Iartă-mă, vecine!

Salut, vecine.

Nu îți dau numele, fiindcă ești un personaj colectiv, compus din mai mulți cetățeni cu care am avut deosebita plăcere de a mă învecina în ultima vreme. Îți scriu fiindcă vreau să îți cer iertare, pentru că m-am dovedit a fi un conlocuitor neînțelegător și mult prea pretențios, incapabil să facă faţă normelor şi standardelor comunităţii.

Așa că te rog, vecine, iartă-mă:

pentru că, atunci când am urcat sau coborât scările blocului, am avut mâinile ocupate au am preferat să îmi fac milioane de cruci și nu am putut să duc la tomberon punga ta de gunoi, pe care ai scos-o din casă fiindcă puțea și ai lăsat-o pe holul comun, că nu aveai drum afară în zilele respective.
pentru că am fost egoist și neînțelegător când am refuzat să îți dau parola de la rețeaua mea wireless. Nu mi-a fost milă de nepoțica ta de 12 ani, că are și ea nevoie de Internet ca să vorbească cu colegii pe Facebook și să descarce niște filme nevinovate sau să încarce niște poze mai deochiate. Și nici nu am vrut să înțeleg că abia ai avut bani să îi iei smartphone, de unde naiba să mai faci rost de 20 de lei lunar pentru un abonament la internet prin cablu? Și nici nu am vrut să fac același gest generos ca vecinul de la etajul 2, care distribuie semnalul de la cablul TV în alte trei apartamente, dar internet nu a putut să își pună, că e și el un biet pensionar.
pentru că am neglijat vreo două zile să îmi iau plicurile cu facturi din cutia poștală și pentru că am uitat să îți mulțumesc că le-ai luat dumneata, le-ai deschis și mi-ai comentat apoi cu vecinii consumurile individuale, te-ai minunat cât de mult gaz consum ca să mă încălzesc și să mă spăl (zilnic, nu doar sâmbăta, ca tine). Iartă-mă că mi-am imaginat, în naivitatea mea, că dacă mi-ai luat facturile le vei și plăti. Evident, m-am înșelat, sunt mult prea naiv.
pentru că nu ți-am cerut voie și nici nu ți-am făcut niște cadouri ca să îți capăt bunăvoința, pentru a îmi permite să îmi amenajez biroul în apartamentul pe care l-am închiriat. Și fiindcă nu ți-am explicat că structurile alea metalice erau picioarele de la birouri și nu niște mașini de cusut, așa cum le-ai spus tu vecinilor pe care i-ai alarmat că îmi fac secție de croitorie și producție textilă la voi pe scara cu oameni liniștiți, cinstiți și civilizați. Și fiindcă m-am încăpățânat să am în acel apartament doar un birou cu niște calculatoare și nu un restaurant cu meniu chinezesc și vegetarian, așa cum le-ai spus tu vecinilor ulterior, după ce ai primit nu știu ce fluturaș în cutia poștală.
pentru că mi-am permis neobrăzarea să te invit afară, după ce, împreună cu un comando de trei babe adunate din cartier, ai intrat de capul tău la mine în casă, pentru a verifica ce fel de activitate desfășor eu pe calculator și dacă nu cumva folosesc abonamentul ăla de internet pe care n-am vrut să-l distribui liber pentru nepoței ca să fac profituri grosolane din activități de videochat erotic, așa cum ai bănuit tu.
pentru că sunt recent sosit în această zonă folclorică și nu am cunoscut și asimilat încă unele tradiții ale locului, cum sunt bătutul nevestei seara după miezul nopții, la sosirea de la cârciuma cu păcănele din colțul străzii și torturarea nepoțelului de patru ani, dimineața la ora 5.00, când nu vrea să se trezească fiindcă tu ai chef la ora aia să dai cu aspiratorul.
pentru că nu sunt la curent cu noutățile tehnologiei moderne și nu mi-am putut închipui că bătăile acelea repetate de ciocan care au durat cam o oră au reprezentat o operațiune strategică de decojire a unor nuci cerute insistent de nevastă-ta pentru cozonacul de Crăciun. Mi-am permis să îl întreb pe vecinul de palier dacă avem vreun bolnav psihic pe scară, dar m-am liniștit când am aflat că erai doar dumneata, în plin avânt culinar.
pentru că nu am înțeles și nici nu am acceptat principiile socialismului modern care guvernează comunitatea de la noi de pe scară, conform cărora femeia de serviciu care mozolește scările cu mopul trebuie să primească câte 10 lei lunar de la mine, fiindcă am serviciu și am și mașină și după cum sunt îmbrăcat câștig destul de bine, în vreme ce de la dumneata, fiindcă ești pensionar și ai toți copiii șomeri, nu are ce să ceară ca taxă de serviciu, că nu e de unde.
pentru că v-am deranjat insistent timp de câteva zile, cerându-vă să contribuiți cu bani sau dacă nu aveți bani cu muncă la operațiunea de eliminare a șobolanilor care își făcuseră cuib în beciul unde de ani de zile voi, ăia care aveți boxe, nu v-ați mai făcut curățenie. N-am reușit să pricep că eliminarea șobolanilor este de fapt treaba primăriei și că în câteva săptămâni dispar ei natural, că rămân fără mâncare și se mută în alt bloc.
pentru că am mari deficiențe în capacitatea de socializare și nu înțeleg că e frumos și civilizat să construiești relații de durată cu vecinii, stând cu ei de povești seara pe scara blocului, la o țigare fără filtru și o litră de „2 cai frumoși cu aromă de coneac” dată din mână în mână, ca la poștă.

Iartă-mă, vecine, pentru că în câteva ocazii ți-am rezervat la mine în gând o spectaculoasă călătorie în timp și spațiu, către satul dumitale natal, întrezărind chipul drag al măicuței dumitale marcat de schimonoselile specifice durerilor facerii.