Ce am învățat de la Frédéric Lasnier, șeful Pentalog

Distribuie articolul

 

Am fost săptămâna trecută la evenimentul Startup Grind de la ClujHub, organizat ca de obicei impecabil de Stefan Koritar. A fost o după-amiază excelentă, în care am avut ocazia de a înțelege cum gândește și acționează liderul uneia dintre cele mai mari organizații IT de pe la noi, Frédéric Lasnier, CEO și proprietar al Pentalog companie care are peste 800 de angajați, majoritatea în România, dar și în Moldova și Vietnam.

Francezul de 46 de ani face afaceri încă de când era licean și, de câțiva ani, pe lângă conducerea afacerilor IT ale Pentalog, investește atenție, energie și inteligență în o sumedenie de afaceri startup, prin intermediul Pentalabs, un accelerator de afaceri care a lansat până acum peste 250 de companii mici, de creșterea cărora continuă să se îngrijească. În multe din aceste firme investește și direct, asigurând acestora componentele tehnologice (software în special) de care au nevoie. Pe celelalte doar le ajută să își găsească drumul, le deschide uși, le oferă oportunități și contacte și le furnizează informație și mentorat.

frederic-lasnier-pentalog1

Frédéric Lasnier a început afacerile alături de alți patru prieteni din facultate (de aici vine probabil „Penta”), înființând la început o agenție de publicitate, foarte atentă și la viitorul digital, pe vremea aceea destul de teoretic. Era profesor la facultatea din Orleans în 1999, când a venit prima oară în România ca să își viziteze niște studenți prin programul Erasmus, iar în 2000 deja a deschis prima divizie IT a firmei sale, la Brașov, unde au încercat să realizeze un produs cu care să cucerească lumea.

Nu a ieșit cum au planificat, dar au salvat întreaga investiție, după multe eforturi și rateuri, cedând piața unor jucători mult mai puternici și transformând produsul în serviciu și oferindu-l ca și SaaS. De atunci călătorește foarte mult, pe toată planeta, este la curent cu toate noutățile din businessul tehnologic, aterizează des în Silicon Valley, dar se îngrijește și de clienții săi din Europa occidentală (Franța, Germania, Olanda, Elveția etc) și de angajații săi români sau vietnamezi. Vorbește perfect engleza, dar se descurcă minunat și în română și, foarte probabil, a deprins multe alte dialecte străbătând lumea în lung și în lat.

Echipă. Echipă. Echipă. Plus strategie și onestitate.

Întrebat care sunt cele trei lucruri esențiale pentru ca o afacere din sfera tehnologiei să aibă succes cel puțin la nivelul Pentalog, a răspuns simplu, rapid și direct: Teamplay, teamplay, teamplay. A adăugat apoi strategie și onestitate, dar a insistat asupra importanței reunirii unui grup de indivizi de mare calitate și perfect sudat, cu competențe diverse care să acopere toate sferele strategice ale unei afaceri, încă de la începutul acesteia, din faza de proiect dacă se poate.

Calitatea oamenilor, și profesională și morală în aceeași măsură, dar și compatibilitatea și capacitatea lor de a se înțelege, completa și dezvolta în grup este esențială, crede Lasnier. A dezvăluit apoi că i-a fost mereu mult mai ușor să atragă marketeri buni în echipă, decât să găsească om bun de finanțe: oamenii de marketing sunt, ca și educație și mentalitate, mult mai dispuși să intre într-un business primind acțiuni în firmă, pe când un CFO trebuie convins de valabilitatea și rentabilitatea proiectului, trebuie ajutat să întrevadă potențialul de creștere și trebuie lăsat să se joace în minte cu multiple scenarii financiare, înainte de a accepta să se alăture unui proiect.

Strategia este esențială pentru orice afacere în sectorul tehnologic, crede Frédéric Lasnier. Este foarte important ca orice business, la orice nivel s-ar afla, să știe foarte bine unde se află, unde vrea să ajungă și care sunt etapele pe care le are de parcurs, de ce resurse are nevoie, ce acțiuni va întreprinde, ce reacții va avea în anumite condiții de piață, pe ce parteneri și clienți se bazează și care îi sunt punctele tari și oportunitățile, dar și slăbiciunile și posibilele amenințări.

Mi-a plăcut foarte mult că invitatul lui Stefan a insistat pe onestitate, ca și ingredient esențial pentru succesul unui business modern. Foarte rar auzi acest lucru de la un om de afaceri, și mai ales în România. Succesul este produsul dintre știință economică și onestitate la pătrat, a spus Lasnier, citând dintr-un clasic. Să fii cinstit mai întâi cu tine însuți și mai apoi cu toți cei cu care intri în contact este un lucru dificil, dar obligatoriu. Să ai o astfel de viziune, să pui o astfel de valoare la temelia propriei afaceri și în cultura companiilor pe care le construiești este mare lucru, dacă am avea mai mulți proprietari și inițiatori de afaceri care ar gândi așa am fi departe.

De ce pleacă firmele tech din România

Dovedindu-se fidel convingerilor sale, Frédéric Lasnier a spus câteva lucruri mai puțin convenabile despre mediul de afaceri de la noi, reușind o privire de ansamblu egală cu o găleată cu apă rece de care are nevoie orice antreprenor, ca să înțeleagă corect în ce ambianță respiră. Realitatea dură este că, în ciuda inteligenței și creativității inginerești de înalt nivel, în ciuda produselor și serviciilor de calitate și egale ca și putere cu cele ale competitorilor de la nivel mondial de care sunt capabili antreprenorii români din zona tehnologiei, ei sunt nevoiți să părăsească România dacă vor să aibă succes real la nivel global.

Cauza: nu se poate face marketing de calitate de aici, nu se pot face vânzări serioase de aici și nu se pot găsi aici nici resursele financiare absolut necesare unei creșteri proporționale cu potențialul produsului și cu evoluția pieței.

Da, din ce am reușit să înțeleg și eu învârtindu-mă în acest domeniu de ceva vreme, așa este: este dificil să construiești în România echipe de marketing capabile să ducă și să mențină o companie în jocul dur și intens de la nivel mondial. Școlile pregătesc doar teorie și noțiuni de bază și de multe ori informația este perimată sau incompletă, iar experiența practică a absolvenților este, în general, nulă. La fel cu vânzările: chiar dacă poți găsi aici oameni cu talent, le lipsește experiența contactului direct cu clientela și capacitatea de a înțelege rapid cerințele, nevoile și oportunitățile unor clienți din diverse domenii, în special cele din sectorul financiar-bancar, din industria farmaceutică sau și sectoare industriale care implică multă tehnologie. Pentalog are 800 de angajați în zona de producție și doar șase oameni de vânzări, localizați toți în vestul Europei, acolo unde le sunt și clienții. QED.

Cât despre finanțare, treaba este oablă: știm că băncile românești se ocupă în general de Prima Casă și credite mai mult sau mai puțin performante, dar cer garanții uriașe, pe care un startup nu are cum să le ofere, iar fondurile de investiții sunt o instituție care nu prea există sau care abia iese din scutece. Capitalul de risc priceput la evaluarea unor proiecte de business în sfera tehnologică nu trăiește pe aici, cu siguranță.

Ce ne rezervă viitorul?

Două lucruri mi s-au părut interesante în observațiile despre viitor și predicțiile lui Frédéric Lasnier, făcute la solicitarea celor din sală: marketingul evoluează mai repede decât tehnologia a spus el, insistând că viitorul este în marketing automation. Utilizarea tehnologiei informatice, a bazelor de date uriașe și a publicității automate sunt o oportunitate, iar piața evoluează spectaculos, dacă ne gândim cât de mult a progresat în ultima vreme Facebook cu ale sale Ads, în comparație cu deja clasicul Google.

Este marketing automation o oportunitate și în România? Da, dar asta dacă înveți singur, dacă furi știință de la alții, din webinarii, tutoriale pe Youtube sau dacă îl faci de capul tău și înveți din greșeli, experimentând și măsurând rezultate. Vă dați seama că nu există așa ceva în programele de studii ale universităților de la noi și sunt șanse reduse să vedem prea curând cursuri de nivel universitar pe acest domeniu.

A doua predicție a domnului Lasnier se referă la o foarte posibilă nouă criză a economiei tech, după bula dotcom de la începutul mileniului. Pe bună dreptate, invitatul de la Startup Grind se întreabă cât de departe mai pot merge investițiile gigantice în afaceri de tip sharing economy (Uber, airbnb etc), de vreme ce acestea nu întorc rezultate serioase financiar vorbind și nici nu dau semne că vor avea prea curând capacitatea să își acopere măcar costurile de operare. Chiar dacă crah-ul nu va fi la fel de brutal și distrugător ca la anterioara criză a sectorului tehnologie informației, efectele se vor resimți, va apărea curând o contracție a pieței și vor rămâne în picioare doar businessurile capabile să își dovedească profitabilitatea.

startup-grind-cluj

Nu ratați pe viitor evenimentele Startup Grind de la Cluj Napoca, fiindcă de obicei invitații sunt resurse extrem de valoroase de informații și valori personale, după interviul oficial lumea rămâne la discuții și este o excelentă oportunitate de socializare și creare de contacte, iar cu ocazia evenimentului sunt promovate și câteva afaceri mici locale, de data asta am cunoscut niște tineri care sunt foarte la început cu o aplicație de knowledge sharing, am gustat un excelent quiche de la A la Tarte și niște fenomenale sucuri de fructe proaspete de la FrescoBar.

Pe 28 septembrie vine la Startup Grind Loredana Pădurean, profesor la Asia School of Business. Merită mers, garantez.

 

 

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *