Când pasul înainte în carieră este de fapt un șut în fund

Foarte mulți oameni își părăsesc locul de muncă și angajatorii la scurt timp după ce sunt promovați. Sună ciudat și paradoxal, dar este un fenomen amplu și observat internațional. Hai să vorbim astăzi în mod serios despre cauzele profunde ale acestor demisii care apar imediat după o promovare.
Distribuie articolul

Promovarea, motivul ascuns al plecării angajaților

Un studiu internațional efectuat de o companie specializată în software de administrare a resurselor umane arată că o treime dintre oamenii care au fost promovați în ierarhia organizațiilor demisionează într-un interval de o lună de la promovare. În cazul celor care nu au fost promovați recent, rata demisiilor este de doar 18%.  

Din aceste date, înțelegem înainte de orice că oamenii nu vor rămâne într-o companie doar pentru că au primit o promovare. Locul mai înalt în ierarhie, puterea superioară, atribuțiile noi și mai ample și salariul ceva mai mare nu sunt suficiente ca să îi țină pe oameni în loc. Asta pentru că, de foarte multe  ori, din păcate, avansarea vine la pachet cu o serie complicată de circumstanțe negative și toxice, care afectează puternic motivația și capacitatea de lucru a acestor oameni.

Din păcate, managerii de top și specialiștii de Resurse Umane care ar trebui să anticipeze aceste efecte negative nu le observă și nu pregătesc soluții eficiente care să anihileze aceste circumstanțe. Hai să trecem împreună în revistă cele mai frecvente situații dificile prin care trec cei proaspăt avansați, poate că așa o să fie mai limpede pentru decidenții din organizații ce au de lucru ca să facă promovări înțelepte.

Care sunt motivele pentru care demisionează cei promovați?

Primul șoc al celor proaspăt avansați are de a face cu presiunea psihologică și epuizarea: Preluarea noilor responsabilități vine cu o uriașă presiune mentală de a face lucrurile corect și de a demonstra rezultate repede. Această preocupare este deseori copleșitoare, ducând frecvent la sentimentul de insuficiență și chiar la sindromul impostorului.

În alte cazuri, oamenii descoperă abia după avansare că le lipsesc unele abilități, despre care nu au știut și pentru care nu au fost antrenați. Promovarea unui angajat performant poate să nu fie cea mai bună decizie, așa cum cel mai bun jucător dintr-o echipă de fotbal, baschet sau handbal nu este neapărat pregătit să fie și un antrenor foarte bun. 

Alteori, promovarea nu vine la pachet cu susținere publică și feedback încurajator, ci omul este aruncat în valuri de furtună și lăsat să se descurce. Dacă managerii tratează ignorant și superficial nevoile de sprijin ale celui avansat, acea persoană se va simți neglijată sau va crede că nu merită cu adevărat acel rol. 

În alte cazuri, promovarea este doar formală, omul primind doar un titlu și o misiune, dar nu și resursele, instrumentele și autoritatea de care ar avea nevoie pentru a obține rezultate, iar entuziasmul noii provocări se epuizează repede sub greutatea neputinței.

În fine, unul dintre motivele pentru care cei proaspăt avansați pleacă rapid din organizație este că ei devin mai vizibili în piața muncii și deci mai atrăgători, O schimbare de statut, de rol sau de certificare pe Linkedin sau pe alte platforme profesionale atrage atenția recrutorilor sau foștilor colegi ai persoanei în cauză.

Uneori pasul înainte în carieră poate fi doar un șut în fund

De multe ori, certificarea competenței și performanței adusă de o avansare este suficientă pentru firmele competitoare ca să îl considere pe acel om un candidat redutabil și valoros pentru proiectele lor, iar dacă omul se confruntă cu situațiile despre care am vorbit ceva mai devreme, evadarea către o altă destinație profesională pare o opțiune atrăgătoare.

Știm cu toții proverbul care egalează un șut în fund cu un pas înainte. Azi am descoperit și că pasul înainte în carieră poate fi un șut în fund pe care organizația și managerii ți-l dau, dacă nu se uită atent și competent la acest pas. Așa că e bine să ținem minte că orice avansare trebuie să ne bucure doar dacă vine la pachet cu resursele, sprijinul, competențele și autoritatea de care avem nevoie ca să facem treabă bună.

***

Poți asculta informațiile din articol în acest episod al emisiunii Hacking Work Radio disponibil pe Youtube, Spotify și Apple Podcasts. Mai mult, ne poți asculta săptămânal la radio în fiecare marți, miercuri și joi la ora 10:20 la Radio România Cultural și la 07:20 la Radio România Cluj.

***

Acest articol vă este oferit de DevNest, compania de software pasionată de oameni, idei și know-how digital. Pentru toți oamenii buni pasionați de tehnologie, DevNest înseamnă evoluție și dezvoltare: Creăm oportunități. Creștem o comunitate.

***
Foto copertă: Freepik.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *