Și asta într-un context economic în care deja foarte mulți trăiesc cu frica zilei de mâine. Cazul ei nu e, din păcate, o excepție. Mulți dintre cei care au comentat au povestit cum trăiesc același gen de presiuni toxice la locul de muncă – tot felul de șefi dictatori, care se joacă cu viețile oamenilor fără niciun fel de empatie ori simț al responsabilității.
Așa că, pe lângă furie și empatie, oamenii simt că nu mai au unde să fugă, că sunt prinși într-un sistem care le stoarce energia. Și nu doar ei au simțit nevoia să își spună oful, ci și experți redutabili din domeniu, precum Magor Csibi:
Citesc azi pe Hacking Work despre un caz în care un angajat român, care a primit la muncă un ultimatum de 24 de ore, s-a sinucis când a ajuns acasă. Un exemplu foarte elocvent care să ne arate că avem o mare nevoie să vorbim mai mult despre umanitate și siguranță psihologică la muncă.
Deseori ne place să ne spunem că suntem raționali și treaba noastră este să ne concentrăm pe cifre. Însă asta niciodată nu poate justifica lipsa de empatie, lipsa de respect sau de umanitate. – Magor Csibi
Oamenii nu mai pot suporta faptul că în multe firme se ignoră complet suferința angajaților, iar lipsa de empatie este regulă, nu excepție:
Am trecut și eu acum câțiva ani printr-o perioadă sensibilă, în care starea mea psihică a afectat rău de tot performanța. Performanța scăzută a dus la tensiuni cu echipa/ managerul, mare noroc că nu am primit ultimatum având în vedere că nici feedbackurile nu erau extraordinare. Când am ajuns să menționez că am avut niște probleme, mi s-a spus că s-au observat. Dar nu m-a abordat nimeni să discutăm despre ele. În general, businessurile nu sunt interesate de problemele angajaților, pentru că nu sunt problemele lor. – Ingrid B.
***
Am trăit un astfel de caz: un subaltern s-a sinucis din cauza problemelor de acasă, la serviciu nu avea niciun ultimatum, iar pentru mine experiența aceasta a avut un impact profund! Am înțeles încă o dată că nu știi niciodată din ce contexte vin angajații la serviciu și că mai întâi de toate ești OM. – Ana T.
***
Ați lucrat vreodată, fiind în depresie, într-un mediu toxic? Eu, da. Și zilnic îmi duceam copilul la școală, cu anxietatea la cer, știind că mi se vânează orice greșeală, că mi se făcuse raport la HR, bazat pe niște minciuni (pe care le-am demontat ulterior). Au fost momente când aș fi vrut să scap de toate. Dar am avut familia aproape și copilul mi-a dat putere să depășesc fiecare zi. – Daniela A.
***
Am în terapie persoane care lucrează în multinaționale și uneori mă înfurie modul în care sunt trași prin tot felul de poziții prin proiecte. Pe posturi care nu sunt clare nici pentru manageri, dar care, din nu știu ce motive, se fac că nu văd asta și ar trage un angajat în jos fără să își asume haosul de acolo. Le văd consumul și debutul neîncrederii în sine și, uneori, îmi dau seama cât de greu le-ar putea fi unora care nu au cu cine să se regleze emoțional și cognitiv. Rămânând în povestea că ei nu sunt buni, suficienți, implicați etc. – Roxana A.
***
Au pus-o pe „linie moartă” tocmai ca să scape de ea; „managerul”, văzând probabil că acțiunile sale nu au dus la „rezultatul” așteptat, respectiv demisia, a recurs la ultimatum. Nu cred că s-a gândit vreo clipă la consecințe. Cum majoritatea angajaților oricărei companii sunt temători și manipulați, sub falsa impresie că, dacă nu se supun, nu doar că vor fi concediați (ori „forțați” să demisioneze), dar și că managementul se va „asigura” să nu mai fie angajați, dând referințe proaste despre ei. – Andra C.
E cutremurător să realizezi câți oameni trec prin așa ceva și cât de puțin contează starea lor emoțională sau sănătatea mintală pentru cei care îi conduc, puși acolo tocmai pentru a-i ghida, a-i sprijini și a se asigura că misiunea lor comună e înțeleasă, înainte de toate, pentru a putea fi și îndeplinită. Se cere mult, dar nu se oferă niciun sprijin.
Mulți se întreabă cu indignare care mai e rolul unui manager atunci când acesta pare să aducă doar critici și presiuni, fără a „fi acolo” vreodată, în mod real:
Problema e că încă se promovează mizeria asta de „îmbunătățește-te singur”, sau nu ești destul de bun. Dacă totul ține de mine – tu, ca și manager, ce rol ai acolo? Ce faci? Pentru ce ești plătit? Dacă o echipă eșuează, este 100%, fără nici o excepție, vina managerului. – Andrei G.
***
Nu înțeleg de ce încă promovăm această „mizerie” că angajatul trebuie să vină cu un plan de îmbunătățire. Poate îmi explică și mie cineva, managerul ce rol are? Nu cumva cel de lider, de coaching, de a mă ajuta să mă dezvolt, să îmi îmbunătățesc performanța? Poziția asta de „manager” vine la pachet și cu o grămadă de responsabilități, nu doar cu funcția care „dă bine pe LinkedIn”. – Monica D.
***
Trebuie să ai o doză de miserupism. Când vine managerul că arde ceva, arde pentru el, nu pentru tine. – Anonim
***
Este de datoria fiecărui manager să-și cunoască angajații, să-i ajute să crească și să le ofere sprijin în momentele dificile. Trebuie să promovăm un mediu în care angajații să se simtă apreciați și înțeleși, nu doar evaluați pe baza unor metrici arbitrare de performanță. Trebuie să fim vigilenți și plini de compasiune, recunoscând semnele de suferință și oferind sprijin mai degrabă decât ultimatumuri. – Daniela A.
***
Această poveste tragică servește ca o reamintire clară a faptului că acțiunile managerilor pot avea un impact profund asupra vieții angajaților. Să ne angajăm să creăm o cultură la locul de muncă care să acorde prioritate sănătății mintale, empatiei și sprijinului real. Procedând astfel, putem ajuta la prevenirea unor astfel de tragedii și ne putem asigura că fiecare angajat se simte văzut, auzit și apreciat. – Daniela A.
***
Companiile care angajează un om și apoi transformă „găsitul de lucru” într-o problemă a acelui om prin teroarea psihologică în a fi „benched” constituie scursoarea supremă a pieței muncii. În realitate, din momentul în care l-ai angajat, pe umerii tăi stă obligația de a-i aloca sarcini. Dacă o perioadă nu are alocare pe proiect din diverse motive, probabil ai prevăzut într-un calcul de rentabilitate că nu va avea alocare 100% în mod perpetuu. Și în niciun caz nu o poți transforma în mod pervers într-o problemă a angajatului. Teroarea bench-ului este o formă de hărțuire psihologică sancționată prin lege… – Iulian. M
***
Principala vină o are șeful direct, care probabil se înconjoară de oameni mai slabi decât el ca să poată fi șef. El a angajat-o, el a omorât-o… Mai român decât el nu există. – Ghiță
***
Oricât am munci pentru multe companii, suntem de fapt doar niște numere. Toate încep cu lipsa de claritate, sarcini aruncate peste altele, emailuri pasiv-agresive în care parcă ți se dă peste nas pentru ce nu ai făcut, dar într-un mod voalat. Ajung și la mine multe astfel de exemple și tot ce îi pot sfătui pe oameni e să lupte pentru drepturile lor atât cât mai au puterea să o facă, chiar dacă în unele cazuri poate că nu se va mai putea. – Alina V.
***
Cum poți să crezi că, dacă dai un ultimatum cuiva, își va îmbunătăți performanța? Cum poți să crezi că, având un comportament abuziv asupra unui angajat și sperând că va demisiona el singur, este mai bine decât să fii uman? Concedierile pot fi făcute și altfel; concedierile pot fi umane. Și da, în România încă e o rușine dacă ai depresie; încă depresia este considerată un MOFT. – Monica D.
E absurd să te aștepți ca oamenii să performeze fără sprijin, să aduci laude doar managerilor când lucrurile merg bine și să arunci vina exclusiv pe angajați când ceva nu funcționează. Există o responsabilitate directă a conducerii și, dacă aceasta nu este asumată, efectele pot fi devastatoare.
Nu putem să trecem cu vederea cât de adânc au ajuns abuzurile în companiile mari.
Oamenii au prins curaj, iar cazuri șocante de hărțuire și lipsă de respect față de angajați au început să iasă la suprafață:
Un fost angajator m-a concediat pentru că am refuzat o acțiune abuzivă și ilegală, atât asupra mea, cât și asupra subalternilor mei (11 la număr). Din momentul în care i-am dat în judecată (având câștig de cauză) și până în prezent (adică de 4 ani) am fost hărțuită de managementul acestui angajator, prin amenințări, presiuni și, mai ales, defăimare profesională. Welcome to Romania! – Andra C.
***
Managementul firmei A*os este deplorabil; sunt doar oameni incompetenți care pun angajații sub presiune. Am fost martor acestui fenomen în diverse întâlniri; această cultură de „put-down” face parte din amprenta genetică a acestei firme. – Andrei A.
***
Ceea ce se întâmplă la A*os România anul acesta ar trebui să fie un semnal serios de alarmă pentru toate companiile de profil. Ca angajat, am fost pusă pe bench fără să fiu low performer pentru că incomodam, iar în rolul de manager am fost de multe ori „terorist” fără să intenționez, pentru că la rândul meu eram presată. – Adina L.
***
Nu zic că ar fi singura din Timișoara. Fără să dăm nume, și N*kia mai practică treaba asta în unele departamente, și acolo un bărbat cu doi copilași micuți a renunțat la viață aruncându-se de la ultimul etaj al clădirii, din cauze similare. – Andrei A.
***
Acum aproximativ 2 ani am fost angajat în cadrul companiei A*os ca și SDM (service delivery manager). Totul a fost foarte frumos până când persoana responsabilă de proiect, o să o numim doamna CA, s-a întors din concediu și a programat direct un 1-1 în care mi-a comunicat următorul lucru:
„Ai 3 luni să-ți cauți de lucru. Eu de proști ca tine nu am nevoie, și pe poziția asta trebuia să vină altcineva, nu un neica nimeni ca tine.” Am încercat să caut ajutor la HR, la colegii care m-au angajat; toată lumea mi-a spus același lucru: „Nu avem ce face, e șmecheră și well connected în Franța.”
Următoarea lună am dus o luptă cu mine; eram numit „Dorel” în cadrul proiectului și dumneaei căuta mereu să sublinieze că: „Eu de Dorei n-am nevoie; ăștia-s cei mai proști posibili!” Am rezistat o lună și două săptămâni până am plecat. – Pangolin9534
***
Mă sună soția, plângând, că a fost invitată să-și dea demisia. Cu martori. Motivul? O materie primă care era programată să ajungă a doua zi nu a ajuns „azi”. What??? Îi spun să se calmeze, să nu semneze nimic și, dacă nu mai vor s-o țină, nici o problemă; preaviz și la revedere!!! Ei zic că nu! Îi spun că nu mai are voie să intre în societate. Zic, ok, dar să-i dea hârtie. Nimic! A doua zi, se prezintă la sediu unde, bineînțeles, i se interzice accesul. Chemăm poliția, se face proces-verbal și soția revine acasă.
Am trimis o întâmpinare prin care le explicam celor de la W*ber (angajatorul) că soției i s-au încălcat drepturile. Bineînțeles, i-au desfăcut contractul după un simulacru de „cercetare disciplinară” efectuată la sesizarea scrisă a șefului. Următoarea mișcare a fost să intentăm proces. Am câștigat la apel. Plăți salarii restante, reîncadrare. Soția a fost reîncadrată în muncă, iar în câteva zile era detașată „în interes de serviciu” la Suceava!!! Ok, navetă, dacă asta e. În final, văzând că nu pot cu tertipuri, i-au dat preaviz. Nu puteau face asta de la început??? – Radu
Sunt companii care, în mod voit, își terorizează angajații, folosindu-se de tehnici de intimidare psihologică. Asta nu mai e despre muncă, ci despre un abuz sistematic care nu ar trebui să aibă loc nicăieri. Cum am ajuns în punctul în care angajații se tem pentru sănătatea lor mentală și emoțională la locul de muncă?
Deși, din perspectiva psihologică, nu toate concluziile sunt ușor de tras, ne putem pune de acord asupra faptului că abuzul a avut loc:
Sunt om de HR și psihoterapeut. Se vehiculează mult acum conceptul de siguranță psihologică la locul de muncă. Cu care sunt complet de acord. Cred că toți ar trebui să fim atenți la acest lucru. În același timp, multe aspecte care contribuie la siguranța psihologică la locul de muncă țin și de educația de acasă. De cei 7 ani.
E greu să identifici în cadrul unui interviu (și mai nou se fac și online) persoane predispuse să facă bullying, cu un caracter tăios sau pasiv-agresive. Apoi, dacă totuși identifici aceste trăsături într-un angajat, din dorința de a crea un mediu sigur din punct de vedere psihologic, iei, ca firmă, anumite măsuri. Care, știm deja, că un om pasiv-agresiv le va transforma, se va victimiza și le va întoarce împotriva ta, ca om sau poate ca și companie.
În același timp, știu foarte multe persoane care nu vor/ nu pot să se deschidă, să se vulnerabilizeze (iar aici pot contribui o multitudine de factori – stil de atașament, trăsătură de caracter, tip de personalitate, trecut traumatic, etc.) motiv pentru care organizația nu are cum să îl ajute, cu toată bunăvoința. Într-un astfel de caz, mă întreb și eu retoric, sau poate cineva are un răspuns, cum ar trebui să procedeze organizația? Cum îl poate ajuta? Cum poate susține un angajat neperformant care nu acceptă ajutor?
În același timp, organizația este nevoită să își urmărească „scopul” – acela de a fi profitabilă. Cum își poate permite să „păsuiască” la nesfârșit un angajat care nu cere ajutor, nu poate fi ajutat, dar nici nu performează? Pe de altă parte, o persoană depresivă, anxioasă sau cu diferite tulburări mintale sau emoționale este foarte greu „ajutabilă” din exterior – fiindcă nu permite, dar și din „interior” de către ea însăși, fiindcă nu are energie sau se simte rușinată să ceară ajutor.
Unde este responsabilitatea în astfel de cazuri? Când deja știm că, de cele mai multe ori, nici chiar familia sau cei apropiați nu scot un om din depresie și nu îl pot ajuta. Cum ar putea să facă asta organizația? Team Leaderul – care și el este cu picioarele în două bărci – pe de-o parte să fie de partea echipei, a oamenilor, dar și de partea organizației care îi cere rezultate. – Ioana
Multe dintre aceste voci cer cu disperare ca cineva să facă dreptate, să ia atitudine. Nu mai putem să stăm deoparte și să vedem cum aceste nedreptăți se repetă:
Chiar dacă ar putea fi un proces complex și poate inexistent în România, ar trebui să se pornească o cercetare penală. Familia ar trebui să acționeze măcar în civil pentru daune morale. Acționând, în timp ce ceilalți ies din „zona de confort”, ca martori, aceste „obiceiuri” ale multinaționalelor se vor diminua. Noi schimbăm, nu ei. Uniți. Îmi pare tare rău de această fată. Sper ca ceilalți colegi ai ei să spună STOP și să-și descarce conștiința instituțiilor abilitate. – Sorina
***
E bine că la fiecare employee survey avem întrebarea aia frumoasă cu „e adevărat că nouă ne pasă de sănătatea voastră fizică și mentală”, unde dacă nu dai nota care trebuie, tot tu ești băgat în ședințe în care ți se explică, ca la prost, ce vrea să spună autorul, (că poate totuși nu ai înțeles întrebarea) și că nota de pe survey a devenit team objective. – ProfessionalDreamer9
***
Educația privind drepturile și obligațiile în relația angajat-angajator este aproape inexistentă, motiv pentru care, cu mare lejeritate, mulți angajatori și implicit managementul „din dotare” își permit sa facă abuzuri crase, iar angajații nu se luptă pentru drepturile lor, pentru că nu și le cunosc. – Andra C.
***
Aș vrea ca mai mulți manageri, antreprenori și owneri de business să înțeleagă că pentru a primi (performanță, extra mile, etc.), e nevoie mai întâi să dai. E nevoie să asculți, să oferi respect, încredere, suport. Și abia apoi poți să ceri. Și, deși avem nevoie de bani ca să trăim, rareori e doar despre bani. Se pare că metodele tradiționale pentru a ne face bine în zona asta nu funcționează. Se pare că avem nevoie să scoatem capul din nisip și să găsim alte căi. – Iulia C.
***
Dacă e să mă îndepărtez de orice perspectivă folosită mai sus, încurajez orice om să apeleze la servicii de psihoterapie. Nu pentru că ar fi trecut prin vreo traumă. Nu atunci când simte că nu mai poate. Nu atunci când se simte epuizat, depresiv sau anxios. Ci pentru echilibrul vieții de zi cu zi. Pentru echilibrul lui emoțional. Pentru a avea relații sănătoase. – Ioana
Ce se întâmplă acum în multe companii este de-a dreptul revoltător și inuman. Trăim într-o perioadă în care presiunea de a livra performanță pe termen scurt a ajuns să fie pusă înaintea respectului pentru demnitatea umană și sănătatea mintală a angajaților. Avem nevoie de mai multă empatie, de responsabilitate reală din partea managerilor și de un sistem în care angajații nu sunt doar niște rotițe într-o mașinărie fără suflet. Fără angajamente concrete pentru schimbare, riscăm să perpetuăm un climat de abuz și indiferență care distruge oameni, echipe și, în final, chiar companiile.
Avem nevoie de lideri adevărați, care să pună mai presus de orice sănătatea și bunăstarea oamenilor, nu doar atingerea unor obiective de business. Întreaga cultură organizațională trebuie reorientată spre crearea unui mediu în care angajații se simt protejați, respectați și valorizați, iar performanța devine o consecință naturală a unei echipe sănătoase și motivate, nu un scop care trebuie atins cu orice preț.
Am solicitat opinia Atos despre abuzurile semnalate de angajați în ultimele luni și măsuri clare pentru a corecta acest curs periculos și pentru a asigura un mediu de lucru sigur pentru toți angajații.
Dacă ești nefericit(ă) cu jobul tău, ai îndurat abuzuri și nedreptăți la locul de muncă, ai nevoie de un sfat în carieră, sau pur și simplu vrei să vorbești cu cineva, suntem aici să-ți ascultăm povestea: https://hackingwork.ro/caut-sprijin/
După ce plecați din aceste companii/firme le puteți da recenzii negative pe Google la rubrica de recenzii. Este gratuit și imediat se postează acolo. Așa, acele firme/companii își vor pierde clienții, banii, angajații. Este gratuit. Sau pe siteul de profil „unde lucrăm”unde sunt multe firme cu recenzii.
Super, voi adăuga acolo recenzie și păreri.
Este tragic ce sa intamplat, insa trebuie luat in vedere mai multe aspecte. In primul rând nu se stie performanța angajatei in cauză, in al doilea rând orice comportament abuziv din partea superiorului direct sau a oricui din companie poate fi raportat la ITM si in justiție atâta timp cat ai dovezi si ai documentat abuzul.
Orice angajat trebuie să-și știe drepturile si obligațiile in compania unde lucrează, ai dreptul la comisie disciplinară unde te poti prezenta cu avocat ca si reprezentant legal,Orice modificare la contract sau fisa postului trebuie sa fie explicată si ca și angajat nu ești obligat sa accepți dacă nu ești de-acord. In Romania problema este ca majoritatea angajaților nu citesc contractul sau actele adiționale, contractul colectiv si regulamentul de ordine interioara si au impresia ca au drepturi nu si obligații.
Am fost si eu in situația in care am fost tratat incorect de angajator am documentat toate task-urile si discuțiile cu managerul direct si cu departamentul HR , am facut plângere la ITM iar compania a fost amendată si atitudinea managementului sa schimbat față de mine in bine pentru ca au vazut ca nu cedez si nu ma las intimidat. Nu cunosc situația Angajaților de la Atos dar cu siguranță dacă si-au citit contractul de angajare iar angajatorul a schimbat ceva ilegal se poate face plângere legala si compania dată in judecată, însă daca compania a avut tot dreptul legl sa cheme angajații remote la sediu iar contractul angajaților nu a fost facut cu specificația ca se poate lucra la distanță confrom legii art 110 din Codul muncii atunci desgiur este neplăcut sa fi chemat la birou dar Angajatorul are tot dreptul sa facă asta.
Ca si concluzie angajații să-și știe drepturile si sa nu se lase intimidați de catre angajator iar Angajatorul nu va avea cum sa intimideze angajații. Iar dacă nu jobul nu se mai potrivește cu așteptările tale ca angajat îți dai demisia si asta e
Fata care s-a sinucis era pe un fond de depresie/anxietate, adică era într-o situație de vulnerabilitate, iar șefa ei a hărțuit-o. Nu este vorba despre ce ai fi făcut tu sau o altă persoană cu toate resursele disponibile, ci despre o persoană într-o situație dificilă, în care putem fi oricare chiar și pentru o scurtă perioadă în viață. Poți trece printr-un burn-out, decesul cuiva apropiat, boală, proces, sau oricare din astea suprapuse și să nu mai ai resurse pentru a lupta. Acum este prea târziu pentru Larisa, dar ce se poate face este „awareness” să se discute și să se combată hărțuirea de orice fel la locul de muncă. Oameni care își somează subalternii ca în acest caz, care impun deadline-uri nerealiste și care crează tensiune, urlă, intimidează etc nu au ce căuta în poziții de conducere!
O chestie despre care se vorbește prea puțin, este că aceste companii mari preferă să angajeze și să păstreze oameni maleabili, ușor de convins și de manipulat, persoane dornice de afirmare care vin din situații precare etc. Le oferă un salariu și ceva bonusuri atractive, plus un sediu care să le crească stima de sine și astfel îi prind într-o menghină din care e greu de ieșit. Eu am auzit foarte rar de cineva care să fi invocat contractul de muncă într-o corporație și să fi mers până la ITM. De cine am auzit erau persoane foarte conflictuale de tip procesomani care nici se remarcaseră prin ceva performanțe să merite circul lor. Așa că e f puțin probabil ca un corporatist clasic să „muște” înapoi. Ei vor pleca prin demisie la un loc mai bun sau după un burn-out cumplit, boală și doar când au ajuns la pământ.
Facand asta ei vor sterge comentariile. Am văzut asta de atatea ori.
https://www.undelucram.ro/ro aici nu șterge nimeni 🙂
Nimeni nu poate șterge comentariile de pe Google. Nu este ca la ceilalți, compania nu acceptă alte politici în afară de aceea de a lăsa acolo ce ai scris, așa cum ai scris. În orice altă parte se poate manipula, comentariile de pe Google sunt întotdeauna singurele de luat în seamă.
Am lucrat 8 luni Intr o multinațională .. Samsung Romania.Cumplit.Buling continuu și presiuni majore sa mi scriu demisia.Am refuzat dar a fost o lupta zilnică de supraviețuire Intr un mediu toxic și totul pentru că era vb de bani..proiecte și când munca s a înjumătățit…brusc nu mai eram ok și o virgulă era comentată.Oribil!!Cele mai cumplite 8 luni de munca .Deși financiar eram atât de bine , psihic eram la pământ.Managera era o vipera cu chip de înger.Am avut norocul sa l am alaturi pe soțul meu și nașa mea care m au susținut continuu și m am îndrumat sa ies din acel mediu toxic care mă consuma enorm.Este o lipsă crasă de empatie in multe medii de lucru și un volum de munca de 16 ore pe care se dorește să l pretezi in 8.
În România firmele private conduse de manageri fac discriminare la angajare pe criterii de vârstă, gen, dacă ai copii mici, etc.
Aceste firme să nu primească fonduri de la Uniunea Europeană sau bani de la bugetul național al României, nu merită!
Nu rezolvati nimic asa cu reviewuri negative pe google si commenturi pe bloguri. Clientii nu sunt locali. Trimiteti la sefimea din Franta si Germania. De la A la Z. In Global. Tradus tot, cu toate problemele. Toate cumetriile, tot.
În 2024, înainte de a te angaja la o companie, este important să citești recenzii pe diverse site-uri specializate. Dacă observi multe recenzii negative cu motive clare și bine argumentate, este probabil ca acea companie să piardă mulți oameni talentați deci indirect si clienti si bani.
Un aricol ce reflecta munca in corporatii , asta avem , e cunoscut . Ce se va schimba cu inca un articol ce atrage atentia ca se forteaza angajatii , ca sa fac profit o firma ??? E nevoie de altceva … ceva ce nu se gaseste … O judecata ar fi inca un semnal … dupa multe altele … Omul nu mai este , in schimb neterminatii cu functii de sefi – a se citi vatafi , care nu stiu sa faca nimic , se impun in fata angajatilor si unii cedeaza , dar sefilor-vatafi le mai creste salariul si … nimic … Totul va fi la fel … o amenda sau ceva similar , fara importanta majora , nu schimba nimic … Sau scris si se vor scrie noi articole si nimic … Pe cine intereseaza soarta angajatilor ??? Va fi din ce mai rau si toti decidentii vor fi surprinsi … ne invirtim in jurul cozii … Si iarna ii ia prin surprindere si nepregatiti …
Pe 1 aprilie am lucrat la un raport până la ora 1 noaptea. După aproximativ jumătate de oră, când m-am așezat lângă copii, am văzut că cea mică avea febră. Toată noaptea am monitorizat febra care ba scădea, ba creștea. Nu am închis un ochi. Următoarea dimineață am trimis raportul si am scris la lucru că am să iau o zi de medical. A doua zi, ambii copii aveau febră așa că am scris iar că prelungesc cu inca o zi. A treia zi, joi, cea mică nu mai făcuse febră in noaptea dinainte, iar băiatul avea febră dar era sub 38.3, era vioi. Reușisem sa închid ochii în acea noapte. Am intrat pe platforma unde lucram toți online și, la 30 de minute după ce le-am dat binețe, m-au sunat șefii să îmi zică faptul că următoarea zi avea să fie ultima mea zi la lucru. In august, după ce două dintre colegele mele și-au dat demisia, m-au sunat să îmi facă propunerea de a reveni: unul din cei doi parteneri spusese că s-au gândit la mine pentru că am copiii mici și am nevoie să lucrez de acasă. Copii mici aveam și în aprilie când am rămas fără loc de muncă de pe o zi pe alta. Nu există nimic ce ar putea să îmi dea pentru a reveni.
In fiecare companie exista oameni toxici, de exemplu am lucrat la hella, unde e un adevarat iad, sa nu zic ca îți promit una și in realitate e altceva, la superior nu ii pasa de tine, am rezistat maxim 5 luni, am zis la HR și degeaba, cunosc mulți oameni de la atos care sunt fericiți in acel mediu și sesimt bine, nu e cazul sa judecam o
companie după un caz singular, in toate corporatiile sunt oameni și oameni, ar trebui de facut o evaluare a mangerilor din toate companiile sa vedeți ca nu e doar la atos asa. Cred ca și statul ar trebui sa pună legi clare ca oamenii cu depresie sa fie controlati mai des care au avut asa probleme.
1) Există contract colectiv de muncă? Dacă da, ce prevede contractul în cazul reducerilor de personal, câte salarii compensatorii? Sunt curioasă să aflu rezultatul anchetei ITM.
2) Din câte am înțeles, fata a avut nevoie de tratament. Sunt convinsă că din cauza stresului. Mă enervez când citesc că se caută oameni rezistenți la stres, deoarece corpul omului nu rezistă la așa ceva. Una este stresul provocat când angajatul este supus zilnic la abuzuri și altceva când efectuezi o muncă care-ți place, într-un climat în care angajații colaborează pt.îndeplinirea contractelor, cu șefi capabili, adică oameni care-și tratează cu respect subalternii și care sunt capabili din punct de vedere profesional, nu pițipoance și pițipoi.
3) Părinții ar fi trebuit să fie permanent alături de ea. După prima cădere de „sistem”, familia și adevărații ei prieteni ar fi trebuit să o convingă să-și caute alt loc de muncă, deoarece nu merită să-ți distrugi sănătatea și viața pentru bani, mai ales dacă ești o persoană mai sensibilă, adică n-ai obrazul gros să suporți orice.
4) Este foarte bine că a apărut în presă acest caz. Aștept să publicați și concluziile anchetei ITM, ale francezilor și independenților.