Consiliul Superior de Apărare a Țării ar trebui să se reunească de urgență, fiindcă sunt întrunite condițiile unei stări de pericol și amenințare la adresa siguranței naționale. Mai precis, se poate constata fără prea multe eforturi că întreaga conducere a Inspectoratului de Stat pentru Situații de Urgență este afectată profund de sindromul Dunning-Kruger.
Diagnosticul de mai sus se referă la o stare gravă de dezechilibru de ordin psihic, în care suferinzii manifestă o formă accentuată de tulburare cognitivă și inconștiență, trăind cu convingerea că dețin cunoștințele, abilitățile și capacitatea intelectuală de a îndeplini un rol de maximă responsabilitate și utilitate publică, deși în realitate le curge salivă necontrolat din gură și nu par capabili nici să se încheie la șireturi.
În marea lor majoritate, conducătorii de Inspectorate pentru Situații de Urgență din România sunt niște aglomerări de slănină învelite în zece metri pătrați de stofă șifonată, denumiți uniformă, niște tovarăși care cu greu articulează fraze coerente, care se deplasează mai degrabă prin rostogolire și care se ocupă în mod profesionist mai ales de șprițuri, chermeze și simpozioane.
Despre competențele, responsabilitatea și eficiența capacității de intervenție a acestor structuri ale statului român am aflat cu toții în perioada evenimentelor de la Colectiv, când, grație înțelepciunii, profesionalismului și inteligenței subalternilor tovarășului Raed Arafat, câteva zeci de tineri au sfârșit în chinuri într-un beci pe care ISU se făcuse că-l autorizează și că nu știe că funcționează.
Fudulia patriotică, cifrele mincinoase din statisticile trucate și graba de a băga jegul sub preș l-au determinat atunci pe tovarășul Arafat să blocheze trimiterea acelor oameni arși la spitale civilizate din Europa, unde ar fi putut fi salvați. Zeci de tineri au murit uciși de bacteriile din spitalele de la noi, iar această problemă de securitate națională este și azi în aceleași coordonate, deși ISU și celelalte instituții care cică se ocupă de siguranța noastră au avut ani la dispoziție pentru a întreprinde ceva inteligent și eficient.
Să nu fiu înțeles greșit: Raed Arafat merită tot respectul nostru pentru modul în care a conceput și dezvoltat serviciile SMURD, un loc unde a demonstrat viziune, competență și credibilitate și unde a făcut o treabă excelentă. Problema este că omul ocupă de ani de zile o poziție mult superioară capacităților sale profesionale, trebuind să controleze o arie mult mai largă de instituții, persoane și mecanisme, care evident îi depășesc competențele medicale.
Vom realiza la următorul cutremur serios cam cât de pregătite sunt instituțiile din subordinea sa, dar vedem foarte des cazuri în care impostura și incompetența ies la lumină în cazul unor responsabilități și acțiuni simple ale acestor departamente. ISU este o adunătură de lași și incapabili care nu știu decât să își îngroape impotența în hârtii, în tabele și în instructaje fără vreun efect real.
Dacă te iei după tabelele lor, treaba merge ca pe roate. Dacă te uiți însă la istoricul evenimentelor recente și la modul în care își pricep rolul acești tovarăși, realizezi că în cazul unui dezastru suntem fiecare pe cont propriu, băieții de la ISU știind doar să împingă slugarnic bărcuța gonflabilă în care stau boierește cocalarii care dețin puterea guvernamentală.
Tot despre inteligența, competența și adaptarea la actualitate a acestor tovarăși vorbesc și recentele lor acțiuni de maximă complexitate și de spectaculoasă creativitate. În anul Domnului 2018, când telecomunicațiile moderne sunt la îndemâna copiilor de grădiniță, iar tehnologia digitală este pretutindeni, inclusiv în frigiderele de unde își scot berile domnii cu pricina, ISU continuă să investească timp, bani și eforturi într-un sistem de alertare/informare a populației care nu doar că este complet depășit, idiot și nefuncțional, dar ilustrează pe deplin imbecilitatea și putregaiul în care zace statul român, prin vitejii săi reprezentanți.
Iată cum înțeleg acești demni colegi ai lui Garcea să administreze sistemul național de alertare în caz de situații periculoase: folosind o rețea de sirene proiectată și construită cu peste opt decenii în urmă, când nu existau alte opțiuni tehnice și când climatul socio-cultural era total diferit:
Ia hai, repede, spuneți-mi cum identificați o alarmă aeriană, câte sunete de câte secunde? Sigur, asta în cazul în care nu v-ați pus încă termopane de calitate la apartament și nu locuiți în suprafața de peste 80% a orașelor, unde vechiturile lor de sirene nici nu există sau nu se aud.
Eu locuiesc la țară, la noi în sat în loc de sirenă e clopotul bisericii. Asta, de când lumea. Mă amuz consistent gândindu-mă cum se va chinui bietul Aurică, deținătorul onorabilului rol de clopotar la noi în comună, să transpună semnalele sirenelor, așa cum le-au descris geniile de la ISU, în Morse cu clopote. Cum vor ști Lelea Mărie și badea Văsălica dacă este caz de alarmă aeriană sau e doar o banală alarmă de dezastru? De unde să știe bieții dacă amu’ se declanșează sau deja s-o gătat?
Șefii de la ISU se agață cu încăpățânarea unui bolnav psihic de acest sistem anacronic de alertare și continuă să investească fonduri uriașe, timp și instruire într-un program care, de la bun început, se dovedește ineficient, depășit și imposibil de interpretat.
Nu reține nimeni codurile de alertă pe care aceste genii ale panicii le-au proiectat.
Nu va înțelege nimeni, când va fi vreo situație de pericol, ce spun sirenele acelea.
Nu se aud semnalele acelea decât în foarte puține zone ale marilor orașe.
Nu știe nimeni, nici astăzi, unde naiba sunt adăposturile antiaeriene, cum se ajunge acolo și care sunt principalele reguli de conviețuire în acele spații, în caz de Doamne-ferește!
Și nu pricepe nimeni de ce trebuie să țină minte că, dacă e prima miercuri din lună, nu e cazul să ne agităm, sunt doar băieții lui Arafat, care se joacă la soneriile alea ruginite, să vadă dacă le mai funcționează și să le mai dea un ciocan, poate pornesc.
Există telefoane mobile, metode simple de a alerta, om cu om, prin mesaje scrise și cu texte clare, distribuite strict în zonele afectate. Există telefoane fixe pe care se pot difuza mesaje preînregistrate. Există televiziuni, posturi de radio, canale online pe care poți interveni, atunci când este o urgență, asta dacă înțelegi cum funcționează treburile alea și te pregătești serios pentru astfel de momente.
Există multe alte sisteme tehnice moderne care pot fi folosite, singura condiție este să fii conștient de ele și să nu cheltui banii de la buget aiurea, cumpărând degeaba țiuitoare și definind absurd niște simfonii ale prostiei, cântate la sirenă.
Statul român și ideile lui despre siguranța cetățenilor. Cumplit meșteșug de tâmpenie.
