După 9 ani de mandat prezidențial, activitatea președintelui Klaus Iohannis este evaluată cu media generală 3,80 de cei aproape 200.000 de cetățeni români care i-au acordat note. În perioada 1 decembrie 2023 – 3 ianuarie 2024, cetățenii României au fost invitați să ofere note de la 1 la 10, exact ca la școală, într-un catalog online deschis, care ilustrează gradul de satisfacție față de modul în care președintele țării și-a îndeplinit cele mai importante atribuții constituționale, dar și promisiunile formulate în campaniile electorale din 2014 și 2019.
Pe platforma ”Notele lui Klaus”, cele mai proaste note au fost acordate pentru numirile prim-miniștrilor (media generală 3,00) și pentru modul în care președintele a îndeplinit promisiunile sale electorale din 2014 și 2019 (”România Lucrului Bine Făcut” și ”România Normală”), la ambele materii media finală fiind 3,10.
Cele mai bune note au fost acordate pentru Reprezentarea Țării (media finală 4,60), Conducerea Armatei și Apărarea Țării (media finală 4,50) și Gestionarea Situațiilor de Criză (media finală 4,40), dar nici la aceste capitole președintele Iohannis nu a reușit să obțină nota 5 minimă pentru a trece clasa.
În consecință, conform standardelor școlare din România, președintele țării poate fi declarat nu doar corigent la toate materiile, dar și repetent, fiindcă rezultatele evaluării sunt, pe absolut toate cele 10 criterii de evaluare, mai mici decât nota minimă necesară.
Proiectul ”Notele lui Klaus” este un proiect de educație civică și profesională realizat de un grup de profesioniști și antreprenori din Cluj, care fac parte din echipele MAPERS și Hacking Work. Acest proiect are ca ca scop înțelegerea corectă a importanței feedback-ului, evaluării și managementului continuu al carierei în obținerea performanțelor individuale și colective în plan profesional, inclusiv în cazul celor care dețin roluri de conducere și putere.
”Președintele României este cel mai cunoscut angajat din România și cel mai bine plătit dintre cei care activează în funcții publice, de aceea l-am ales ca exemplu pentru această campanie. Este evident, din rezultatul obținut, că o mare parte din angajatorii domnului Iohannis, respectiv cei aproape 200.000 de cetățeni care au răspuns acestei provocări, sunt extrem de nemulțumiți de munca acestuia.
Media generală obținută îl declară repetent, dar în anul în care i-a mai rămas din ultimul mandat președintele ar putea să își schimbe atitudinea și modul de lucru, pentru a arăta că înțelege semnalul critic primit în această evaluare publică. Prin această campanie, am vrut să demonstrăm că orice persoană aflată într-o poziție de putere, fie că este politician sau manager într-o organizație, poate fi evaluată de cei pe care îi conduce și se poate folosi de feedback-ul primit pentru a își corecta comportamentul și a își îmbunătăți performanța.
Noi în România îi tratăm cu o exagerată considerație pe cei care dețin o poziție de putere și de aceea ei devin aroganți și încep să creadă că doar ei știu cel mai bine ce au de făcut. Managerii ar face o treabă mult mai bună dacă și-ar asculta mai des și mai serios angajații, iar politicienii ar trebui să înțeleagă că sunt angajații cetățenilor și că trebuie să ceară din când în când opinia cetățenilor despre modul în care își îndeplinesc atribuțiile legale și promisiunile electorale”, spune Doru Șupeală, fondatorul proiectului Hacking Work și inițiator al campaniei ”Notele lui Klaus”.
Evaluarea făcută corect este un proces de reglare și autoreglare, care ajută persoana evaluată să se înțeleagă mai bine, să își cunoască punctele forte și spațiile unde trebuie să mai învețe sau să dezvolte noi cunoștințe și competențe, pentru a își îndeplini obiectivele anunțate de la bun început.
Cei care fac evaluarea joacă de fapt rolul de mentori, oferă feedback și ghidaj pentru a îl ajuta pe cel evaluat să înțeleagă la ce trebuie să lucreze și ce priorități să își propună.
”Fiecare om care muncește, fie el angajat simplu, manager, proprietar de firmă sau politician în funcție publică are nevoie să înțeleagă în ce activități excelează și care sunt cunoștințele, abilitățile și comportamentele care trebuie îmbunătățite. Primind feedback corect și sfaturi competente de la colegi, beneficiari, coordonatori și colaboratori, poate să își construiască un plan de învățare și dezvoltare personalizat, care îl va ajuta să atingă nivelul maxim de performanță pentru profesia și experiența sa.. Prin platforma MAPERS, noi facilităm managementul continuu al performanței și evaluarea completă și competentă a angajaților, asigurându-ne că niciun membru al organizației nu este lăsat în urmă în călătoria sa profesională spre dezvoltare și performanță”, declară Eva MARINA, co-fondator al platformei MAPERS și consultant în dezvoltare organizațională..
Pagina web ”Notele lui Klaus”, care a organizat această campanie nu a colectat niciun fel de date personale și nu a plasat cookies, prezentând transparent și automat notele acordate de fiecare cetățean, calculând media notelor acordate de participanți și afișând în timp real catalogul cu mediile obținute de președintele României la toate cele 10 ”materii” de evaluare, dar și media generală.
Am votat si eu la postarea ta, dar am regretat apoi.
Noi romanii avem acest cinism incredibil orientat in 2 directii: a ne judeca leaderii, ai toca marunt cu ura si venin; si a ne judeca pe noi (prostii europei etc.).
Revenind la prima directie: asa am facut cu Iliescu, Constantinescu, Basescu. I-am scuipat cu venin amar, cu ura cea mai profunda si le-am pus in brate toate frustrarile si nereusitele noastre.
Intre timp, prin toate conjuncturile si cu toate ups and downs: suntem in NATO, suntem in UE, suntem in crestere economica nemaintalnita in istoria noastra, suntem in libertate pentru prima data in istoria acestor meleaguri…
Efectul faptelor conducatorilor unei tari se vade in generatii, nu in 2-3-5 ani de guvernare.
Priviti Germania sub conducerea Merkel, cat a guvernat Germania bubuia, dar efectul dupa ani acum se vede. A lipit tara de Rusia, efectul dupa 15 ani: se asasineaza economic si uita-te in Ucraina. Preferi asta?
Prin urmare, desi initiativa ta e democratica, dovada a vremurilor de libertate pe care le traim, nu e facuta din intentii bune. Nu a facut decat sa alimenteze aceste veninuri, ura… . Nu ai motivat oamenii sa zica: imi e greu? Hai sa muncesc mai mult, hai sa devin mai smart, sa invat mai bine… nu… Toti zic: imi e greu? e vina lu’ Iohanis.
Oarecum aceasta e tema peste mai multe dintre articolele tale: victimizarea angajatului – sefii sunt de vina pentru toata suferinta. Oare asa sa fie :)?