O experiență unică de top management: masterclass cu Yasmin Merali și David Snowden la Cluj

Distribuie articolul

 

În ultimii doi ani, am parcurs programul Executive MBA derulat de University of Hull la Cluj, în parteneriat cu UBB și UTCN. A fost o experiență educativă și umană fantastică, pe care am avut norocul să o trăiesc alături de un grup de 26 de oameni extraordinari, colegii mei. Am învățat strategie, sisteme de management, HR, Marketing, Finanțe, Operațiuni și Supply Chain, Leadership și multe altele, totul livrat la standarde academice britanice.

Ei bine, ultimul modul a fost unul deosebit: cursul de Complexity and Network Thinking este atât de diferit, atât de complex, facinant și incitant, încât îți dă sentimentul că lumea pe care o știai a dispărut sub efectul schimbării sistemice și descoperi o nouă lume, dar te și ajută să stai cu picioarele pe pământ, să re-înveți ce este modestia și să începi să ai îndoieli justificate despre ce și cât știi de fapt despre ce se întâmplă în lume, în economie, în societate.

Cursul este scris de doamna Yasmin Merali, unul dintre cei mai respectați oameni de știință din lume pe segmentul de gândire sistemică și un contributor important în proiectele UNESCO. Pasionată de puterea, fenomenologia și complexitatea rețelelor moderne, în special a celor umane, doamna Merali a scris numeroase studii și lucrări academice legate de managementul cunoașterii, dinamica rețelelor și evoluția structurilor socio-economice moderne, sub influența agenților schimbării radicale, precum sunt tehnologia informatică, inteligența artificială și digitalizarea rapidă.

 

 

Doamna Merali vine la Cluj pentru un Masterclass pe 16 și 17 noiembrie, sâmbătă și duminică, un eveniment educațional de înaltă calitate, dedicat top managerilor, proprietarilor de afaceri și tuturor celor care doresc să înțeleagă în ce mod valul digitalizării va schimba peisajul în lumea contemporană și cum pot reacționa companiile și liderii lor la o astfel de provocare. Alături de doamna Merali, cursul de la Cluj îl va avea ca vorbitor și facilitator pe David Snowden, un specialist internațional la fel de respectat, expert în schimbare organizațională, strategie și procese de decizie.

Domnul Snowden este inventatorul unui foarte cunoscut framework decizional, Cynefin, un instrument care ajută liderii să analizeze situațiile complexe în care se află ei și organizațiile lor și să ia cele mai potrivite decizii, în funcție de context și suma factorilor de influență pe care trebuie să îi ierarhizeze și să îi evalueze în timp real și foarte scurt. Aplicarea cunoștințelor din științele naturale în sistemele sociale (cum este viralizarea informațiilor online, de exemplu) este una dintre specializările și marile sale pasiuni.

 

 

Puteți citi în Harvard Business Review un articol al domnului Snowden pe tema luării deciziilor în situațiile complexe contemporane, și vă pun și două linkuri către două articole faimoase ale doamnei Merali: aici este primul, iar aici este al doilea. Nu vă faceți griji și nu vă îngrijorați pentru nivelul academic foarte înalt al limbajului articolelor, în masterclassul de la Cluj cei doi își vor adapta vocabularul și metoda de explicare la un nivel accesibil.

 

 

Sunt deja mai mulți participanți înscriși la masterclass, mai sunt doar câteva locuri, ar fi minunat să nu ratezi această ocazie unică. Ia legătura cu echipa de la Transilvania Executive Education ca să îți explice ei detaliile organizatorice. Ne vedem acolo la curs, sper (dacă reușesc eu să ajut planetele din calendarul meu să se aranjeze favorabil 🙂 ).

Mai există  ocazie în care poți să îi întâlnești și saluți pe cei doi profesori: vineri 15 noiembrie, dimineața de la ora 9.30, la FSPAC, cei doi vor susține un workshop despre obținerea coerenței sociale și funcționalității societății în lumea contemporană, ultra-conectată prin tehnologie. E o bună ocazie de a înțelege măcar un pic din ce înseamnă puterea gândirea modernă referitoare la complexitate și rețelele din care facem parte și care ne influențează fiecare secundă a vieții.

 

 

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *