Am citit zilele trecute un articol excelent pe blogul Claudiei Tocilă, despre actualele generații care compun mediul social și care sunt, în consecință, țintele planurilor de comunicare ale specialiștilor în marketing. La Claudia găsiți listate toate aceste generații, așa cum sunt ele definite de mare parte dintre teoreticienii contemporani, cu câteva caracteristici generale specifice acestor mulțimi de indivizi.
Mi-am adus aminte astfel de o carte excelentă apărută anii trecuți la Editura Publica, carte în care Don Tapscott scrie pe larg despre ceea ce numim Milenarii, Generația Y sau Generația Net, adică tinerii între 15 și 30 și ceva de ani, care încep să ocupe un loc tot mai important în ținta de public comercial a tuturor companiilor. Scrisă în urma unei cercetări științifice de mare amploare aplicată unui număr de 11.000 de subiecți din această generație, cartea lui Don Tapscott, Crescuți Digital, este o lucrare fundamentală pentru cei care se străduiesc să înțeleagă cum gândește, cum viețuiește și ce prețuiește generația care preia controlul și dictează tendințele în tot mai multe arii sociale.
Ce îi diferențiază pe acești tineri de părinții și frații lor mai mari în vârstă? Tehnologia și familiaritatea acesteia. Au crescut având acces la tehnologiile moderne de comunicare încă de la vârste fragede. Constituie o comunitate remarcabil de inteligentă care a dezvoltat metode revoluționare de gândire, interacționare, muncă și socializare, o generație care a crescut efectiv în mediul digital și care a transformat utilizarea tehnologiilor moderne de comunicare în mod de viață și a inserat tehnologia în aproape toate activitățile zilnice. Practic, datorită Internetului, sunt prima generație globală, care nu înregistrează diferențe semnificative de caracteristici de la o zonă a globului la alta (cu excepțiile logice ale țărilor subdezvoltate sau aflate sub regimuri dictatoriale).
Concluziile lui Tapscott arată că membrii Generației Net “sunt mai inteligenți, mai rapizi și mai toleranți cu diversitatea decât predecesorii lor, sunt foarte preocupați de dreptate și de problemele cu care se confruntă societatea din care fac parte și sunt în mod tipic angajați în activități civice la școală sau în comunitățile lor. Cu reflexele lor ajustate la viteza și libertatea actuale, acești tineri plini de resurse încep să transforme toate instituțiile vieții moderne.”
Cultura tinerei generații este una bazată pe interacțiune, colaborare și acțiune și va duce la o mai bună dezvoltare economică și socială, apreciind munca de înaltă performanță, familiile deschise, democrația bazată pe cetățenie participativă și societatea interconectată.
Cele opt valori fundamentale ale Generației Net identificate de Don Tapscott sunt următoarele:
- Libertate completă, de la decizia personală până la exprimarea publică – resping limitele, clișeele, granițele;
- Individualizare și personalizare – adaptează pe gustul lor orice lucru accesează;
- Transparență – accesul neîngrădit la informații pertinente li se pare un drept, ceva firesc, nu un beneficiu;
- Integritatea și deschiderea corporatistă – își aleg furnizorii în funcție de onestitatea acestora în relația cu publicul general;
- Distracția și joaca sunt parte a muncii lor – preocupările profesionale trebuie să fie distractive, atractive, să semene cu un joc, funcționează la ei tehnicile de motivare prin gamificare;
- Cooperare și relaționare – sunt generația care colaborează deschis și dezinteresat, oferă sprijin, informație, exemplu, sfaturi, ajutor necondiționat și acordă multă credibilitate opiniilor celor de o seamă cu ei;
- Viteza – pentru ei, lucrurile trebuie să se miște rapid, interacțiunea trebuie să aibă loc instantaneu, în ritmul în care funcționează și viteza comunicațiilor și tehnologiei;
- Inovația – adoră schimbările, creșterea performanțelor, caută locuri de muncă unde se generează schimbare, unde este încurajată creativitatea și inovația.
De ce să citiți cartea lui Don Tapscott? Fiindcă e musai, dacă vreți să înțelegeți cine și cum vă sunt deja sau vă vor fi clienții, în perioada imediat următoare. “Generația Net schimbă jocul și regulile în marketing. Abordarea mixului tradițional de marketing, cu cei patru P, nu le mai este pe plac, fiindcă reprezintă o comunicare unidirecțională, ori ei își doresc o comunicare bidirecțională. Nu sunt imuni la puterea publicității, dar sunt mai adaptați la filtrarea și blocarea publicității nesolicitate, comparativ cu generațiile anterioare. Când merg la cumpărături, aleg de obicei să examineze produsul, prețul și caracteristicile online, înainte să pună piciorul în magazin. Apelează la prieteni pentru sfaturi în privința cumpărăturilor și nu la publicitate sau la directorii sau informațiile oficiale ale companiilor. Ei cred că distracția trebuie să fie încorporată în produs și vor ceva care să li se potrivească doar lor personal, nu sunt satisfăcuți de obiectele comune, bune pentru toate gusturile. Unii sunt nerăbdători să contribuie la brand, aceștia pot fi numiți prosumatori”, scrie Don Tapscott.
PS: Cartea deocamdată nu este disponibilă la editura Publica și nici pe carturesti.ro elefant.ro, dar eu am văzut-o recent prin librăriile Cărturești și sunt convins că va avea parte de o a doua ediție, curând. Până atunci, vedeți acest speach al lui Tapscott de la lansarea cărții, Londra, 2008 și căutați-o pe la prieteni sau la bibliotecă. Merită.






Sunt toal deacord cu „Cele opt valori fundamentale ale Generației Net identificate de Don Tapscott”. Puteti afla mai multe si din articolul http://silver-pixel.ro/tendinte-noi-marketingul-online/