reacționeze și mi-au scris să mulțumească că le-am deschis ochii. Eu sunt fericit cu aceste rezultate, cred că am făcut bine oamenilor. Da, le-am făcut rău unor manageri inconștienți de incompetența lor și poate inconștienți și de faptul că comit niște abuzuri. Îmi pare rău pentru ei, dar nu e niciodată prea târziu să se vindece de treaba asta, să redescopere că sunt oameni și că greșelile se pot repara, dacă ești onest cu sine.
Nu sunt de acord cu tine, legea românească e foarte bună ba chiar insuficientă, nu știi câte abuzuri se întâmplă asupra angajaților peste tot în țară. Firmele au la dispoziție metodele reale șilegale de a limita abuzul angajaților, problema e că nu dezvoltă competențe în acest sens și nu fca deloc cum ar trebui procesul de recrutare, selecție și integrare, îți poți da seama pe tot acest traseu dacă omul este bun sau nu și poți lua măsuri atunci, dacă ai oameni competenți la HR, nu nemernici care pun presiune pe oameni să scape de ei, absolut ilegal și imoral. despre asta e vorba în demersul meu.
Mulțam de comentarii, să mă ierți dacă răspund mai greu sau deloc, am și multe alte lucruri de făcut.
Salut,
1. Inainte de episod eu nu-l cunosteam pe Doru. M-am mirat si in acelasi timp bucurat ca am fost chemat la podcast. Daca ai ascultat episodul, ai auzit ca am fost propus de un fost angajat care i-a scris lui Doru despre mine si RebelDot.
2. A fost un an greu pentru companiile de IT si multe au fost nevoite/au decis sa renunte la parte din echipa. In RebelDot am facut eforturi sa nu ajungem in situatia de a „da afara la greu” si am reusit. De altfel, daca te vei interesa, vei afla ca RebelDot a crescut si in acest an.
3. Nu stiam nimic despre feedbackul lui „Constantin” si am aflat de el cand am primit linkul catre articol de la un coleg. Pe aceasta cale, vreau sa-i multumesc ca ne-a mentionat.
Salut Tudi, in zona Cluj acum- defapt tot anul acesta si probabil si 2024 devine tot mai evident ca este o problema sistemica.
Nu exista specialisti suficient de pregatiti si pentru proiecte mai complexe putem sa dam skip, oamenii din Cluj si Ro sunt orientati pe tehnologii generaliste. Si nici acolo nu exceleaza tehnic, sunt mediocri.
Ma bucur ca ai intervenit – daca esti tu – dar observatiile sunt bune: Dl Supeala nu zice nimic de alte companii locale – Globallogic, Fortech, Arobs, Evozon etc. Sau Devnest. Pe cand, fiind o problema de sistem au avut toti „managerii” probabil un comportament similar. Oare ce senioritate au oamenii pe care i-ati angajat anul acesta si cati oameni ati lasat sa plece, daca e motiv de lauda poate ne spui si noua ce trebuie facut?
Daca Dl Supeala este atat de onest precum pretinde asteptam din partea sa cateva marturii despre companii unde a fost gazduit cu diverse ocazii si oamenii au fost fortati sa plece. Sau nu exista probleme doar la CSV?? Faptul ca v-ati cunoscut cu acea ocazie are prea putina relevanta fata de problema de fond, care este cea sistemica / locala si care mai devreme sau mai tarziu aparea – lipsa fortei de munca care produce ceva semnificativ la un cost corect ptr toate partile implicate si nu sunt simpli „mercenari”, care alearga dupa urmatoarea rata.
Sper ca intelege atat dl Supeala,cat si multi de pe acest thread ca au fost lasati sa plece oamenii care erau balast si nu adevaratii specialisti.
Eu intervin doar foarte scurt: domnu’ Marius, nu vă supărați pe mine, dar scrieți atât de rău în limba română încâtîmi dau seama că ați lipsit de la multe ore la școală, nu doar la gramatică, ci și la logică, la etică și la clasa de dirigenție, unde ne învăța doamna să nu fim nesimțiți.
Domnu’ Marius, e limpede pentru mine că sunteți ”menejăr” la nenorocirea asta de firmă și că ați făcut niște porcării remarcabile în ultima vreme, pe care vă chinuiți să le justificați cumva. Lăsați, nu are rost săp mai dezbatem, că nu avem ce, stați acolo pe bani mulți și bateți-vă joc de oameni în continuare, vedeți cât mai merge impostura și apoi apucați-vă de agricultură, că asta poate merge și fără standarde de gramatică și vocabular.
Doru, multumesc de reactia prompta. Ma bucur ca ai selectat raspunsul corect.
DAR ptr ca „assumption e mother of all fuckups”, va confirm ca nu am nimic cu CSV, niciun rol de manager din pacate..
Pana atunci dl Supeala, rugaminte din partea mea – si probabil si a altora de aici – va rugam publicati marturii si din alte zone, nu doar de la ex angajati CSV. Sau e prea greu, va compromiteti posibile eventuale „sponsorizari”, stim ca urmeaza vremuri grele ptr cei care raman fara obiectul muncii. Pana cand nu puteti demonstra contrariul, lucrurile sunt evidente 🙂
Si sa scuzati deranju’
Eroul tau Eugen D. din postarea precedenta, project manager de meserie, se lauda la prieteni si in piata ca de 1 an jumate nu munceste nimic desi e angajat la compania asta de care zici si e platit. Refuza orice proiect sub diverse pretexte, cheltuie bani cu avocati ca sa il invete ce sa zica si apoi cand firma vrea sa il dea afara ii da in judecata. Si castiga, pentru ca stim ca legea in Romania e facuta pt escroci. Deci atentie ce eroi promovezi si sapa mai mult inainte. Tipul asta este un escroc de prima clasa.
Nu cred că spui adevărul și nu cred că ai dreptate.
Legea este foarte clară în România, chiar dacă este făcută în favoarea angajaților (și ebine că e așa), dar legea nu protejează angajații abuzivi.
Săîți explic: firma avea primele trei luni de contract la dispoziție ca să își dea seama că omul este leneș și nu muncește și putea închide contractul oricând în cele trei luni de probă; mai mult, firma ar fi fost bine să aibă niște recrutori capabili și competenți, care să verifice calitatea candidatului, activitatea anterioară a acestuia și mentalitatea acestuia, înainte de a îi face o propunere de angajare (oare de ce nu s-au prins atunci că omul e puturos și toxic?); firma are și după cele trei luni de probă o sumedenie de metode legale la dispoziție, pentru a opri comportamentele toxice și chiar pentru a concedia orice angajat pentru cănu muncește, dar ar trebui să aibăoameni competenți și cu argumente și să aibă niște procese de lucru clare și corecte, care să nu poată fi contestate în instanță.
Ca să concluzionez: ESTE DOAR VINA FIRMEI dacă angajează și păstrează oameni toxici, leneși, care fug de muncă. Și asta înseamnă incompetență la nivel de management.
Nu poți fi escroc în piața muncii, decât cu complicitatea incompetentă a celor care te-au angajat și te conduc. Și nici atunci nu poate dura la nesfârșit. Deci de aia nu cred că ai dreptate și că îl acuzi greșit pe Eugen.
Subscriu la ce spui, Anton si chiar asa este, pe verificate! Mereu o poveste are mai multe fete si doar unele extrem de vizibile.
Citeam comentariile și ma bucura sa vad ca, cititorii sunt mai inteligenți ca și autorul.
Sa nu uitam ca CSV are 2500 de angajați în România, și a produs dea lungul timpului manageri și programatori de top în Cluj, mulți care sunt acum si in alte companii. Sunt și eu ex SV și pot spune cu mana pe inima ca experienta de acolo m-a ajutat enorm. La compania actuala cei mai seniori colegi sunt ex SV. Unul chiar s-a reintors la ei zilele trecute, i-am zis de articol si a inceput sa rada :))
Și acuma sa o luam logic…cum poate o firma sa ajungă la 2500 de angajati, sa aibă o retenție foarte bună la nivel de piață dacă aceste practici sunt generale și reale?? Ia documentați-vă unpic și legat de cifrele de retentie an de an, awards primite de firma si alte facts, nu doar pe niste marturii semi mincinoase a cativa foști angajați cu un grudge.
Evident ca o sa fie 5% oameni nemulțumiți angajați și foști angajați și oameni de care firma sa despărțit pe considerente de performanta. Tot ce a făcut domnul Doru aici a fost sa le dea o platforma prin care aceștia sa se răzbune, si în același timp el sa isi faca numărul de vizualizări și imaginea de salvator al oamenilor cu un articol CanCan style. Din păcate pentru el, după cum se vede și din comentarii și din zecile de persoane cu care am vorbit despre articol, it backfired. Oamenii nu s-au lăsat păcăliți și integritatea și imaginea lui Doru au avut de suferit.
Bafta sa isi mai găsească clienți acum.
Un sfat pentru domnul Doru, articolele defăimătoare și scandaloase merg într-adevăr în România, dar la populația needucata. Nu poți sa aplici aceasi tactica cu alt public tinta și sa te aștepți ca lumea nu o să-și dea seama. Sper ca CSV sa nu răspundă nimic ca nu merita acest articol.
Genial spus! Urmatorul articol o sa fie o dovada clara ca CSV este un sponsor al Hamas! Stay tuned pentru alte marturii in exclusivitate oferite de Ahmed ( prenume anonimizat evident) si Mohandas care ne arata ce face de fapt aceasta organizatie terorista numita CSV!! Doar pe doru diaconescu sosoaca …aa pardon, supeala :)))
Vai daca ai stii cate glume se fac cu tine in ultima vreme… imi pare rau ca ai dat-o asa in bara, scriai articole ok inainte…oh well…
Dragă Ionel, vezi că ai uitat că la comentariul anterior te-a chemat Marius și ceva mai devreme Mihaela. Vezi că spui exact aceleași chestii, mai schimbă și tu ideile că se prinde lumea că ești aceeași persoană.
Cam cât se plătește la CSV serviciul ăsta de a publica comentarii idioate, degeaba, în loc de a formula un răspuns oficial, cu date clare și cu informații validate public?
Nu știu ce bancuri se fac cu mine, ai putea să le spui, poate așa faci și ceva util din punct de vedere social. Dar știu sigur că ești un mincinos fiindcă nu ai citit niciun articol de-al meu de dinainte, este destul de limpede că zilele astea e prima oară când ajungi pe acest site.
Știu că e greu să fii manager la Cognizant zilele acestea, dar nu te ajută cu nimic dacă negi evidența, colegii tăi rămân la fel de îngrijorați și numărul nemulțumiților continuă să crească. Hai să discutăm la vedere, cu cărțile pe față, cu date oficiale, cu informații publice, e în interesul tuturor ca adevărul să fie cunoscut de toată lumea.
Dragă Marius, știe toată lumea istoria Softvision și lucrurile foarte bune și mai puțin bune pe care le-a făcut în Cluj și apoi în mai multe orașe din țară.
Dacă ai fi citit articolul cu atenție și bună intenție, ai fi priceput că e vorba despre Cognizant Softvision, adică firma total schimbată din ultimii ani și despre practicile sale agresive și lipsite de etică, cu care se manifestă în ultima vreme. Tu ții minte o firmă care a fost departe de a fi perfectă, dar oricum a dispărut de mult, realitatea de azi arată foarte diferit.
Și acum un mesaj pentru cel din spatele numelor Marius, Mihaela, Ioan și alte prenume luate la întâmplare: e foarte penibilă strategia asta de a încerca să postezi mai multe comentarii cu mai multe identități false, doar ca să discreditezi autorul și conținutul, în loc să dai un răspuns oficial.
Știu că e greu să fii manager la Cognizant zilele acestea, dar nu te ajută cu nimic dacă negi evidența, colegii tăi rămân la fel de îngrijorați și numărul nemulțumiților continuă să crească. Hai să discutăm la vedere, cu cărțile pe față, cu date oficiale, cu informații publice, e în interesul tuturor ca adevărul să fie cunoscut de toată lumea.
E posibil ca eu să fi greșit, dar e de datoria voastră să demonstrați că nu am dreptate, cu date și declarații oficiale, nu cu comentarii penibile făcute de cineva cu prea puțină imaginație, care repetă aceleași teze uitând că trebuie să pară că ar fi mai multe persoane diferite.
Pentru persoanele care lucrează la sau pentru CSV și care vin aici doar ca să posteze comentarii calomniatoare, fără argumente, am o veste proastă: vedeți că subiectul a fost preluat și pe Reddit și acolo aveți foarte de mult de lucru, ca să îi umpleți de zoaie pe toți cei care confirmă ceea ce am scris aici. Dar măcar acolo meciul se duce ceva mai corect: toată lumea este protejată de anonimat.
https://www.reddit.com/r/programare/comments/179rnhq/cognizant_softvision_un_caritas_canceros_al/
Ah, și vedeți ce se scrie și pe Glassdoor și pe Undelucrăm.ro, se pare că și acolo e nevoie de intervenții rapide, mai trebuie să angajați niște postaci.
1. **Nevoia de validare**: Cand cineva isi apara in mod frecvent actiunile sau cuvintele, acest lucru ar putea sugera o puternica nevoie de validare externa. Astfel de persoane pot avea nevoie de afirmarea celor din jur pentru a se simti multumite sau in siguranta.
2. **Mania persecutiei**: Suspectarea mai multor persoane sau credinta ca exista eforturi concertate de a-l discredita sau ataca ar putea sugera ideea de persecutie. Acesta este momentul cand indivizii cred ca sunt persecutati, adesea fara dovezi concrete.
3. **Defensivitate**: Sentimentul constant de a te simti nevoit sa te aperi ar putea indica o sensibilitate la critica sau o perceptie amplificata a amenintarilor externe.
4. **Stima de sine scazuta**: O tendinta constanta de a cauta aprobarea sau validarea altora poate fi semn ale unei stime de sine scazute. Persoanele cu stima de sine scazuta pot fi, adesea, usor influentate de opinii externe si pot avea dificultati in a lua decizii bazate pe propria lor judecata.
5. **Cautarea atentiei**: Frecventa postarii de continut provocator sau deliberat controversat poate fi un semn al nevoii de a atrage atentia. Unele persoane folosesc aceasta tehnica pentru a obtine validare sau pentru a mentine un anumit nivel de relevanta in comunitatea lor.
6. **Reactivitate ridicata**: Raspunderea rapida si intensa la critici sau feedback negativ, chiar si daca este minor, poate indica o sensibilitate crescuta sau o tendinta de a lua lucrurile prea personal.
7. **Rigiditate in gandire**: Daca o persoana nu este dispusa sa ia in considerare alte perspective sau sa accepte ca ar putea exista alte realitati decat propria viziune, aceasta poate indica o rigiditate in gandire. Aceasta arata adesea o inchidere fata de noile idei sau o rezistenta la schimbare.
—-
Potentiale reactii pe care le-ar putea avea Doru:
1. **Negare**: Doru ar putea respinge complet analiza, sustinand ca aceasta este bazata pe speculatii si nu are nicio valoare reala.
2. **Atac ad hominem**: El ar putea incerca sa distraga atentia de la mesaj atacand sursa, punand sub semnul intrebarii motivele sau competenta ta.
3. **Auto-victimizare**: Doru ar putea incerca sa se prezinte ca victima, sustinand ca este tinta unor atacuri nefondate sau ca este in mod constant inteles gresit.
4. **Acceptare partiala**: Doru ar putea recunoaste unele puncte, dar le-ar putea minimaliza sau ar putea argumenta ca sunt justificate in contextul sau.
5. **Cere clarificari**: Ar putea cere dovezi sau exemple concrete pentru fiecare punct mentionat, in incercarea de a-ti testa autenticitatea sau de a te prinde intr-o contradictie.
6. **Evitare**: El ar putea alege sa nu raspunda direct la comentariul tau, fie ignorandu-l, fie schimband subiectul.
7. **Contrapuncte**: Doru ar putea incerca sa contracareze fiecare punct cu propriile sale argumente sau exemple, sustinand ca analiza este incorecta sau partinitoare.
8. **Auto-reflectie**: In cel mai bun caz, Doru ar putea lua in considerare punctele mentionate si ar putea incepe o discutie mai constructiva, desi aceasta este probabil cea mai putin probabila reactie, dat fiind comportamentul sau anterior.
—-
Sirprinde-ma.
”Whataboutism” = tehnică de manipulare în masă modernă, specifică producătorilor de fake news, care are ca obiectiv mutarea atenției publicului de la tema principală, prin inventarea și sublinierea prin comentarii repetate a unor subiecte colaterale de discuție, cu scopul unic de a discredita subiectul și autorul.
Așadar: dacă am nevoie de terapeut, îmi găsesc singur, însă nu eu sunt subiectul acestui articol. În articolele pe care le-am publicat sunt poveștile a minim șase oameni (putem adăuga și alții, din comentarii) care au fost tratați mizerabil de o companie. Despre asta suntem aici să discutăm, punct. O zi frumoasă și o viață cu mai mult sens îți urez.
Mihaela, Chat GPT e prietenul tau bun? Ai si inteles ce scrie acolo? Sau ai dat doar copy-paste?
Singurul cuvand care nu a fost scris de chat gpt a fost scris gresit… loool !
Auziți domnu’ Supeala, eu sunt GenZ (știu ca vă place de noi) și consider ca am dreptul fundamental de a ști de ce aveți beef cu Softvision, care-i faza? De la ce v-ați luat? Faceți și un articol despre asta ca eu am crescut cu Gossip Girls și acum și în viața de corporație tot Gossip Girls am rămas și dumneavoastră sunteți Dan (nu dau spoilere, dar să vă uitați ca o să vă placă).
Anyway, eu vreau articol despre beef-ul cu Softvision. Nu de alta, dar nu va vad deloc vocal cu alte firme locale, internaționale, corporații mici, clujene pur breed. Ne plângem de Sv ca ei dau salarii enorme după internship dar nu ne plângem de firmele clujene care dau 2300 lei pentru aceeași poziție. Care e prețul mai corect pentru un junior totuși în domeniul IT, în Cluj? 4500 Ron sau 2300 Ron? Dar SV strica piața, ofc.
Încă o chestie, tot faceți articolele astea și așteptați să vină un PR sau un marketing să vă răspundă, de zici ca au timp de așa ceva, însă nu asta e ideea. Mi se pare ca doar faceți rău angajaților actuali ai SV sau publicitate proasta în fața potențialilor clienți, ca probabil duce firma nevoie, ca doar de-aia da atâția oameni afară. Ce rezolvați cu articolele astea, scoateți la suprafață ce? Credeți ca angajații SV nu știu de lucrurile astea? Ba știm. Când a apărut primul articol eram curioasă dacă se face zarvă pe grupuri sau prin birouri – nimeni nimic. We know. Ce-o să fac, o să îmi dau demisia de pe proiectul pe care sunt, care e un proiect genial, doar de-aia ca SV e bau bau? Sau să merg în America să mă cert cu cine o fi CEO? Sau ați făcut articolul ca să nu să angajeze alții la SV? Domnu Doru, ar this moment in time, oamenii care au nevoie sa se angajeze ar lucra și pe bancnote de 1 leu, nu prea le mai pasă unde.
Revenind, de la ce v-ați luat? Ca eu vreau sa știu 🙁 să îmi încep săptămâna cu o bârfă bună.
Dragă GenZiana,
Am scris vreo trei sau patru articole pe tema asta, ai putea înțelege dacă le-ai citi. Dar fiindcă voi sunteți mici și simpatici și nu aveți timp de prostii, o să rezum aici: MI-AU SCRIS ZECI DE COLEGI DE-AI TĂI că li se întâmplă abuzuri, că niște manageri răi și cam hoți încearcă să scape de ei cu o metodă care este și imorală și ilegală.
Și cum eu sunt convins că spunând adevărul public ajutăm oamenii (mulți mi-au scris și să mulțumească că i-am avertizat, au știut cum să reacționeze când li s-au băgat foile sub nas, iar Constantin din povestea de mai sus a primit ofertă de job), scriu când văd că e un fenomen și e groasă treaba.
Nu am niciun meci personal cu firma asta, nu mi-au făcut nimic, nici nu îi cunosc pe șefii de acolo, dar nu îmi place când descopăr că sunt firme care se poartă ticălos cu oamenii, și nu omenește. Știu că se întâmplă nenorociri și în alte firme, dar în acest caz am primit zeci de mesaje de confirmare și povești de la oamenii din firmă sau care au fost dați afară.
Am scris articole și campanii la fel și despre alți angajatori neinspirați: IKEA Timișoara sau Quantic Lab sunt două exemple. Deci fac asta de câte ori aflu despre situații de felul ăsta și pot documenta.
Sper că am explicat suficient de clar și că ai înțeles intențiile mele. Nu știu răspunde la celelalte întrebări ale tale, îmi pare rău să te dezamăgesc. dar te sfătuiesc să nu lucrezi pe bancnote de-un leu, că să ceri răsplată corectă. Sper că ți-am fost de folos și că nu te-am supărat.
Lucrez in compania (C)SV de peste 10 ani. Nu am si nu am avut rol de Management, dar in acesti ani am lucrat cu destui Manageri incat sa pot spune ca am o parere obiectiva. In acesti 10 ani au fost mai multe momente tensionate, rascruci de drumuri in care decizia managerilor locali a contat in a defini directia hub-urilor din Romania. Ca in tot tavalugul schimbarilor externe (mediu, economie, legislatie etc.), cat si a schimbarilor interne (achizitie, integrare etc.) s-au facut greseli? Cu siguranta! Dar mereu s-a lucrat la a gasi solutii si variante, a caror impact negativ sa fie minim.
Iar acum specific exemplul lui Eugen (cel care a castigat procesul). Cunosc acest caz, pentru ca a avut el grija sa se faca cunoscut in companie. Poti sa pui foarte usor pe seama greselilor de recrutare sau a managementului…dar in cazul lui nu a fost asa. Vorbim despre un om inteligent, dar care isi foloseste inteligenta pt a deschide portite legislative si zone gri, pentru a-si putea duce la bun sfarsit planul de a NU lucra nimic si de a sta pe un salariu bun. Perioada de proba? Sigur, funtioneaza in 90% din cazuri, observi performanta deficitara si iei actiunile necesare. Dar ce faci daca (asa cum am spus) in cazul unui om inteligent, care cunoaste legislatia si stie cum sa o joace, dupa perioada de proba primesti refuz dupa refuz de a fi alocat intr-un proiect? Pui la risc proiectul si il “fortezi”? Sper ca nu.
Celelate cazuri nu le cunosc, dar daca stiu ceva sigur e asa:
1. O companie isi va pastra oamenii cei mai performanti in orice furtuna.
2. Orice poveste are mai multe fatete, iar pentru a intelege complexitatea lucrurilor, trebuie sa ai rabdare si deschidere si nu opinii rigide.
Intaplarea face, Doru, ca acum multi ani cand ne-am cunoscut episodic mi s-a parut ca esti un om destept cu mult potential. Chiar m-am bucurat cand ai inceput sa publici primele tale articole. Insa ce faci acum, nu se numeste jurnalism, pt ca ce observ din raspunsurile tale la commenturile de mai sus, faptul ca refuzi cu orice pret sa ai deschidere fata de informatii care nu sustin parerile tale.
Asadar un sfat din partea mea: revino la o alta forma de jurnalism sau daca asta e directia ta, ramai deschis si la pareri care nu sunt in linie cu ale tale.
P.S. Faptul ca ai impresia ca Managementul unei companii de 2500 de angajati ar avea cum sa influenteze commenturile de mai sus (ba chiar sa le plateasca) ridica semne mari de intrebare vis a vis de cum ai gestiona tu o companie complexa cu mii de angajati.
Servus Filip, îți mulțumesc pentru mesaj și mă străduiesc aici să lămuresc câteva aspecte.
În primul rând, trebuie să știi că nu aș fi scris despre Cognizant dacă nu aș fi avut numeroase (zeci) mărturii care să îmi confirme că acțiunile de concediere abuzivă sunt numeroase și concertate.
Am scris pentru că treaba asta nu este nici morală și nici legală și ea îi afectează foarte tare pe oameni. Fiind practicată de co companie atât de mare, poate deveni rapid un obicei și pentru alte firme, dacă nu există o reacție publică prin care să o oprim sau măcar să o descurajăm cumva.
Asta este intenția mea, să educăm atât oamenii, cât și organizațiile, despre drepturile și îndatoririle lor și să explicăm că, în aceste vremuri tulburi, e important să rămânem oameni și să acționăm legal, chiar dacă suntem nevoiți să facem disponibilizări.
Apoi, cred că e important să te anunț că te înșeli – Eugen cel despre care am scris eu este ALTĂ PERSOANĂ decât cel care a câștigat procesul de la Pitești. Deci faci o confuzie, sunt doi oameni diferiți, Eugen din povestea mea a fost concediat doar pentru că era pe bench, nu pentru că ar fi făcut ceva ilegal sau imoral.
Apoi, e important de spus că despre omul de la Pitești există două curente de gândire și percepție: unii (toți sub protecția anonimatului, în comentarii care pot fi scrise de managementul companiei sau de persoane interesate) îl acuză că a acționat împotriva intereselor companeii, că este leneș, nu muncește și se folosește de tertipuri legale.
Ceilalți, însă, îmi spun că omul se străduia să înființeze un sindicat, ceea ce este un drept legal al angajaților și este un lucru tare bun, care poate proteja interesele oamenilor, mai ales în perioade grele, precum cea pe care o parcurgem acum. Deci există mărturii care spun că omul de la Pitești nu era chiar un angajat toxic, ci unul care încerca să se lupte pentru drepturile colective ale angajaților.
Știu că la noi mai ales în IT sindicatele sunt văzute într-o lumină tulbure, dar eu cred că sunt un lucru necesar, legal și util oamenilor. Mie mi se pare important un lucru: omul a câștigat procesul cu firma, asta spune că firma nu a avut dreptate legal și că a făcut greșeli de management. Nu știu detalii, dar sentința aia asta spune: că omul a avut dreptate.
Îmi pare rău că te-am supărat și că ți-am creat această părere nefavorabilă despre mine. Chiar îmi pare rău că aceste articole afectează cumva prestigiul și respectul de sine al anagajților de la CSV, nu asta a fost intenția. Faptul că am lăsat deschise comentariile, că accept și alte perspective, că dezbat deschis lucrurile cu cei care comentează cu bună intenție, cum ești tu și cum mai sunt cazuri aici, arată buna mea intenție.
