Statisticile recente arată că România se află într-o criză silențioasă de sănătate publică orală, în care cinci din zece români nu au fost deloc la stomatolog, conform studiului Kantar din 2021, iar în prezent, opt din zece români au cel puțin o problemă dentară. Cauzele neprezentării pentru 70% dintre aceștia sunt lipsa timpului sau a banilor și frica (dentofobia), care vine „la pachet” cu anxietate și trăiri intense de panică.
Cât ne costă fuga de dentist?
Mai mult, România ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană după numărul mediu anual de consultații stomatologice (0.3 per persoană vs. 0.9 media UE). În mediul urban, peste 36% dintre oameni nu au fost deloc la dentist în 2022 (scădere de la aproximativ 43% în 2021), iar în mediul rural, aproape 53% (54% în 2021).
Amânarea problemelor dentare are și costuri materiale serioase – Organizația Mondială a Sănătății avertizează că anual se pierd peste un miliard de euro la nivel național din cauza lipsei de productivitate asociate cu absențele de la locul de muncă pentru tratarea urgențelor dentare. De aici reiese faptul că urgențele sunt motivul principal care îi determină pe români să meargă la stomatolog.
În acest context neprietenos cu zâmbetele, Maximilian Ilea, absolvent al Facultății de Stomatologie din Târgu Mureș, vine cu o soluție inovatoare pentru a se îngriji de zâmbetele angajaților: Smilemobilul – prima clinică dentară mobilă din România, digitalizată și dotată cu cele mai performante echipamente ale momentului.
80% dintre angajați preferă beneficiile din sfera sănătății
Abordarea acestei probleme la nivel național are potențialul de a salva 10.000 de ore de muncă la 5.000 de angajați. Anual, se pierd aproximativ patru zile de lucru din cauza urgențelor stomatologice, însă companiile pot veni cu o soluție – facilitățile pentru asigurările private de sănătate.
Potrivit legislației în vigoare, persoana asigurată poate beneficia de asigurare privată de sănătate, deductibilă în limita a 400 de euro pe an la calculul impozitului pe venitul din salarii și al contribuțiilor sociale obligatorii. Legislația prevede că această sumă poate fi plătită de angajator pentru angajat, fiind deductibilă la angajator și în același timp neimpozabilă la angajat.
Pachetul de prevenție medicală oferit de Smilemobilul este 100% deductibil, beneficiile acestuia având un impact direct asupra satisfacției și loialității angajaților.
Smilemobilul, soluție inovatoare și beneficiu cool pentru angajați
Startup-ul se mândrește cu un proces de inovare premiat la FIX Cluj 2023 – cel mai mare program de incubare din România, unde a validat procesul operațional, fiind prima companie din Europa de Est care oferă un astfel de serviciu. Necesitatea proiectului derivă din nevoia pentru servicii medicale dentare de calitate a angajaților care nu au timp sau nu își permit să meargă regulat la stomatolog.
Echipa este formată din medici stomatologi tineri și pricepuți care se deplasează la sediul companiilor cu două cabinete medicale de stomatologie ultra-moderne și un laborator de radiologie, aranjate perfect într-o caravană pe roți. În sesiuni de circa o oră, aceștia au grijă de igiena orală și se ocupă cu diagnosticarea, investigarea personalizată și chiar tratamentul micilor afecțiuni, pentru fiecare dintre angajații firmei.
Clinca dentară mobilă este, așadar, o soluție modernă necesară organizațiilor care au cu adevărat grijă de oameni. Iar efectele pozitive sunt imediate: îmbunătățirea semnificativă a calității vieții angajaților, creșterea gradului de conștientizare a necesității formării unor obiceiuri sănătoase cu privirea la igiena orală, diminuarea anxietății asociate cu mersul la dentist – ca urmare a suportului primit de la medicii specialiști.
În calitate de angajator, e firesc să îți dorești ca angajații să se concentreze pe a fi mai productivi și motivați la locul de muncă. Îngrijorările cu privire la starea de sănătate le consumă oamenilor energia și timpul.
Mai mult, dacă beneficiile de sănătate sunt o prioritate de top pentru angajații tăi, ar trebui să fie și pentru tine. Gestionează această situație diferit, gândește empatic și eficient, află care sunt nevoile angajaților tăi și răspunde acestor nevoi – vei avea doar de câștigat.
Trebuie să înțelegem că accesul simplu și rapid al angajaților la servicii de prevenție va duce nu numai la îmbunătățirea și menținerea sănătății lor, ci și la creșterea sănătății organizaționale. Atunci când angajații sunt fericiți și au zâmbetul pe buze, aceștia vor fi mai motivați și implicați la locul de muncă.
Mă bucur că am onoarea să lucrez ca mentor cu acești tineri motivați care aduc o schimbare pozitivă în viața oamenilor și a organizațiilor, prin beneficiul original, extrem de util, necesar și cool pe care îl oferă.