Doamna din imagine vinde bilete de bingo televizat, varianta Țociu&Palade, în spațiul din fața hipermarketului Cora Auchan (mulțumesc de corectură, Andrei Mocan), din Iulius Mall Cluj. Până aici, nimic neobișnuit. Problema apare atunci când șefii ei constată că încasările sunt mult prea mici și se gândesc la metode originale, românești, de augmentare a vânzărilor. Așa că Tanti Lenuța (e un nume ales la întâmplare) este pusă să distribuie fluturași publicitari în beneficiul propriei activități, chiar în capătul benzii rulante care transportă clienții magazinului din parcarea subterană către spațiile comerciale.
Pe lângă faptul că încurcă semnificativ traficul la orele de vârf și nu își supraveghează corespunzător taraba aflată în colțul clădirii, tanti Lenuța nu a putut să îmi explice ce rost are să plonjeze la cap la propriile centrări, adică să distribuie fluturași descriptivi pentru un punct de vânzare aflat la doar doi metri mai încolo, distanță pe care nimeni nu are vreme să citească niciun fel de mesaj. Săraca nu avea la dispoziție niciun mecanism standard de comunicare setat de marketerii de la Bingo Metropolis (există așa ceva?) și nici nu avea ca text de abordare decât un simplu: „poftiți la bingo, domnu!”. Acest fapt divers care ilustrează perfect conceptul „mai bine facem ceva prost decât să nu facem nimic”, mi-a adus aminte de un banc legendar, cel despre modul în care birocratul român înțelege productivitatea muncii. Vi-l spun imediat după poza următoare.
Comisia responsabilă de creșterea productivității muncii în agricultura socialistă venea agale de la câmp cu căruța cooperativei când se întâlnește cu un țăran care era la cosit. Scrufuloși la datorie și patrioți naționale până în măduva oaselor, tovarășii de la județ coboară din căruță și îl iau la întrebări pe bietul țăran:
– Ce faci matale aici, cosești, nu?
– Păi da.
– Păi și nu ți se pare că ești total neproductiv? Păi când dai cu coasa de la dreapta la stânga tai iarba, e bine, dar când faci mișcarea înapoi pierzi vremea și energia de pomană.
Și pun mâna tovarășii de la județeana de partid și îi montează țăranului o a doua lamă pe coasă, către cealaltă direcție, astfel încât ambele mișcări pendulare se soldează acum cu fire de iarbă decapitate.
– Ia, hai treci la treabă. Bravo, vezi că se poate?
După câțiva pași făcuți de bietul țăran, șeful comisiei urlă ca din fură de șarpe:
– Stooooop! Problemă! Păi nu e bine, tovarășe! A crescut productivitatea muncii, e drept, dar nu e suficient. Tu nu vezi că înaintezi aiurea în lan, așa, călcând iarba cosită, iar în spatele tău rămâne totul vraiște? Trebuie să luăm măsuri.
Așa că se pun onorabilii din comisie la treabă și îi leagă la brâu țăranului o centură, de care îi prind la spate o greblă.
– Hai, poftim la treabă! Ei, așa da, acuma avem productivitate serioasă, cosești și aduni simultan, bună treabă!
Începe țăranul să cosească, avansează câțiva pași și, când era cam la zece metri de membrii comisiei, își dă jos iute centura, aruncă grebla și coasa în iarbă și o ia la fugă strașnic către pădure. Tovarășii, odihniți și surprinși, dau fuga după el și reușesc să-l prindă.
– Păi ce faci, tovarășe, acum când am realizat productivitate sporită matale ne lași cu ochii în soare?
– Ei, a trebuit să fug, că mi-era teamă că vă mai vin idei de creștere a productivității și o să îmi legați naibii un felinar de p…, ca să pot cosi și noaptea!