Așacum am spus repetat, aștept cu mare interes poziția oficială a companiei, o voi publica fără a o cenzura. După cum se vede, reacțiile oficiale nu există. Crede-mă că știu ce spun când identific unii manageri în comentariile calomnioase de mai sus, am informații ample care susțin afirmațiile pe care le fac. Într-un fel, e firesc, oamenii sunt supărați că cineva le dezvăluie problemele și incompetența și e normal să reacționeze atât de urât.
Nu aș gestiona vreodată o companie de aceste dimensiuni, fiindcă nu îmi place deloc cultura unei astfel de organizații, în care lăcomia este valoare fundamentală, dar am lucrat în corporații și am multe proiecte de consultanță cu multe firme ca să știu cum gândesc și cum acționează mulți dintre oamenii care conduc astfel de organizații. Și știm cu toții numeroase exemple de comportament iresponsabil, imoral și ilegal al top managerilor din multe corporații, cazurile sunt faimoase pe plan internațional, există multă literatură de toate felurile pe aceste subiecte.
Putem avea un dialog civilizat și dacă avem opinii diferite.
Eu cred că, prin comportamentul pe care l-a avut în piață de când a intrat în România, Cognizant a făcutmulte lucruri bune, dar și foarte multe lucruri urâte. Iar prin ceea ce face acum produce efecte negative majore în piață, fiind un jucător mare, care poate influența comportamente și trenduri.
Eu cred că este legitim și necesar să scriu despre aceste lucruri, să îmi exprim opinia. Poți să nu fii de acord cu opinia mea și e foarte bine să spui acest lucru, îți mulțumesc pentru comentariul politicos și abordarea civilizată.
Salut!
Mersi pt raspuns. O sa incerc sa raspund si eu punctual la cateva aspecte.
Oare cand vorbim de “concedieri abuzive” nu ar trebui sa ne gandim la actiuni de concediere, asa cum se definesc in legislatie?
Nu am convingerea, pentru ca nu am participat in discutiile cu acesti angajati, dar imi pot imagina cum s-au purtat. Daca cele 3 salarii+demisia au fost puse pe masa discutiilor, ma gandesc ca au fost puse ca optiune. Nu prea vad cum, era posibil sa oblige/ manipuleze/ santajeze zeci de angajati sa faca ceva, despre care angajatii stiau ca nu e okay pentru ei in primul rand. Bottom line e ca cei care au acceptat sunt complici si nu victime. Cred ca optiunea de a spune: nu demisionez, nu semnez nimic, pentru ca venitul meu depinde de somaj, a fost una valabila. Acum s-a deschis o platforma de discutii unde cei care au optat pt 3 salarii + demisie – sa isi spuna povestea. E okay de ascultat, de discutat despre asta, dar interpretarile ar trebui sa fie cumpatate.
Nu cred ca varianta practicata (daca e asa cum ai expus-o in articole) este etica, dar decizia finala este o culpa comuna, angajator – angajat.
Iar legislatia muncii din romania nu prea ofera variante ajutatoare (nici pt angajator si nici pentru angajat) pentru perioadele pe care le traveseaza industria acum (lipsa proiectelor si reducerea activitatii).
Despre persoana mentionata de tine si sindicatul – mai vin cu o completare – infiintarea sindicatului a vanit la aprox. 1 an in care a refuzat sa lucreze si stiu asta pt ca pentru o perioada scurta de timp am facut parte din acelasi context. Iar cand s-a dorit infiintarea, pozitionarea a fost de V for Vendetta si din pacate toti stiam cine este in spatele initiativei (din acest motiv nu cred ca s-au inscris multi). Dar inchid subiectul asta aici, pt ca nici eu nu am adevarul in mainile mele, cum nici perspectiva ta nu e completa.
Ai mentionat ca nu ai vrea sa conduci o astfel de organizatie, de mii de angajati, in care “lacomia este o valoare fundamentala”. Ar fi de dorit sa intelegem ce valori fundamentale sunt regasite in alte companii de 2000+ angajati si cum ai ajuns la concluzia ca acestea lipsesc din (C)SV. Iar faptul ca tu nu ai conduce o companie de 2500 de angajati, companie/ companii de care avem nevoie intr-o tara ca Romania unde multe lasa de dorit (alte industii dezvoltate de ex.), automat duce la nevoia ca altcineva sa o faca. Si ma gandesc (din experienta mea) ca doar o persoana care a vazut proiecte complexe si cu multe probleme, poate sa dea sfaturi practicabile.
Teoria e buna, fundamentarea in practica te ajuta sa vezi cat de incompleta este teoria.
Ma rezum la o concluzie: Pentru a prezenta un adevar, trebuie sa existe mai multe perspective asupra unor contexte, sa se reduca bias-urile celor care prezinta si sa se pastreze un dialog in care raspunsul nu incepe cu “nu ai dreptate!”.
Îți mulțumesc pentru dialog și pentru tonul echilibrat și civilizat. Vreau să îți spun ceva din experiența mea și din studiile mele: dacă o firmă face abuzuri și nu există reacție din partea angajaților și publicului, acele abuzuri se vor extinde și vor deveni o practică uzuală. Din păcate, mulți oameni reacționează doar atunci când lucrurile rele li se întâmplă lor, dar atunci e mult prea târziu.
Te asigur că voi reacționa la fel de câte ori îmi vor scrie oameni care suferă, din orice companie ar face parte, voi scrie articole de câte ori am suficiente informații și probe pentru a susține acel conținut. Voi fi aici și pentru tine, dacă pățești lucruri urâte, acum sau mai încolo, în firma asta sau în alta. Așa cum sunt aici și ca să scriu despre lucruri pozitive remarcabile, din care putem învăța cu toții. Așa că dacă aveți lucruri de felul ăsta, remarcabile și pozitive, valoroase pentru comunitatea profesională și industrie, nu ezitați să îmi scrieți, le voi publica cu mare bucurie.
Mulțumesc încă o dată, sper să trecem cu toții cu bine prin iarna dură care vine în sectorul IT și care va dura ceva mai mult decât iarna calendaristică.
Sa ne auzim cu bine!
Am sa las intrebarea deschisa:
Ce valori fundamentale ai regasit in alte companii cu 2000+ angajati si cum ai ajuns la concluzia ca acestea lipsesc din (C)SV?
Nimic, Doru? un raspuns pentru Filip?
Asa credeam si eu. Am ales sa nu comentez prea mult, desi o facusem la un alt post, despre CSV, ce s-a materializat prin ……. te rugam sa ne spui de ce esti asa targetat pe CSV, sa avem si noi, astia mai tehnici putin context. scriem cod si legam HR-ul din csv de blogul tau printr-un api. ce zici? in felul asta iti automatizezi si tu post-urile despre csv si ratingul e garantat.
Deci sa recapitulam, Constantin, care a lucrat mai putin de un an la CSV si care a reusit in aceasta scurta perioada sa ajunga in PIP (performanta singulara in echipa din ce inteleg) – este de acord sa isi semneze demisia pe 3 salarii compensatorii, asta dupa ce a stat o luna pe bench. Nu mi-e clar cum ar fi trebuit, in acceptiunea celor ce blameaza angajatorul, sa fie gestionata aceasta situatie de incompatibilitate profesionala.
CSV a fost si este in continuare in zona de sus a pietei din Ro. Plateste bine. Investeste puternic in branding si beneficii (birouri moderne, electronice performante, consumabile de calitate, etc). Inainte de achizitia de la Cognizant aveau in general proiecte greenfield in care stafau ei toata echipa (deci lucrai preponderent cu romani pe cod curat). Existau multe oportunitati de dezvoltare profesionala, asta daca era deschidere si din partea angajatului. Inca se poate lucra remote, nu ca la majoritatea ghenelor de firme mici si mijlocii de Romania. Ca sunt si parti rele, nu neg. Am intalnit de exemplu delivery people care sunt ferm convins ca si-ar fi vandut inclusiv parintii pentru o luna de billable hours. Da’ oricum, per total mult peste ceea ce gasesti in majoritatea firmelor locale / mai mici.
Cel mai îngrijitor lucru la acest articol sincer este câtă lume tinde să ia apărarea CSV. Sper sa nu fiu niciodată coleg cu astfel de oameni.
Stai liniștit, sunt multe comentarii, dar puține persoane. Câțiva omuleți știm și unde lucrează, la o agenție de PR specializată în spălare de cadavre și denigrare. Doar par mulți, sunt câțiva, dar extrem de toxici.
Ce inseamna pentru dvoastra, dle Supeala, omuleti?
Servus Emanoela,
iau definiția de pe dexonline, care lpămurește exact ce am vrut să spun:
omuleț, omuleți – substantiv masculin
1. Diminutiv al lui om; om mic de statură.
2. figurat Om neînsemnat, fără niciun merit; om cu preocupări mărunte, meschine.
Întâmplător, îi cunosc pe acei omuleți, sunt și mici de înălțime, și mici de caracter.
[…] Chiar din 2023, același autor arăta că mai mulți angajați ai Cognizant au fost supuși unor abuzuri. Întreaga povestea poate fi citită aici. […]